• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Ziarul de Duminică

CRONICA DE TEATRU/ Tennessee Williams, vedere de pe scena si din biblioteca (II)

CRONICA DE TEATRU/ Tennessee Williams, vedere de pe scena si din biblioteca (II)
Spectacolul. Despre piesa "A House not Meant to Stand" (in româneste "Doamna noastra din Pascagoula") nu se pomeneste in volumul de memorii ale lui Tennessee Williams fiindca el se opreste la anul aparitiei, 1975, iar piesa e scrisa mai târziu, fiind ultima creatie a autorului. Poarta insa amprenta la fel de puternica a acestuia, fara sa fie o capodopera - nici prin constructie, nici prin originalitate (trateaza aceleasi teme ce se regasesc in universul dramaturgului - frica de boala si de moarte, pierderea luciditatii, degradarea fizica si psihica, familia ca inchisoare ce poate deveni fatala). Atmosfera incarcata de tensiuni si de cuvinte nespuse aminteste si ea de marile creatii - "Pisica pe acoperisul fierbinte", "Menajeria de sticla", "Un tramvai numit dorinta". Bella si Cornelius McCorkle se intorc de la inmormântarea fiului lor, Chips, si reintra intr-o casa in pragul prabusirii (tavanul trebuie inlocuit, ploaia intra in casa, mobila e veche, tapetul curge de pe pereti) si intr-o viata despre care lesne se poate spune acelasi lucru. Macinati de boli fizice (Cornelius) sau psihice (Bella) cei doi isi gasesc evadarea fie in comportamentul dusmanos fata de ceilalti, chiar cei din familie, care sunt mai sanatosi (in cazul lui Cornelius), fie in amintiri, in tratarea iluziei drept realitate (in cazul Bellei, mama a trei copii goniti din casa de sotul ei, care nu admitea fragilitatea fiicei, orientarea sexuala a unui baiat si neseriozitatea celui de al doilea).
Premisele justei distribuiri in cele doua roluri principale a unor actori cu experienta sunt ratate din cauza lipsei de idei regizorale care sa elimine timpii morti ai piesei si sa dea greutate momentelor de impact real ale acesteia - relatia Bellei cu nevazutul ei fiu, Chops, cu care vorbeste de parca ar fi prezent sau dialogurile despre Bella purtate de Cornelius fie cu vecinii, fie cu fiul. Spectacolul e obositor de conventional: de la prima imagine, când vezi realismul vag stilizat al decorului, in care troneaza o canapea, fotolii, o scara interioara si toata recuzita unei sufragerii mic-burgheze, senzatia e de scufundare in anodin (scenografie Stefan Caragiuc, Liliana Cenean). Apoi, Mircea Andreescu e deseori imposibil de auzit si inteles in rolul lui Cornelius, mai ales ca tonul sau e constant acelasi - tâfna si vociferare exagerata, fonfaneala greu de priceput. Se poate spune ca mult mai bine isi joaca rolul Valeria Seciu, daca prin comparatie cu anti-performanta colegului sau de scena acest "mult mai bine" n-ar suna ca o jignire. Cunoscuta actrita isi foloseste, totusi, cu sens tipologia care a consacrat-o, aceea de ingenua, pentru a aduce in scena amalgamul de contradictii, spiritul de femeie-copil al Bellei, plutind in lumea ei imaginara, care nu se ciocneste cu cea reala decât atunci când un accident o scoate din irealitatea ei (fara sa stie ce face, ea iese in calea unui camion care o loveste, insa nu grav).
Dintre interpretii rolurilor secundare nu se vad decât Oana Albu (Jessie Sykes) si Valentina Popa (Stacey), ultima având un memorabil monolog in care isi marturiseste credinta si incearca sa-i converteasca pe toti cei prezenti - una din putinele scene cu umor ale spectacolului. Desi exista in caietul program mentiuni speciale despre light design (Iulian Baltatescu) si muzica originala (Rodica Fatulescu - aceeasi persoana care co-semneaza si traducerea impreuna cu Ioana Ieronim), prima categorie se incadreaza in limitele unei normalitati cerute de aprinderea luminilor in scena ca sa-i vedem pe actori (cu exceptia momentului in care piesa prevede o scurta pana de curent), iar cea de a doua se dovedeste excesiv folosita (abia se termina o bucata muzicala ca incepe o alta, totul cumva in paralel cu spectacolul si ritmurile lui).
Cineva spunea ca problema cea mai mare cu clasicii este ca atunci când ii montezi chiar trebuie sa ai ceva nou de spus cu ei. In cazul de fata, oricât te-ai stradui, nu e deloc limpede ce anume a vrut regizorul Florin Fatulescu sa spuna publicului de azi cu montarea de la Teatrul Mic. Cât despre politica repertoriala a acestui teatru, sau despre lipsa ei, poate ca ar fi nevoie de un articol separat.

CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si "Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar si artistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Arta versus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui Alexander Hausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895