• Leu / EUR4.6528
  • Leu / GBP5.1549
  • Leu / USD4.0873
Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARA / Avangarda la milimetru

CRONICA LITERARA / Avangarda la milimetru

 
Ce-i drept, nu acesta e culoarul predilect pe care aleargă „exploratorul" comunismului românesc. Dovadă faptul că, deşi n-a ratat aproape nimic din apariţiile editoriale de prim-plan ale ultimilor ani, Paul Cernat n-a avut până acum ambiţia să intre in ritmul săptămânal al cronicii de carte şi nici nu şi-a strâns foiletoanele in volum.
Nu vreau să spun prin asta că Paul Cernat nu ar fi un foarte bun cronicar – dimpotrivă. Ci doar că mizele sale bat intr-o altă direcţie. De altfel, chiar şi in ceea ce priveşte „intâmpinarea" cărţilor, Paul Cernat lasă mereu impresia că nu e un cronicar de voie, ci de nevoie. Adică unul care refuză să accepte micile naivităţi ale speciei şi care nu pierde nici o ocazie să-i pună la colţ pe impresioniştii sprinţari şi pe jurnaliştii culturali. In fond, Paul Cernat nu vede in cronică o reprezentaţie de sine stătătoare, ci doar o repetiţie modestă ce pregăteşte adevăratul show, acela al studiilor academice şi al istoriei literare.
Poate de aceea principala calitate a criticii lui Paul Cernat constă in capacitatea ei de contextualizare. Cronicarul nu-i un impătimit al close-reading-urilor (şi cu atât mai puţin al misreading-urilor); insă manevrează ireproşabil situarea şi clasificarea operelor. Citind cronicile lui Paul Cernat, afli intotdeauna când, unde, cu cine şi de ce. Fireşte, asta nu inseamnă că cronicarul s-ar pricepe doar la inventar şi că n-ar avea acces la invenţie. Atâta doar că noutatea interpretărilor sale vine, de regulă, din redimensionarea contextului şi rareori a textului. Altfel spus, punctul-forte al criticii lui Paul Cernat mi se pare a fi nu atât relectura, cât recontextualizarea. Nu incape vorbă că aceasta nu-i singura condiţie a criticii şi istoriei literare; dar ea reprezintă, in orice caz, o cerinţă nenegociabilă a meseriei cu pricina.
Toate trăsăturile cronicarului se intâlnesc in volumul Avangarda românească şi complexul periferiei*. Mărturisesc că am aşteptat cu o curiozitate sporită cartea; voiam să văd dacă spiritul riguros şi documentat pe care Paul Cernat il invocă mereu in cronicile sale se va regăsi in structura propriilor volume. Şi trebuie să recunosc că autorul s-a ţinut de cuvânt: nu numai că revendicările lui nu sunt vorbe goale, dar ele constituie, in acelaşi timp, o pledoarie pro domo. E drept că volumul de proză scurtă publicat de Arghezi in 1930 se numeşte Poarta neagră, nu Poarta albă (p. 140); sau că tableta in care Călinescu parodiază, in 1937, Ion al lui Rebreanu se numeşte Tragedii ţărăneşti, nu Sinuciderea (p. 355); insă a insista intr-o asemenea direcţie ar insemna deja să caut noduri in papură. Partea documentară a cărţii e practic imbatabilă şi fără indoială că avem de-a face aici cu unul dintre cele mai solide studii consacrate la noi fenomenului avangardist. Volume, ziare, reviste, afişe, scrisori, dedicaţii, relaţii personale, surse de finanţare, afilieri politice, mentalităţi, grupuri, grupări şi găşti – nimic din ceea ce ar fi putut descâlci incurcatele fire ale avangardei româneşti nu-i e străin lui Paul Cernat. Totul este prins intr-o plasă fină şi deasă, fără ca această invăluire că conducă insă la mumificarea obiectului sau a cercetării.
Şi celelalte capitole ale cărţii etalează acelaşi arsenal documentar impresionant, testat dintr-o perspectivă critică apropiată neoistorismului. Spun „apropiată" pentru că, deşi unele proceduri interpretative utilizate de către Paul Cernat amintesc de cea mai in vogă şcoală critică americană a momentului, din cartea sa lipseşte orice referinţă la textele lui Greenblatt, Orgel & Co. Dar, la urma urmei, această filiaţie ipotetică nici măcar nu contează. Contează doar faptul că, in ciuda declaraţiilor programatice modeste ale autorului, Avangarda românească... nu e doar un „montaj verite, de tipul puzzle in puzzle, ci o thick description in care practici discursive dintre cele mai diferite fuzionează intr-o structură unitară ce aruncă o perspectivă nouă asupra „primului val" al avangardei româneşti.
Mă despart, totuşi, de Paul Cernat intr-un punct esenţial, care vizează „nonliteraturocentrismul" său declarat. Nu e vorba aici de o obiecţie teoretică, ci de una pragmatică. Cu alte cuvinte, dacă am dreptate, asta nu inseamnă că toate inovaţiile interpretative pe care le aduce Paul Cernat şi pe care le-am semnalat mai sus devin caduce. Ele rămân valabile oricum. Insă ele mi se par, in acelaşi timp, limitate. Si aceasta deoarece prin „nonliteraturocentric" Paul Cernat nu inţelege atât o abordare „extraestetică" a literaturii, aşa cum ar putea părea la prima citire, cât una mediată, filtrată pe calea reprezentărilor (critice, istorice, ideologice etc.) pe care le avem despre literatură. Ceea ce reprezintă o intreprindere deopotrivă necesară (pentru că nu putem şti ce-i de schimbat până nu ştim ce avem efectiv) şi inevitabilă (pentru că propria noastră reprezentare despre avangardă este ea insăşi „mediată" de felurite reprezentări). Dar, totodată, insuficientă – pentru că nu vom putea arbitra niciodată intre diversele reprezentări decât propunând drept standarde valorice propriile noastre reprezentări, chiar dacă suntem conştienţi că acestea nu sunt „decât" reprezentări şi nu exprimă niciodată „lucrurile-in-sine".
Ei bine, tocmai acest paradox refuză să şi-l asume Paul Cernat. Interpretarea lui se desfăşoară, cu minime excepţii, pe terenul reprezentărilor despre opere şi nu al operelor propriu-zise. Iar rezultatul lecturii este in bună măsură derutant, de vreme ce observaţiile inovatoare ale criticului se construiesc tot pe o bază „tradiţionalistă": Paul Cernat preia fără amendamente clasificarea tripartită a avangardei româneşti propusă de către Ion Pop şi evită cu graţie cele două intrebări provocatoare ale fenomenului (dacă avangarda românească este „doar" o literatură a manifestelor şi dacă avangarda românească este „doar" o subdiviziune a modernismului). Face aceste lucruri nu pentru că i-ar lipsi spiritul critic (dimpotrivă, nici o opinie nu este acceptată fără a fi mai intâi verificată), ci pentru că işi interzice el insuşi accesul la dimensiunea „literară" a avangardei. Consecinţa acestei optici (auto)limitative este că, deşi dă o interpretare pertinentă dinamicii avangardismului românesc şi il aşază convingător intr-un context „culturologic", criticul lasă in suspensie o chestiune crucială, şi anume (re)situarea avangardei in istoria noastră literară.
Oricum, trăgând linie, studiul lui Paul Cernat despre „primul val" avangardist mi se pare cea mai bună carte publicată până acum de către un reprezentant al ultimului val de critici de la noi.
 
*) Paul Cernat, Avangarda românească şi complexul periferiei. Primul val, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2007, 440 p.
 

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6528
Diferență: 0,071
Ieri: 4.6495
Azi: 4.0873
Diferență: 0,2551
Ieri: 4.0769
Azi: 5.1549
Diferență: -0,4615
Ieri: 5.1788
Azi: 4.1373
Diferență: 0,4443
Ieri: 4.1190