Ziarul de Duminică

CRONICA DE TEATRU/ Tennessee Williams, vedere de pe scena si din biblioteca (II)

CRONICA DE TEATRU/ Tennessee Williams, vedere de pe scena si din biblioteca (II)
27.01.2010, 15:21 162
Spectacolul. Despre piesa "A House not Meant to Stand"(in româneste "Doamna noastra din Pascagoula") nu se pomeneste involumul de memorii ale lui Tennessee Williams fiindca el se oprestela anul aparitiei, 1975, iar piesa e scrisa mai târziu, fiindultima creatie a autorului. Poarta insa amprenta la fel deputernica a acestuia, fara sa fie o capodopera - nici princonstructie, nici prin originalitate (trateaza aceleasi teme ce seregasesc in universul dramaturgului - frica de boala si de moarte,pierderea luciditatii, degradarea fizica si psihica, familia cainchisoare ce poate deveni fatala). Atmosfera incarcata de tensiunisi de cuvinte nespuse aminteste si ea de marile creatii - "Pisicape acoperisul fierbinte", "Menajeria de sticla", "Un tramvai numitdorinta". Bella si Cornelius McCorkle se intorc de la inmormântareafiului lor, Chips, si reintra intr-o casa in pragul prabusirii(tavanul trebuie inlocuit, ploaia intra in casa, mobila e veche,tapetul curge de pe pereti) si intr-o viata despre care lesne sepoate spune acelasi lucru. Macinati de boli fizice (Cornelius) saupsihice (Bella) cei doi isi gasesc evadarea fie in comportamentuldusmanos fata de ceilalti, chiar cei din familie, care sunt maisanatosi (in cazul lui Cornelius), fie in amintiri, in tratareailuziei drept realitate (in cazul Bellei, mama a trei copii gonitidin casa de sotul ei, care nu admitea fragilitatea fiicei,orientarea sexuala a unui baiat si neseriozitatea celui de aldoilea).
Premisele justei distribuiri in cele doua roluri principale aunor actori cu experienta sunt ratate din cauza lipsei de ideiregizorale care sa elimine timpii morti ai piesei si sa deagreutate momentelor de impact real ale acesteia - relatia Bellei cunevazutul ei fiu, Chops, cu care vorbeste de parca ar fi prezentsau dialogurile despre Bella purtate de Cornelius fie cu vecinii,fie cu fiul. Spectacolul e obositor de conventional: de la primaimagine, când vezi realismul vag stilizat al decorului, in caretroneaza o canapea, fotolii, o scara interioara si toata recuzitaunei sufragerii mic-burgheze, senzatia e de scufundare in anodin(scenografie Stefan Caragiuc, Liliana Cenean). Apoi, MirceaAndreescu e deseori imposibil de auzit si inteles in rolul luiCornelius, mai ales ca tonul sau e constant acelasi - tâfna sivociferare exagerata, fonfaneala greu de priceput. Se poate spuneca mult mai bine isi joaca rolul Valeria Seciu, daca princomparatie cu anti-performanta colegului sau de scena acest "multmai bine" n-ar suna ca o jignire. Cunoscuta actrita isi foloseste,totusi, cu sens tipologia care a consacrat-o, aceea de ingenua,pentru a aduce in scena amalgamul de contradictii, spiritul defemeie-copil al Bellei, plutind in lumea ei imaginara, care nu seciocneste cu cea reala decât atunci când un accident o scoate dinirealitatea ei (fara sa stie ce face, ea iese in calea unui camioncare o loveste, insa nu grav).
Dintre interpretii rolurilor secundare nu se vad decât OanaAlbu (Jessie Sykes) si Valentina Popa (Stacey), ultima având unmemorabil monolog in care isi marturiseste credinta si incearcasa-i converteasca pe toti cei prezenti - una din putinele scene cuumor ale spectacolului. Desi exista in caietul program mentiunispeciale despre light design (Iulian Baltatescu) si muzicaoriginala (Rodica Fatulescu - aceeasi persoana care co-semneaza sitraducerea impreuna cu Ioana Ieronim), prima categorie seincadreaza in limitele unei normalitati cerute de aprinderealuminilor in scena ca sa-i vedem pe actori (cu exceptia momentuluiin care piesa prevede o scurta pana de curent), iar cea de a douase dovedeste excesiv folosita (abia se termina o bucata muzicala caincepe o alta, totul cumva in paralel cu spectacolul si ritmurilelui).
Cineva spunea ca problema cea mai mare cu clasicii este caatunci când ii montezi chiar trebuie sa ai ceva nou de spus cu ei.In cazul de fata, oricât te-ai stradui, nu e deloc limpede ce anumea vrut regizorul Florin Fatulescu sa spuna publicului de azi cumontarea de la Teatrul Mic. Cât despre politica repertoriala aacestui teatru, sau despre lipsa ei, poate ca ar fi nevoie de unarticol separat.

CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic deteatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scrisdespre teatru in ziarele "Adevarul" si "Gandul", in revisteleculturale "Rampa", "Adevarul literar si artistic", "Teatrul Azi" si"Dilema veche". A realizat o serie de emisiuni culturale pentrucanalul TVR Cultural, sub titlul "Arta versus Arta". A publicatvolumele Sah la Regizor, Mastile lui AlexanderHausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinteinternationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004),Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica dinBucuresti. Din 2008, este director artistic alFestivalului National de Teatru de la Bucuresti.

AFACERI DE LA ZERO