Celebra întrebare caragialiana ”Ce cauta neamtul în Bulgaria?” nu se poate pune în cazul de fata, desi teatrul romanesc nu este foarte cunoscut publicului din Suedia. Totusi, de cand exista la Stockholm un institut cultural, si înca unul dintre cele mai active pe care le avem, cultura romaneasca, inclusiv teatrul, au parte de o foarte buna reprezentare în spatiul nordic.
În ceea ce priveste teatrul, un turneu al spectacolului ”mady.baby.edu” scris si regizat de Gianina Carbunariu la Gotteburg si o conferinta despre impactul generatiei dramAcum în teatrul romanesc (sustinuta de subsemnata, la Stockholm), ambele în 2007, au avut un ecou foarte bun. Cumva, în continuarea acestui prim contact stabilit între miscarile teatrale ale momentului din cele doua tari, a venit si încercarea de anul acesta de punere împreuna a profesionistilor proveniti din cele doua culturi.
Cu un ”arbitru international”, sa-i spunem asa, în persoana dramaturgului Saviana Stanescu, stabilita la New York, care a condus în perioada 13-16 ianuarie un workshop de dramaturgie organizat de Institutul Cultural Roman de la Stockholm în colaborare cu teatrul dedicat noii dramaturgii, Dramalabbet si organizatia Intercult. Dramaturgii Elin Brogan, Gianina Carbunariu, Johanna Eklund si Martin Odh au primit ca tema sa elaboreze împreuna o noua piesa pornind de la cuvantul NEWS (North, East, West, South). La workshop au mai participat si actritele Elina Du Ritz, Caroline Ilea si Jo Rideout, distribuite în piesa
White Embers intrata în repertoriul Dramalabbet tot cu sprijinul ICR Stockholm.
Rezultatul workshop-ului a fost prezentat unui public la fel de mixt precum grupul de participanti, un public alcatuit din romani, suedezi si cativa americani, într-o seara ploioasa de la finele lui ianuarie. Cine ajunge iarna la Stockholm e tentat sa spuna ca n-ar putea trai niciodata aici, fiindca vremea nu e deloc un aliat, iar semi-întunericul cvasipermanent te face sa te crezi scufundat într-un anotimp punitiv nesfarsit. Odata ajuns însa în micul teatru Dramalabbet – acolo unde au avut loc atat lectura pieselor scurte rezultate în urma workshop-ului, cat si reprezentatiile cu piesa Savianei Stanescu, ”White Embers”, în regia lui Dag Theland atmosfera se schimba: un ceai cald sau un pahar de vin pe care spectatorii le puteau lua cu ei în sala deveneau o buna introducere pentru o aventura teatrala comuna. Dintre cele patru piese scurte, plecand fiecare de la o stire, cum spune si titlul proiectului – NEWS - cea mai bine conturata mi s-a parut (si nu din motive nationaliste) aceea semnata de Gianina Carbunariu. Subiectul ales, povestea destramarii unui cuplu din cauza plecarii în Irak a sotului, care spera sa obtina o viata mai buna pentru familia lui riscandu-si viata este pur si simplu genul de poveste necesara în lumea de azi. Nu întamplator, ea 
venea în acest caz din Romania, tara care participa si ea la razboiul ce seamana azi cu o înfruntare între civilizatii, dar ar fi putut sa vina de oriunde, fiindca dramele pe care le provoaca orice razboi sunt general umane si ating sensibilitatea contemporana.
venea în acest caz din Romania, tara care participa si ea la razboiul ce seamana azi cu o înfruntare între civilizatii, dar ar fi putut sa vina de oriunde, fiindca dramele pe care le provoaca orice razboi sunt general umane si ating sensibilitatea contemporana. Tonul scriiturii Gianinei Carbunariu se identifica usor, chiar daca e vorba despre o piesa foarte scurta: nici o clipa dialogul nu cade în patetism, care are loc nu numai între sot si sotie, vorbind la telefon, ci ia forma unui ”trialog”, conversatia purtandu-se cand între cei doi, cand între femeie si fratele celui plecat, cu care ea se afla în pragul unei relatii. Prinsi între ceea ce vor si putinul pe care îl pot obtine – mai mult spatiu de locuit în principal, fiindca femeia si copilul locuiesc în acelasi apartament cu parintii barbatului ei si fratele acestuia – oamenii tradeaza mai usor, ajung chiar sa nu mai tina cont de propriile sentimente. Nu numai tema e interesanta – cu ramificatiile ei, tinand de stergerea granitelor între rau si bine, cand raul altuia, adica razboiul, produce altora o mica sansa de mai bine, respectiv un trai mai bun pentru cei dispusi sa-si riste viata – ci si forma inovatoare în care e scrisa piesa. Indicatiile initiale ale dramaturgului, care trece pentru o clipa în pielea regizorului, prevad posibilitatea redimensionarii spatiului de joc, care trebuie sa fie ”ori foarte mic, sufocant, ori foarte mare, în functie de pozitiile actorilor în scena”, fiindca, explica aceleasi indicatii initiale, ”spatiul determina relatiile si invers”.
Celelalte piese, una plecand de la stirea despre un clopot foarte vechi al unei biserici pentru a discuta conditia femeii de la cea mai obisnuita dintre ele, o sotie al carei sot o anunta dupa 30 de ani de casatorie ca pleaca singur în vacanta în Thailanda, la cea mai ”sofisticata”, o femeie-preot (”Bells and balls” de Johanna Eklund), o alta discutand problemele economice ale Vestului, vazute prin ochii unui specialist în varsta pe cale sa moara (”The PWS Syndrome” de Marthin Odh), cea de a treia despre o diva de televiziune care a devenit dependenta de cumparaturi si din acest motiv prizoniera în propria viata (”Painting the Island Pink” de Elin Brogan), sunt toate legate tematic de contemporaneitate.
La fel de bine plasata în realitatea contemporana este si piesa ”White Embers”, una dintre primele scrise de Saviana Stanescu direct în limba engleza dupa stabilirea la New York. Avand în centrul sau problema adoptiilor, piesa pleaca de la reîntalnirea dintre doua surori din lumea araba despartite dupa adoptia celei mai mici dintre ele de catre un cuplu american. Povestea se desfasoara cand în prezent, unde sora cea mare si-a cautat si gasit sora mai mica pentru a o pedepsi fiindca a devenit o adevarata americanca, cand în trecut, pentru a pune în lumina momentul despartirii. Actiunea are tensiunea unui thriller si începe cu o scena ”de film” desfasurata pe acoperisul casei surorii celei mici unde aceasta a fost dusa cu forta de atacatoare care vrea sa o brutalizeze pentru a-i aminti astfel trecutul.
Spectacolul de la Dramalebbet, semnat de Dag Thelander se încadreaza în liniile unui minimalism cautat, spatiul de joc restrans, tip studio,fiind împartit în doua de scena alungita pe care trecerile de la prezent la trecut se fac simplu, direct. Precizia actorilor si schimbarile lor de la o varsta la alta (în cazul surorilor) asigura credibilitatea acestei sarituri în timp repetate, iar ”cazul” se reconstituie treptat, la fel si psihologiile personajelor. Cu o scriitura flexibila, un decupaj curajos al scenelor si o buna echilibrare a raporturilor de forte (sora mai mare are taria de caracter modelata prin suferinta, spre deosebire de cea ”americanizata”, iar în al doilea cuplu sotia îl tine pe barbat sub papuc chiar si în cele mai sensibile si importante momente din viata) piesa e oricand o buna alegere de repertoriu si un subiect potrivit de dezbatere de actualitate. Calitati la fel de valabile la Bucuresti, ca la Stockholm. Aviz amatorilor!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
