Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARA / Demascarea miturilor

CRONICA LITERARA / Demascarea miturilor
02.09.2009, 15:00 204
Iluziile literaturii române*, unul dintre puţinele bestselleruri critice de după 1989, nu a fost doar o carte aşteptată, ci una de-a dreptul inevitabilă. In fond, aici işi dau intâlnire toate trăsăturile criticii lui Eugen Negrici, de la debutul său din 1971 până in ajun.
 
Mai intâi, metoda: autorul Expresivităţii involuntare se numără printre primii care au introdus la noi semiotica şi naratologia, intr-o vreme când un Marin Mincu, bunăoară, anevoie distingea semnificatul de semnificant. Şi incă: in buna tradiţie a şcolii formaliste (ruse, indeosebi), critica lui Eugen Negrici nu era doar un inventar sec de trăsături lingvistice, ci un veritabil aparat explicativ care nu inceta să ne atenţioneze că (doar) sintaxa generează sensul, cu alte cuvinte, că plicticoasele şi aparent inofensivele „coduri" constituie, in realitate, un nesecat rezervor de mituri şi ideologii.
De altfel, aceste premise justifică cea de-a doua particularitate a criticii lui Eugen Negrici: perspectiva demistificatoare. El practică mereu o lectură suspicioasă, care face ca, in spatele neutralităţii mimate a discursului critic sau al mitologiei manifeste a operei, interpretul să descopere o a doua mitologie, ascunsă (sau „albă", ar zice Jacques Derrida), una care, orientând din umbră textul, manipulează perfid cititorul. Or, in aceste condiţii, rostul criticului – mai e oare nevoie s-o spunem? – devine acela de a sfâşia vălurile succesive de iluzii pentru a da la iveală nuditatea originară a „mitului".
De unde rezultă cea de-a treia dominantă a cărţilor lui Eugen Negrici: obiectul. Deloc intâmplător, autorul volumului de faţă a jucat mereu la „capetele" literaturii române: epoca veche şi perioada comunistă. Care se aseamănă, in fond, tocmai prin caracterul lor sincretic, prin simbioza perversă dintre „estetic" şi „cultural" (sau ideologic). Şi care, tocmai de aceea, conferă demersului detabuizant al criticului o strălucire suplimentară, pe care literatura din vremuri aşa-zicând normale n-ar putea-o emana vreodată.
Cele trei caracteristici se regăsesc, aşadar, şi in cartea de faţă, care işi propune – după cum sugerează şi titlul – o demascare a „iluziilor" (sau a „miturilor") literaturii române. Astfel incât, rând pe rând, Eugen Negrici denunţă „cultul «capodoperelor» şi al «clasicilor»", pornirile totalitare ale literaţilor noştri, precaritatea modernismului autohton, delirul protocroniştilor şi al vulgarizatorilor (in principal autorii de manuale şcolare), tendinţele de autoglorificare ale literaturii şi criticii noastre postbelice şi incă multe altele.
Cu toate acestea, Iluziile literaturii române nu destramă, ci doar răstoarnă miturile fondatoare ale criticii noastre pentru a profita apoi din plin de forţa lor de sugestie. Astfel, Mitul Eroului Salvator se regăseşte in (auto)reprezentarea Autorului ca demolition man care a reuşit să se trezească din somnul dogmatic; Cetatea Asediată e reciclată sub forma „zidului părăsit şi neisprăvit", a „eternei tranziţii" in care se zbat societatea şi literatura noastră; Complotul Extern e redimensionat, in cazul de faţă, prin invocarea Marilor Manipulatori, a „crupierilor jocurilor politicii culturale", care, neştiuţi de nimeni, fabrică pe bandă rulantă idoli falşi; in fine, „starea de excepţie", dimensiunea triumfalistă atât de intens exploatată de retoricile naţionaliste de ieri şi de azi, revine in cartea lui Eugen Negrici sub semnul contrar al dictonului „ca la noi, la nimeni".
N-aş vrea să mă inţelegeţi greşit: nu mă deranjează deloc judecăţile severe ale lui Eugen Negrici cu privire la Marile Valori Naţionale. Dimpotrivă, nu cred că literatura noastră se poate compara, grosso modo, cu marile literaturi vest-europene; mai mult, nu m-aş aventura să pariez că ea ar câştiga o presupusă competiţie cu oricare dintre literaturile „zonale" din Est (poloneză, cehă, maghiară, sârbă – de cea rusă nici nu mai vorbesc). Insă asemenea comparaţii au devenit deja ele insele nişte clişee pentru a căror (re)examinare critică e nevoie de ceva mai mult decât de condeiul unui pamfletar. Mă aşteptam ca un istoric literar care trece drept unul dintre cele mai luminate capete din critica românească a momentului să nu mizeze doar pe zgândărirea „complexelor" noastre ancestrale, ci să arate calm spre vraful de documente de pe biroul său.
 
*) Eugen Negrici, Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008, 296 p.
 
 

ANDREI TERIAN (n. 30 noiembrie 1979) este lector la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga" din Sibiu, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu" din Bucureşti, redactor la revistele Cultura şi Euphorion. Este doctor in filologie – cu distincţia Summa cum laude – al Universităţii din Bucureşti (2007). A mai colaborat la revistele Adevărul literar şi artistic, Bucureştiul cultural, Cuvântul, Euresis, România literară, Vatra ş.a., totalizând peste 400 de studii şi articole publicate in periodice şi in volume colective. Dintre criticii generaţiei sale, a obţinut cel mai mare număr de voturi la anchetele BEST („Bursa tinerilor scriitori", organizată de Bucureştiul cultural in 2006) şi „Cei mai buni 5 tineri scriitori ai momentului" (Colocviul Tinerilor Scriitori, Cluj-Napoca, 2007). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO