Ziarul de Duminică

CRONICA DE TEATRU/ “Ivan Turbinca” sau de ce n-avem si noi musical

CRONICA DE TEATRU/ “Ivan Turbinca” sau de ce n-avem si noi musical
05.01.2010, 15:22 453
Incaz ca va intrebati daca puteti sa duceti si copilul sa vadaspectacolul "Ivan Turbinca" la Teatrul National din Bucuresti,raspunsul este, fara doar si poate, "da!". Erau destui copii insala la premiera si va asigur ca se distrau foarte bine. De fapt,cred ca cel mai bine se distreaza copiii vazând acest spectacol,fiindca adultii - unii dintre ei, cel putin - au marele defect dea-si pune intrebari, ceea ce uneori poate sa strice chiar toataplacerea.
Spectacolul "Ivan Turbinca"(dramatizare de Ion Sapdaru dupa basmul lui Ion Creanga) a fost pusin scena de un grup de creatori moldoveni, Ion Sapdaru (regizor),Victoria Bucun (coregraf), Gelu Râsca (scenograf) care au refacut,cu actori bucuresteni, un spectacol mai vechi de la Teatrul dinBotosani. E un spectacol tip musical, realizat in mod profesionist,cu câteva idei bune la nivelul interventiei regizorale si cu ouriasa energie si inventivitate când vine vorba despre coregrafie(aici merita laude si actorii, majoritatea tineri, care fac binefata ritmului strâns al momentelor coregrafice si incearca sa-sidepaseasca limitele). Daca n-ar fi destul de modest când vine vorbadespre cum arata scenografia (câtiva pari de lemn având infipte invârf sperietori de ciori si masti populare, plus un covor deplastic verde imitând iarba), "Ivan Turbinca" ar putea fi un bunexemplu de musical autohton, mai ales ca muzica grupului Trigon (siel provenit din Moldova) energizeaza spectatorii. Sunt insa sidestule motive sa nu ne entuziasmam prea mult, oricât denerabdatori am fi sa ne vedem in stare sa naturalizam si aceastaforma de spectacol (au mai existat incercari, insa reusite destulde putine).
Mai intâi ca musicalul e aicidoar un hibrid, fiindca lipsesc song-urile, toate interventiileinterpretilor fiind facute in proza, cu opriri cam brutale aleritmului impus de coregrafie pentru spunerea replicilor, uneori deneauzit din cauza muzicii. E o problema de reglaje tehnice,probabil, dar merita mentionata fiindca tehnica deficitara dinmulte puncte de vedere (de la sunet la lumini si la disciplinaechipei tehnice din culise, care ar trebui sa asiste performeriidin scena cu maxima responsabilitate si concentrare) este motivulprincipal care face bunele intentii ale celor ce vor sa montezemusical in România sa se impiedice inainte de realizare. Apoi, arfi un musical cam bizar, daca am tine cont de reteteleprestabilite, aplicate cu sfintenie pe Broadway sau acolo unde sejoaca "francizele" unor show-uri celebre, dat fiind ca subiectul incazul de fata nu tinde deloc spre vreun happy-end, ci pune inscena, de fapt, ultimele zbateri ale curajosului soldat Ivan,inainte ca moartea sa-i vina de hac. Iar o nunta cu moartea, oricâtde frumos ar trimite ea spre mitologia locala, n-are cum saenergizeze spectatorul. Nu in ultimul rând, interpretul roluluiprincipal, Daniel Badale, care, de când s-a mutat in trupaTeatrului National a virat inexplicabil spre un tip de interpretarecaricaturizata, aplicata in mai toate spectacolele in care joaca,gâfâie aici si naduseste la propriu sub greutatea rolului, fara areusi sa se instaleze in personajul Ivan Turbinca pentru a devenimotorul hâtru si relaxat al intregii povesti.
Discutia "este sau nu musicalIvan Turbinca?" ar putea fi, la o adica, finalizata cu o concluzieprovizorie privind posibilitatea nasterii unei subspecii locale demusical, care sa aiba atribute contrare (nu suntem noi originali intoate?) musicalului originar, respectiv o tema care sa indemne ladeprimare, nu la revitalizare, eroi exemplari intr-un senscontorsionat si ambiguu, nu limpede si stralucitor, si un final câtse poate de trist in loc de unul fericit. Dar dincolo de aceastadiscutie, se mai pune o problema aici: ce cauta pe scena mare aTeatrului National din Bucuresti un model de spectacol purcomercial, care nu da spectatorilor decât ceea ce ei se asteapta saprimeasca (cliseele abunda de la costumele de inspiratiefolclorica, la mastile populare, la motivele muzicale), fara saprovoace nici macar un minut printr-o idee, formula sau abordareneasteptata (singura vaga incercare ar fi cele câteva opriri brusteale grupului de dansatori chiar in fata scenei, pentru a arunca -brechtian - o scurta privire in sala)? S-a discutat destul de mult,la vremea aparitiei spectacolului "Tache, Ianche si Kadâr" desprepericolul instalarii teatrului comercial pe ceea ce unii inca mainumesc, din inertie, desigur, "prima scena a tarii". Nu cumvamerita reluata discutia acum?
Orice decizie repertoriala poatefi interpretata in doua feluri: 1. ca pe o declaratie de intentiecu privire la tipul de spectacole destinate unui anume spatiu (iarin cazul de fata ar fi potrivit ca o asemenea declaratie sa fiecompletata si de altele, privind incurajarea noului, aexperimentului, in alte spatii din cele multe de care dispune TNB,declaratii care, la un loc, sa constituie bazele unei strategiirepertoriale de care nici un teatru n-ar trebui sa duca lipsa) sau2. ca pe o alegere de moment, facuta exclusiv in scopul obtineriirapide a unui succes de casa necesar in vremuri de criza. Darsuccesul rapid de casa, asociat cu abandonarea imperativelor ce tinde creativitate si de originalitate, de acel "teatru ce animaconstiinte" visat si la noi de animatorii teatrali, inca de petimpul Reteatralizarii, este in teatru cam ce inseamna imbogatirilepeste noapte pentru sectorul economic.
Altfel, daca lasam deopartetoate aceste gânduri "de oameni mari", "Ivan Turbinca" poate fi undivertisment agreabil, numai bun pentru "evadarea" pe care o cautao buna parte din spectatori, asemeni unor copii.

CRISTINA MODREANUeste jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-alungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si"Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar siartistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie deemisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Artaversus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastilelui AlexanderHausvater si Casa dinauntru si asustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azila Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Estedoctorand alUniversit`]ii de Art` Teatral` [iCinematografic` din Bucure[ti. Din 2008, este director artistic alFestivalului National de Teatru de la Bucuresti.

AFACERI DE LA ZERO