Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARĂ/ Disperare cu stil

CRONICA LITERARĂ/ Disperare cu stil
17.03.2010, 15:17 158
Prima strofă este una melancolic-alcoolizantă,paşii poetului proiectat ca personaj apucând tot mai rar pe vechilerute bahice: "rar, tot mai rar imi iese in cale câte o cârciumăproletară, cu/ mese vechi acoperite cu muşamale murdare, peste carelămpile/ işi revarsă lumina cirotică şi unde, la ziuă, alcooliciiruşinoşi/ cântă şi râd, iar mai apoi cad de pe scaune ca popicele,dintr-un/ singur blând bobârnac al lui Dumnezeu". Frumuseţeaacestui tablou vivant e tăiată, in strofa următoare, printr-oautoreferenţialitate explicită, a scriitorului conştient că oriceexperienţă existenţială poate deveni o temă literară. Ba chiar unclişeu generaţionist: "să nu scriu despre băutură, acum când toatălumea o face, atât/ de uşor, de locvace... să nu scriu despreaşteptare şi agitaţie,/ despre mânie şi incântare; despre nopţiletulburi cu punţi sub-/ ţiri peste care treci doar cu ochii inchişi,despre uimiri şi intre-/ zăriri, să nu repet că tot ce contează epoezia venită din compa-/ siune, şi nu poezia-uzură, făcută dincreier, din incheietură".
Arta poetică, incluzând eschivaşi delimitarea, e modulată aici cu efecte aproape incantatorii(asupra autorului insuşi mai mult decât asupra lectorului),păstrând un rest de ambiguitate. Intre afectele, sentimentele,stările şi experienţele personale şi translarea, operarea lorlirică s-au interpus numeroşi textieri care au compromis in bunămăsură şi tematica in sine, şi utilizarea ei creativă. Realitateainterioară continuă să fie explorată, prin buza sticlei sau infebrele nopţii; insă accesul poetic la ea este perturbat, dacă nuobturat, de o manieră şi o modă in curs de constituire. De o"productivitate" compromiţătoare. "Să nu repet" poate fi aşadarcitit in două moduri: "să nu repet sdupă alţiit că tot cecontează e poezia venită din compasiune" ori "să nu repet ssă numai insistt că tot ce contează e poezia venită din compasiune".Nuanţa contează. Dacă in prima variantă "poezia-uzură, făcută dincreier, din incheietură" este apărată indirect de către poetulnostru disident, in a doua, dimpotrivă, el o respinge net,imputând-o altora.
Un anotimp in Berceniilustrează pe numeroase pagini acest efort al lui Claudiu Komartinde a-şi regândi şi reformula poezia. La al treilea volum, dupăPăpuşarul şi alte insomnii (2003) şi Circul domestic(2005), textualismul cu nervuri livreşti, aluziile şi incidenţeleculturale, regia ţinând cont de toate detaliile, histrionismul(prea) bine montat, gesticulaţia şi poza de dandy suferindcu stil - toate acestea incep să fie percepute ca insuficiente.Paradoxul e că autorul, hiperlucid, nu-şi mai poate cenzurareflexele culturale; şi nu-şi poate fisura in nici un felautocontrolul. Să vedem cum se face priza naturalistă la oscârboasă realitate inconjurătoare: "In unele seri de iarnă, ingospodăria bunicilor din Chircani/ tătuca se repede cu ură-ntreporci/ zguduit de tuse/ iar cuvintele-i aspre duhnesc a dializă/ şia alcool.// Muci intăriţi şi bale amestecate cu borâtură/ i sepreling pe bărbie/ dar vierilor tot nu le dă pace./ Aşa l-am găsitintr-o noapte: zăcând in noroi/ printre râturile pofticioaseşi-nsângerate". Pe următoarea filă din Poemele cu tătuca, olentă descompunere baudelairiană: "Simţi de acum cu câtă poftă iţijoacă larvele morţii-n plămâni/ dar tot te găsesc in clipele derăgaz trăgând din ţigară/ şi mirosul amărui de cheag, de puroi şigudron/ care-ţi iese din carne tot timpul/ e pentru mine parfumultristeţii/ şi-al descompunerii lente". De asemenea, un expresionismcvasididactic, cum scrie la carte: "La inceput credeam că aşatrăiesc oamenii/ dar i-am văzut umblând dezinvolţi/ umilind toatelucrurile mişcătoare din jur/ ii urmăresc zilnic pe străzi poftescdupă corpurile lor/ devenite cu anii tuburi diforme hrăpăreţe şireci" (Sub carnea). Accente biblice, apocaliptice: "Pe toţicei care nu puteau sta locului o clipă/ bătându-se intre ei pentruputere şi glorie,/ moartea i-a scuturat peste câmpuri şi gropi/ cape un sac cu mătreaţă" (Elegie). Şi un titlu, al volumuluiintreg, ce parafrazează (cu un coeficient parodic aproapeinsesizabil) rimbaldianul Une Saison en enfer.
Nu se poate vorbi, in toateaceste cazuri, despre o preluare mimetică. Epigon, Claudiu Komartineste numai in măsura recuperatoare şi intertextuală apostmodernismului, pentru care limbajele anterioare nu se şterg.Diferenţa tânărului autor faţă de majoritatea colegilor lui degeneraţie e dată de situarea in interiorul unui cod alcontinuităţii. Prezentul din versurile lui este unul artistic, iarnu social-istoric, ca la fracturişti de tipul lui MariusIanuş şi al Elenei Vlădăreanu. Realitatea postrevoluţionară efiltrată, senzaţiile sunt mediate, reflexele insele, cum spuneam,sunt condiţionate cultural. Dacă nu scrie "din incheietură", adicăfacil, mecanic, poetul acesta pe cât de tânăr, pe atât de elaboratcompune intotdeauna "din creier", lucrând şi prelucrând textul,dirijând conştient fluxuri de semnificaţie, fără sincope datoraterezistenţei materialului. Când apar, ezitările sunt de faptcalculate; la fel, anxietăţile, angoasele, disperările eului,desfăşurate pentru a fi resorbite in scriitura impecabilă: "Dacă tunu mai eşti, ce mai rămâne intre mine şi moarte?/ Paieleimprăştiate de furtună, iarba ingălbenită,/ un câine bătrân şi surdcare latră in noapte?// La noi, lumea se incaieră pentru oricefleac./ Paţanii injură şi duşmănesc, omorurile se ţin lanţ,/ insăpe lumea celalaltă, discută increzători Boris şi Vitea,/ asemeneasilnicii sunt mai rare./ Cel mult două pe săptămână - şi, spunândtoate acestea,/ râd şi se bucură şi vorbesc tot mai tare.// Dacă tunu mai eşti, ce mai rămâne intre mine şi moarte?/ Poate un câmp cumaci negri, peste care/ plutesc mari păsări de pradă, ca intr-unvis...// Incălziţi de tărie, copiii Liubei lovesc cu pumnul inmasă/ şi vorbesc cu inflăcărare despre paradis".
Poemele cu tătuca,secţiunea cea mai pregnantă a cărţii, oferă un melanj in care toateingredientele (şi categoriile de care aparţin) pot fi recunoscute.Şi apoi, incă o dată sortate: regionalisme grele basarabeneşti şiefluvii moderniste, personaje familiale, localizate (bătrânaLiusia, mătuşa Polina, fratele mai mare Oleg) şi receptoriconfesivi dintr-un alt cadru ("Intocmai domnişoară:/ tătuca e doaro carcasă de celule in descompunere", "flegma sa verde, surioară, erâul/ blestemat in care ne inecăm tinereţea"); fărâme desprinse,aparent, dintr-o viaţă sordidă, in fond elemente de sceneriemorbidă, etalate şi intensificate poetic. Boala tatălui va fiasistată in toate simptomele şi dejecţiile ei, atât de progeniturainspăimântată la modul cuviincios-tradiţionalist, cât şi de cătreautorul care punctează, odată cu alunecarea spre moarte,semnificaţia ei morală: "Cine se zvârcoleşte mai tare ca tine?/Cine suferă,/ cine se dă de ceasul morţii,/ cine e mai orb decâttine, mai vanitos, mai smintit?/ Stricăciunea iţi lucrează in oaseşi nu-i nimeni pe lume/ să te poată-ajuta.// Când tusea te lasă,râgâi şi te băşeşti cu poftă, ai poate/ impresia că astfel trupulmai scapă de rău şi/ se indepărtează de moarte./ Cine se iubeştemai mult decât te-ai iubit tu/ o viaţă intreagă, tătucă?/Deznădejdea noastră te ţine in viaţă". Intr-un registru completdiferit (al graţiosului dansant), dar cu aceeaşi atenţiedistributivă pentru detaliile compoziţionale, Un dansmatinal arată virtuozitate coregrafică: "Deşteptat dintr-o datăde o mireasmă/ pentru care, către amiază, iţi vei aminti să-llauzi/ pe bătrânelul Filip, grădinarul cel migălos/ cu surâsul largşi mâini delicate.// Ştii incotro să te-ndrepţi - in zori, ceidintâi treziţi/ urmăresc cu blândeţe procesiunile vietăţilormici.// De-a lungul aleilor ce coboară in pantă dinspre colină,/găseşti vlăstari tineri, inălţându-se iute/ in pulberea verii./ Maiincolo, cimişirul işi reia cântectul/ intrerupt de cu seara, impinsde o iubire ascunsă.// Ştii incotro să te-ndrepţi - pisicile sedezmorţesc după somn/ printre flori, prin unghere,/ se hârjonesc,/adulmecă-n aer,/ mustăţile zbârnâie:/ natura comunică prin curioasevibraţii.// Se deschide o poartă: cu mers potrivit, o tânără/păşeşte in stradă. O priveşti incântat de la geam,/ iar ea iţizâmbeşte. Dispare intr-o arcadă,/ apoi se arată din nou.// Un dansmatinal. Un capriciu. O joacă./ I-ai pune pe frunte frunze delaur./ Foarte incet, prin părul fetei trece o boare de vânt,/ capeste o plajă presărată cu solzi fini de aur".
Claudiu Komartin şi-a creat,indiscutabil, un culoar distinct in literatura ultimilor ani, pecare performează cam de unul singur, punându-şi in actul liricpropriii avatari. Până la veritabila complexitate in omogenitate aadevăratei poezii, mai e puţin de lucrat.


*) Claudiu Komartin, "Un anotimpin Berceni", Editura Cartier, Chişinău, 2009, 72 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.19 februarie 1974) este conferenţiar universitar la Facultatea deLitere, Universitatea Bucureşti şi consilier editorial la EdituraPolirom. A ţinut cronica literară in Adevărul literar şiartistic (1997-2005), apoi in Romania literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul decultură, Idei in dialog, Bucureştiulcultural,Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la RadioRomania Cultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctorin Filologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti,cu o teză despre Ion D. Sirbu. Volume publicate: Concert dedeschidere (Premiul de Debut al Romaniei literare,Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania şi Premiul"Titu Maiorescu" al Academiei Romane); Ileana Mălăncioiu,Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;Sertarul Scriitorului Roman. Dialoguri pe hartie;Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură romană; Un omdin Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară alAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literatură romană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO