Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARA/ Artă adevărată

CRONICA LITERARA/ Artă adevărată
19.11.2009, 15:27 134
Dacă pe Angela Marinescu o recunoaştem curelativă uşurinţă intr-unele dintre volumele poeţilor tineri de azi(băieţi buni şi fete rele, deopotrivă), este şi mai uşor să oidentificăm intr-un volum propriu. Probleme personale* aredimensiunile unei plaquette şi se citeşte in maximumdouăzeci de minute, ceea ce nu inseamnă insă nici subţirime apoeziei, nici facilitate a lecturii ei.
Scrisul industrios şi expresia abundentă a unor obsesii"texistenţiale" n-au fost niciodată specialitatea autoarei. Existăchiar un efect interesant de contrast, intre aparenta despletirehaotică a multor poezii şi spaţiile, până la urmă, reduse in careele se inscriu. Lirismul Angelei Marinescu este mai degrabăintensiv decât extensiv, concentrat, nu lăbărţat, in inşelătoarealui dezorganizare; uneori, farmaceutic preparat.
Imaginea de Cruella De Vil pe care poeta extrem-"şaizecistă"şi-a creat-o in timp a fost cultivată cu grijă, pentru camarginalitatea socială dorită şi autodistrugerea serială să oferefiecărui poem garanţia unei autenticităţi morbide şi aerul greu alexperienţelor ultime. Cine crede că face poezie adaptându-se, ieri,la Tezele din Iulie şi căutând, astăzi, filiera mănoasă amulticulturalismului, cine crede că poezia se scrie in luminareflectoarelor sau pentru a ajunge acolo, acela va scrie exact"poezia" pe care o merită. La Angela Marinescu, experienţa poeticăse dovedeşte una limită, iar condiţia in care o poate traversa(fără a o consuma integral) este cea a scrisului "până la capăt",cu "cenuşa rapidă".
Când recitim textele din Probleme personale, sesizăm,dacă nu secretul mai profund al acestei poezii de o frumuseţeviolentă, cel puţin tehnica ei de precipitare. Autoarea, proiectatăcu totul in personajul pe care-l reprezintă (intr-o bandă a luiMöbius mai postmodernă decât ar vrea s-o recunoască), arde etapeleconstituirii enunţului şi produce in discursul poetic, cu orapiditate exersată, alunecări de teren biografic. Boala fiindstarea mulţumitoare a eului liric, iar moartea, experienţaexperienţelor, traumele evocate cu plăcere descriptivă sauinregistrate live, in chiar actul scrisului, deschid porţide acces către o interioritate tulbure. Dar intrucât AngelaMarinescu işi controlează perfect sistemul ce neofiţilor le poatepărea virusat, această lume interioară bolnavă, gotică,post-expresionistă, este procesată cu dexteritate tehnică şi indeplină conştiinţă literară a potenţialului ei expresiv. Butadaconform căreia singura diferenţă dintre Salvador Dali şi un nebun eaceea că Dali n-a fost nebun poate fi amintită aici, deşi poetanoastră preferă vădit suprarealismului dadaismul...
Miza ei nu este să spună nu acolo unde toţi ceilalţispun da (şi viceversa), ci să scrie o poezie liberă şi vie,nesufocată de propriile, inevitabile, figuri stilistice şiconvenţii literaturizante. Şi in acest punct de inflexiune aautenticităţii, Angela Marinescu e mai mult cerebrală decâtsenzorială, utilizându-şi stările şi folosindu-se de olegendară psihopatie pentru a face cu sine insăşi, in convulsiileei, artă adevărată. Oligofrenie o spune pe scurt şi extremde clar: "imi pulsează/ gâtul/ de plăcere/ când văd/artă/adevărată/ sunt/ oligofrenă/ pentru că nu mai cred/ decât in/poezie/ şi oligofrenii/ sunt dezinhibaţi/ şi se aruncă/ in/ sex".Coincidenţe dezvoltă puţin şi devoalează mai mult concepţiapropriei poezii, ce poate fi luată in sens teoretic, poietic, sauchiar ca o naştere repetată şi terifiantă, de fetuşi morţi: "nu amvrut să impun nimănui nimic,/ mai ales să sufere pentru poezie, săvomite, să se distrugă,/ să fure, să se călugărească, să devinătravestit şi homosexual sau/ să ucidă,/ tinerii ar trebui să ştieaceste lucruri ce chiar şi mie/ mi se par a fi, acum, completindiferente, indepărtate, instrăinate./ e drept că, personal, m-aumarcat destule/ intâmplări dar asta a ţinut, strict, de creierulmeu; pentru că/ peste toate intâmplările a tronat posibilitatea meade a incasa şi nu/ de a primi./ este dreptul meu de a face caz, pede altă parte, de un asemenea/ dar de la Dumnezeu, să nu ţi seintâmple, de fapt, nimic/ să nu simţi nimic şi, totuşi, să te legila cap cu nişte cuvinte/ ce se apropie tiptil, de tine, caşobolanii intunecaţi şi să le diseci/ până la epuizare./ şi nu ştiucum naiba dar fiecare cuvânt ce m-a trăsnit in faţă/ s-a convertit,din toate punctele de vedere, intr-o intâmplare/ semnificativă/nici să fi vrut in ruptul capului şi nu s-ar fi petrecut/ atât derapid, de constant şi de mortal./ de aceea, zic, nu vă luaţi dupămine şi, mai ales, nu mă judecaţi./ strămoşii mei au fost preoţi şihoţi de cai/ iar eu sunt o hoaţă bătrână/ şi unsă cu toateunsorile.".
Un final memorabil, cum mai sunt câteva in Problemepersonale (de pildă, in Poemul cel mai de jos sau insplendidul Cântec de dragoste susurat fiului de către "omamă de c..."). Placheta abundă in imagini voit şocante şi epopulată de personaje cu tare sau dizabilităţi, la antipodul maseiomogene de oameni sănătoşi, normali şi mediocri. Bâlbâitul,handicapatul, alcoolicii anonimi, toxicomanii, fraţii incestuoşi,homosexualii şi lesbienele cu "anusul subminat de sânge",emigranţii "surescitaţi/ drogaţi până la capăt/ cu coatele insânge", negrii şi săracii care işi dau mâna, handicapata şioligofrena, parazitul, putoarea, lepra... fac insă o simplăfiguraţie. Lipsite de consistenţă şi autonomie real-ficţională, elesunt ipostaze marginale selectate de autoare, măşti puse pe faţăpentru a stârni susceptibilităţi şi a inerva sensibilităţi. Inspatele acestei cohorte a devianţilor şi excluşilor stă un regizorfeminin care-şi caută, in calitatea de personaj, atribute negativeşi dezgustătoare particularităţi. Cu ochii pe tine e oars poetica adunând categoriile defavorizate pentru a spargecu ele nu atât ordinea burgheză a lumii, cât acea logică - maiteribilă decât boala şi spasmul - a poeziei previzibile: "incartierele marginale trasate exact cu echerul senzual/ alperversiunii/ negrii şi săracii işi dau mâna/ se inlănţuie pânădevin homosexuali/ acolo se sărută ei liberi direct pe sânge/singuri şi compromişi fizic// marea plictiseală efemeră/ nu ştie săjoace şah/ intotdeauna ordinea ei logică/ a fost invinsă/ dehăţişul rupt şi tăiat/ din spatele ochilor inguşti/ de felină/acolo plânsul lung şi negru/ al poetelor necunoscute/ mânjeşteecranul cu plasmă.". La Angela Marinescu, rezumativ şi concluziv,marginalitatea socială şi deviaţia umană sunt precondiţii pentrucentralitatea şi puritatea experienţei lirice.
"Muşcătura rece a scrisului", mâna introdusă in ruptura tot deea făcută, plumbul "tăiat geometric/ de la capătul fiecărei nopţi"fac din materia biologică sau psihotică un material poetic şi oformă in care viziunea se instalează printr-o bruscă penetraţie.Jucându-se cu cuvintele, autoarea se declară ointraterestră, cu capacitatea de a penetra orice formulăartistică, orice modă literară. Trece prin toate, fără cine ştie ceprobleme, şi ajunge Dincolo.
Se laudă? Desigur, dar cu deplină justificare. AngelaMarinescu poate, ea, să facă in continuare o poezie extraordinară,in condiţiile in care majoritatea colegilor de generaţie şi apoeţilor apăruţi ulterior au căzut in sterilitate sau autopastişă.Două exemple de modul plural in care această autoare atât deimitată şi copiată in ultimul deceniu reuşeşte să ne arate valoareaoriginalului. Toamna care a trecut: "imi amintesc cum, intoamna care a trecut,/ instinctul de conservare a fost maiputernic/ ca oricând/ poate tocmai din cauza bolii ce s-a ivit dinsenin/ ca un trăznet pe o pajişte ruinată/ şi care, in limbaromână, semnifică chipul roşu, contorsionat,/ plin de o pasiunerece ca ghiaţa, a racului/ şi care inaintează greu şi invers,/dintr-o lume fără informaţii necesare ca aerul/ şi fără găurinegre,/ inspre universuri bogate in puncte de o densitate/ egală cua cuvintelor ce au răsărit mereu/ pe fruntea şi pe pieptul meu canişte flori carnivore// oare de ce imi place atât de mult să-miamintesc şi fiecare/ amintire s-o asociez cu moartea/ (eu)niciodată nu am fost cu adevărat in viaţă/ viaţa mea a fost casoarele din spatele norilor/şi, după ce norii s-au risipit,/soarele, turbat, a făcut scrum totul,/ in afara razelor proprii/ ces-au intins leneşe şi nepăsătoare/ şi apoi, s-au distrus strictintre ele/ fără să mai ţină cont de nimeni şi nimic". Şi oAmintire de medicinistă: "la autopsiile la care amparticipat/ vulnerabilă la frig/ cu ferestrele larg deschise inorice anotimp/ de-a lungul anilor/ ca studentă la medicină/ cuformolul răscolit de mâinile/ noastre inepte/ şi precise/ ca oriceinstrument tehnic/ aplicate direct pe mort/ niciun cadavru nu afost/ mai aproape de perfecţiune/ de revolta lividă şi cenuşie/ şide obscenitatea ultimă/ aceea care te mai ţine in viaţă/ lasfârşitul vieţii/ ca poezia".
M-am intrebat deseori ce este poezia; la ce element sauvaloare poate fi redusă ea, intr-o unitate care s-o conţină şi s-oexprime integral. Poezia nu e neapărat tema ei; nu e problema pecare o poate pune; nu e discurs; nu e simbol; nu e ornamentică, darnici esenţă aproximată liric; nu e lirism (deşi am crezut asta), cuatât mai puţin personaj proiectat sau tipologizat, conflictualitateepică ori vivacitate dramatică. Poezia nu e viziune (cum iarăşi amcrezut) şi nu e intensitate specială; nu e figurativ, după cum nu enon-figurativ. Nu este nici măcar obsesie.
Poezia e expresie.
*) Angela Marinescu, Probleme personale, Editura CarteaRomânească, Bucureşti, 2009, 72 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) esteconferentiar universitar la Facultatea de Litere, UniversitateaBucuresti si consilier editorial la Editura Polirom. A tinutcronica literara in Adevarul literar si artistic(1997-2005), apoi in Romania literara (2005-2009).Colaborari la Cultura, Suplimentul de cultura,Idei in dialog, Bucurestiul cultural,Caietecritice, precum si la ziarele Evenimentul zileisiAdevarul. Are o rubrica la Radio Romania Cultural si una peportalul LiterNet. Din 2005 este doctor in Filologie (summa cumlaude) al Universitatii Bucuresti, cu o teza despre Ion D.Sirbu. Volume publicate: Concert de deschidere (Premiul deDebut al Romaniei literare, Premiul pentru Debut al UniuniiScriitorilor din Romania si Premiul "Titu Maiorescu" al AcademieiRomane); Ileana Malancioiu,Recursul la memorie.Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul ScriitoruluiRoman. Dialoguri pe hartie; Bucuresti Far West. Secvente deliteratura romana; Un om din Est (Premiul pentru Criticasi Istorie Literara al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti);Convorbiri cu Octavian Paler; Timpuri noi. Secvente deliteratura romana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO