CRONICA LITERARA/ Oracol la Cotroceni

Prozatoarea "nouăzecistă" a fost de la inceputdestul de stăpână pe sine, intr-un perimetru epic de micidimensiuni, in care personajele, preponderent feminine, erausurprinse in automatismele lor psiho-existenţiale. Răcealaobservaţiei şi doza de "sadism" cu care autoarea, prin lentilelenarative, asista la convulsiile lor au fost remarcate de critică.De asemenea, acuitatea auditivă datorită căreia diferiteleintervenţii şi interjecţii ale aceloraşi personaje căpătau valoarecaracterizantă şi deveneau fapte de limbaj artistic.

In Mafalda, Ioana Drăgan urmează o altă traiectorie,renunţând la paleta limbajelor colorate şi topind majoritateaintrărilor verbale in pasta unei colocvialităţi de care"eroii" se lasă vorbiţi. Tanti Adina, pensionată pe caz de boală,şi bietul Doru, fostul ei soţ decedat intr-un regretabil şiin-evitabil accident, doamna Reli, care s-a dus şi ea, săraca, petimpul unei veri infernal de călduroase, nea Tibi, vizitatoruloctogenar şi guraliv al vecinei de bloc ce ghiceşte viitorulcunoscuţilor şi necunoscuţilor, toate aceste personaje - şi altelecare mai trec prin cadru - au cam aceleaşi cuvinte ce "redau" camaceleaşi sentimente. Se exprimă (la propriu şi la figurat) intr-unmod bătrânicios-romanţios, cu o reflexivitate de frizerie sau debodegă, cu o experienţă de existenţă amărâtă diseminată in clişeeşi ambalaje retorice ieftine. Şi totuşi, viaţa adevărată pulseazăsub acest supracod popular şi populist ce inseriază traseeledistincte ale subiecţilor noştri. Iat-o pe Mafalda de cartier,atotştiutoarea tanti Adina, la vârsta tinereţii de vis: "Aveadouăzeci şi ceva de ani, vârsta de azi a Cristinei, un serviciu laun depozit de marfă de la gara Filaret, aproape de casă, totviitorul in faţă. Pe Doru i-l prezentase un coleg, intr-un local incare aniversaseră o zi onomastică de la serviciu, mititei şi beremultă, flori şi cadouri peste tot, ea purta o rochiţă nouă care-ivenea foarte bine şi nişte pantofi care o roseseră de groaza lumii,dar care se asortau de minune, era cald şi dacă ieşeai afară tezăpăcea mirosul teilor infloriţi şi aroma gardului de iasomie, onebunie dulce şi imbietoare!" (p. 42). Şi iat-o pe studenta la ASECristina, fata de care Adina are grijă, intr-un moment de crizăamoroasă: "Stătea ca o proastă plângând in mijlocul unui Carrefourşi puţin ii păsa că se uita lumea la ea, cu milă, ingrijorare şidispreţ, fetele de azi nu mai are, mămică, nici un fel de mândrie,auzea ca prin vis câte-o mămăiţă din pensionarele astea debordândde mândrie, cum să nu, mândre că fostul gicuţă, actualmentetătăiţă, sforăie la televizor in fiecare seară ori râgâie rântaşulduhnind a mândră băutură, ori taie disciplinat cartofii cuburicubuleţe sub privirea ţanţoşă şi satisfăcută a consoartei care sefăleşte cu i-am venit eu de hac, acu la bătrâneţe pentru cât mi-afrecat ficaţii la tinereţe, da' să mă vadă cineva plângând pestradă, asta nici in ruptul capului!" (pp. 83-84).

Cristina este dintr-un alt film, e, cum se spune, ointelectuală, dar prozatoarea o inconjoară, semnificativ, cuacelaşi cerc de (ne)simţire populară, de frustrări şi bârfecotidiene ale tipicelor gospodine postcomuniste. Mentalul colectiv,configurat intr-un mod suburban ce a devenit in ultimii anidominant şi central, este adevăratul personaj al acestei cărticeleprin care Ioana Drăgan evoluează pe un culoar deschis şi marcat deRadu Aldulescu.

Pe lângă aceste delicioase inserturi filosofico-mahalageşti,Mafalda are insă şi un story; iar micile evenimentepuse in pagină se articulează intr-o naraţiune ingenios condusă. Inprimă instanţă, interesul cititorului este de a vedea in ce măsurăpredicţiile Adinei se verifică. E un test pe care ea il dăperiodic, in ochii locatarilor şi ai oamenilor cu care privirilesale experte se incrucişează. Statura i se profilează tot maiameninţător, fiindcă tanti Adina vede mai degrabă răul dinviitorul fiecăruia, boala, moartea, iar nu binele ce va să vină.Incercând să-şi explice propria "grilă" vizionară, Mafalda noastrăreflectează, amar, că "lucrurile bune sunt neimportante, detaliicare doar impachetează frumos suferinţele şi fac suportabile uneoridurerile vieţii" (p. 124).

Incet-incet, pensionara pe caz de boală devine pentru cei dinjur o vrăjitoare, de afurisit ca atare. Sentimentele din sufleţelulei nu mai contează. Faptul că a avut şi are grijă de Cristinuţa,bobocelul de fată părăsită de o mamă inconştientă (profesionistă acroazierelor cu occidentali sensibili la farmecele moldovencelor),tinde să fie neglijat. Judecătorii din preajmă sunt tot mairevoltaţi de această piază-rea. Singurul care o preţuieşte incontinuare (exluzându-l pe nea Tibi, vecinul indatoritor) este...preşedintele ţării, un fost marinar, tip de viaţă. La un miting,preşedintele in exerciţiu, in noua baie de mulţime, dă peste văduvamuzicantului din Rahova care-i cânta lui in tinereţe la acordeon -şi pe amintirea comună a bietului Doru, o relaţie de amiciţiecvasi-profesională se incheagă. "Ai grijă, domnu' preşedinte, aigrijă", ii suflă Adina prezidentului năduşit, "intr-o bună zi totulse termină": şi de la acest anunţ dătător de fiori, primul om inStat o va invita frecvent la Cotroceni, să-i limpezească viitorulinstituţional şi politic...

Pe postul, onorant, de oracol prezidenţial, Mafalda de blocface tot ce poate: şi autoarea tensionează tragicomic acest raportdintre capacităţile predictive ale personajului şi incapacitatea sade a influenţa efectiv desfăşurarea evenimentelor. Propria viaţăeste un fiasco pentru tanti Adina; şi drama e că şi experienţeleprevizibile ale Cristinei, copilul ei de suflet, duc intr-acolo.Amorezată de un actor faimos de la Nottara, cam bătrâior pentru ea,minunea de fată (aflată la antipodul tipologic al mamei naturale,curviştina Violeta) va fi curând părăsită de către cuceritorul deprofesie şi va suferi - după cum am văzut - in mijloculCarrefour-ului. Dar nu numai acolo. Şi chiar fără s-omerite.

Cu o turnură de exagerare, Ioana Drăgan dublează, aşa zicând,oracolul, făcând şi din Cristina o tânără cu puteri neobişnuite.Privindu-se una in oglinda intuiţiei celeilalte, Adina şi Cristinase compătimesc reciproc pentru ce urmează să li se intâmple. Darnici una, nici alta nu-şi reprezintă exact propriul viitor,preştiinţa lor dovedindu-se, la acest capitol, ineficace. Maiapare, com'die!, şi o ţigancă ghicitoare care se ambiţionează să-ilămurească tocmai titularei noastre ziua de mâine. Ficţiunea s-adeplasat cu totul in acest plan al nenorocirilor aflate după colţ,spre care toate personajele, in frunte cu cele ştiutoare, seindreaptă cu pas gimnastic.

Experienţa prozatoarei se vede din răbdarea cu care mutăpiesele pe tabla de şah, intr-o direcţie funestă, dar şi dinsoluţia imaginată pentru a intrerupe şi a schimba cursul jocului.După ce se ingrozeşte s-o vadă pe draga ei Cristina arsă devie, de către o bandă de extremişti, tanti Adina cade intr-un felde letargie. Autoarea nu se grăbeşte s-o scoată din această stareşi dublează scenele bucureştene prin cadre veneţiene cu tânăraturistă de ocazie indreptându-se, senină, spre coordonatele morţiisale. Dacă această pendulare intre cele două planuri creştesuspense-ul, cititorul e zăpăcit suplimentar de faptul că,dintr-odată, previziunile Mafaldei nu mai sunt confirmate derealitate. In prim-plan apar, ca din intâmplare, personaje care arfi trebuit să moară. Se petrec, in schimb, evenimente care ar fitrebuit să nu se producă. Realitatea spuselor oracolului sedezintegrează prin avansul unei alte realităţi decât cea care, inviziunea Mafaldei, ar fi urmat inexorabil.

Pentru a-şi salva iubita dintr-un devastator cutremur provocatde maleficul Lex Luthor, bravul Superman zbura in jurul Pământuluiin sens invers, intorcând astfel Sistemul la un moment anteriordezastrului. Mai modestă, tanti Adina ajunge la spital, confuză inurma unui accident casnic, şi cu majoritatea previziunilor eineconfirmate. Vrăjitoarea pare să-şi fi pierdut puterile speciale,transformându-se intr-o biată femeie de care alţii trebuie să aibăgrijă. Miraculosul "ştiinţei" ei dispare din acest plan local,pentru a se muta, protector, in cel al călătoriei periculoasefăcute de Cristina la Veneţia. Tânăra nu va muri stropită cubenzină şi arsă de vie de nişte huligani, aşa cum nimic din ceea cea "ghicit" Mafalda in ultima vreme nu se mai intâmplă. Preşedinteleinsuşi, după ce va câştiga alegerile şi un nou mandat, va taxa durbălmăjelile pseudo-oracolului dâmboviţean: "deodată, preşedintelese intunecase la faţă, unde şi consumase ceva, că ce mă intereseazăpe mine astea, tu mă duci cu preşul, le bălmăjeşti, aiureli, dintot ce zici, nimic nu se potriveşte, apoi, ca o injurătură demitocan, n-a prea avut noroc cu tine bărbat-tu, el era un ţigancumsecade, da' tu eşti o ţigancă impuţită!" (p. 139). Un finalusturător pentru Mafalda, un happy-end nescontat pentrupovestea fostelor ei capacităţi predictive.

Intre turul intâi, al lecturii acestui provocator microroman,şi turul doi, al scrierii cronicii de faţă, realitatea a venit sămai ajute puţin ezoterismele din Mafalda. Fostul nostrupreşedinte a devenit actualul nostru preşedinte, câştigândalegerile impotriva tuturor aşteptărilor. Hârşitul strateg alcampaniei principalului său adversar, după ce a numărat in paralelvoturile primite şi a constatat că-s mai puţine, a explicat ceea cenimeni n-a putut să-şi explice. Data marii dezbateri televizatecăzând intr-o zi de joi, preşedintele-jucător a ieşit invingător:"in ziua de joi in general Băsescu este in formă maximă pentru căcel puţin cei care se ocupă de ezoterie ştiu ce inseamnă ZiuaFlăcării violete, şi dacă aţi observat cei din PD-L purtau violetşi cravatele, şi pulovărele, şi pulovărul pe care il purta Băsescu.Deci există o filiaţie aici. Eu cred in treaba asta, dar nu e cazulsă dezvoltăm aici, putem să facem o emisiune separată."

O emisiune separată, foarte bine, dar moderatorul ei să aibălecturile la zi…

*) Ioana Drăgan, Mafalda, Editura ALLFA, Bucureşti,2009, 152 p.