Ziarul de Duminică

CRONICA LITERARA/ Pe teren cu Cristian Tudor Popescu

CRONICA LITERARA/ Pe teren cu Cristian Tudor Popescu
06.01.2010, 14:28 204
In ultimii ani, Cristian Tudor Popescu a intrat intr-un con deumbră. Imprejurări biografice şi circumstanţe mai generale aucontribuit la această eclipsare. Infiinţarea ziarului "Gândul" nu aputut compensa formidabila tribună de opinie şi expresie pierdutăodată cu "Adevărul", multă vreme, cel mai respectat cotidianromânesc.
Aici, ca şi la "Adevărul literar şi artistic", Cristian TudorPopescu se simţea in elementul lui, parte a unui joc cu reguliclare şi cu miză mare, pe care il respecta inclusiv atunci când ilarbitra. Tin şi acum bine minte: in cei şapte ani de colaborare laALA, singura cronică pe care redactorul şef nu mi-a publicat-o afost una despre o carte a lui...
Acel Cristian Tudor Popescu scriind la "Adevărul" şi vorbind,inclusiv in apariţiile de la televiziune, in numele (sub numele)ziarului ultracunoscut, de tradiţie, de autoritate, pare in prezento voce izolată. El se manifestă in continuare, dar pe o piaţăcomplet diferită a publicaţiilor, intr-o presă ce se deplaseazăinexorabil dinspre cuvântul tipărit inspre cel din mediul virtualşi dinspre analiză aplicată, comentariu elaborat, reportaj oricursiv, spre informaţia oferită in timp real şi sfârtecată,apoi, de o legiune de forumişti. Dacă in anii '90 gazetarul românera un luminător al naţiei şi un profet in pustiu al economiei depiaţă, acum termenii s-au inversat spectaculos: cititorul este maimobil şi mai sofisticat, subimpărţindu-şi aşteptările pe nişe,cerând diferiţilor specialişti să-i ofere, fiecare, expertiza. Laaproape trei ani de la intrarea României in Uniunea Europeană - şinu fără legătură cu acest fapt -, epoca jurnalistului "generalist",a editorialistului urmat de un popor de cititori, a apus.
Având el insuşi percepţia fenomenului, care in Româniamimetică e mai rapid decât in Occidentul aşezat, Cristian TudorPopescu refuză să se adapteze prin ajustare. Intreg volumul"Cuvinte rare"*, nu doar textul pus in deschidere, ce-ioferă titlul, vizează desprinderea de trend-ul global şireintoarcerea la uneltele tradiţionale ale scriitorului. Comparaţiaeste aceeaşi (intre anii '90 şi anii din urmă), insă dinperspectiva unui autor care a trăit din interior impactul mai intâiuriaş, apoi mult diminuat, al presei noastre: "In presă am venitdinspre cuvinte. La inceputul anilor '90, ziarele erau, inpercepţia publică, pe aproape acelaşi raft cu cărţile. Oameniivoiau să citească rânduri, să citească gânduri, căci inainte decuvânt e gândul, şi cuvântul cu gând inainte naşte gânduri. In aniidin urmă, operaţia principală din presă a fost decimarea, apoihexarea, apoi castrarea cuvintelor, pentru ca astăzi ele să fieomorâte din două in două. Plutind printre imense poze pastelcolor,tot mai puţine şi mai umflate, cuvintele ziarului ideal de astăzidau peste tine ca inecaţii intr-o piscină cu ciorbă. Ele nu mai aualt gând inainte decât banii şi atunci nasc senzaţii, impresii,amăgiri colorate. Nu gânduri, căci gândul imbrăcat simplu in alb şinegru nu vinde. Cu cât sunt banii mai mulţi, cu atât cuvintele suntmai puţine la număr şi mai impuţinate la trup. Andreea Esca mi-aspus un lucru teribil, dat fiind că Andreea are 35 de ani, nu 51,ca mine: «Am trăit când a trebuit. N-aş vrea să am acum 20 de ani.»Mulţumesc şi eu Dumnezeului meu că mi-a hărăzit să trăiesc destulcând a trebuit. 17 ani am făcut presă. De astăzi mă intorc lacuvânt. La cuvântul cu miros, cu carne, cald sau rece, la cuvântulfăcut din pix, care lasă sânge când e tăiat, nu făcut din pixeli,ca să apară şi să dispară incinerat instantaneu pe display fără sălase vreo urmă că a existat. Poate că n-ar fi trebuit să plec deacolo niciodată." (pp. 5-7).
De observat, pe lângă plasticitatea greu confundabilă,subtilitatea gazetarului de a acoperi intr-unul şi acelaşi enunţplanuri diferite. Primul este cel al ziarului "Gândul", cucromatica lui iniţial austeră, alb-negru, şi in care preponderentera textul (la antipodul tabloidelor). Autorul scrie deci incoloanele "Gândului" de dinainte de rebranding cuvinte binepotrivite despre valoarea gândului dinaintea cuvântului, făcândastfel trecerea spre un plan simbolic in care realitatea continuăsă fie recunoscută, dar e comutată diferit. Falia nu este, cum arputea să pară, intre perisabilul gazetei şi rezistenţa in timp acărţii. Textele lui Cristian Tudor Popescu trec, cele mai multe,fără probleme dintr-o parte in alta, datorită unei dublefocalizări: pe evenimentul zilei şi pe semnificaţia lui dincolo deşirul cotidian. Prăpastia este aceea dintre scrisul strictfuncţional, pragmatic, fără personalitate şi un orizont mai larg,şi scrisul cu adâncime, implicat-obiectivat, tensionat, reflexiv şiexpresiv. Pentru acesta din urmă caută C.T. Popescu un alt mediudecât cel actual şi, nemaigăsindu-l in presa de succes imediat, ilreproiectează in pagini de carte, ca un halou al cuvintelor cugând, miez şi carne.
Varietatea subiectelor din tabletele strânse acum in volumdeconcertează, până in punctul in care lectorul sesizează că ele,departe de a figura pe agenda zilei, sunt tot atâtea posibilităţide a o ignora. Există, intr-o clasă destul de precar reprezentată,câteva texte scrise pe marginea politicii dâmboviţene. DomnulGăunoiu e cel mai reuşit, prin imortalizarea omului de statpredispus la compasiunea cu repetiţie. "Dacă se intâmplă să morisau să fii mutilat in mină, in explozia metanului aprins deticăloşie şi frică - i se adreseaza CTP direct cititorului generic-, domnul Găunoiu se aruncă in avion, in elicopter, in Mercedes şivine degrabă să consufere la căpătâiul tău, nu cumva să se inchidărănile prea repede sau să-i ia altul faţa la ţuţuroiul lacrimilor."(pp. 151-152). Accente surprinzătoare, swiftiene, apar şi inDefilare la zi, unde autorul propune, de Ziua Naţională,incropirea unui car alegoric "purtând o căpşună uriaşă, in jurulcăreia «spanioli» legaţi la cap cu baticuri se apleacă de şale şise ridică" (p. 15). Ora de tupeu (cu dedicaţie pentru MarianVanghelie) şi mai ales Butch Călin şi dansul politic aratăin schimb un C.T. Popescu neinspirat, cu o portretistică subţire,fără har şi haz, derapând in simple vulgarităţi: "Există persoanecare işi ingrijesc drăgăstos o parte a corpului, unii mâinile,alţii faţa, alţii podoaba capilară. Dl Călin Popescu Tăriceanu işiintreţine, işi răsfaţă, işi dezmiardă aproape cu religiozitatebucile. Dosul său de vier domestic sau rinocer fără corn (formulaaceasta nu-i rea, n.n.) e enorm, bombat, explodând de subcoada sacoului, cere parcă intrarea cu spatele, in marşarier apremierului incă in exerciţiu la conferinţele de presă sau inpalatul Victoria, bucile anticipându-i şi rezumându-i astfelpersonalitatea. Cei care nu vor să priceapă asta se miră caproştii. Ei zic că e greu de inţeles cum poate fi atât deneruşinat, de nesimţit un ins vârât in fruntea Guvernului Românieiprintr-o manoperă politică de colţul mesei ş.a.m.d." (pp.156-157).
Scriitorul veritabil, de nerecunoscut aici, se revanşează inrestul paginilor din Cuvinte rare, sistematizabile in altetrei clase: false cronici cinematografice, false cronici sportiveşi, la nivelul cel mai inalt, câteva texte "gratuite", izbitoare.Cronicile de film, scrise din unghiul unui spectator indrăgostit decinema, cu al său pierdut sense of wonder, descompuntehnicile regizorilor (majoritatea români şi din noul val), pentrua căuta şi a defini anume acel element de personalitateireductibilă la tipare, scheme şi formule compoziţionale. NaeCaranfil, cu Restul e tăcere, primeşte de două orisuperlative de la acest cronicar impresionist şi greu de păcălit,cu un gust impecabil in materie de artă cinematografică. De SergiuNicolaescu se alege, evident, praful şi pulberea intr-o altătabletă, cu un sarcasm de foarte bună calitate descriptivă.Corneliu Porumboiu, cu Poliţist, adjectiv, şi Bogdan Mustaţăplus Cătălin Mitulescu, cu scurtmetrajul O zi bună de plajă,ii oferă cinefilului nu doar momente de delectare la vizionare, cişi ocazia de a reproiecta, in termenii artei scrisului, emoţiaprofundă, aproape dureroasă, resimţită iniţial. Cristian TudorPopescu, care in textele mai lungi (Cristal şi coral,Cremă de mandarine. Oriental) e mai aplicat şi maişters-didactic, işi dă măsura pe spaţii mici, in care intuiţiaprimă a valorii e prinsă intr-o exprimare la rândul ei intuitivă,cvasi-lirică. Intr-adevăr, poeziar...
In mod analog, cronicile sportive sunt nişte false cronicisportive, fiindcă gazetarul-prozator nu comentează ceea ce vede peteren, in arenă. El nu descrie realitatea diferitelor meciuri şipartide, ci o evaluează in funcţie de propria idee asupracompetiţiei. Dacă lumea sportului e adesea dezolantă, infestatăfiind de doping, de excese extrasportive, de trucaje,măsluiri şi imposturi, idealitatea se incorporează rarisim in câteo partidă in care unul sau altul dintre jucători işi sfideazăcondiţia. C.T. Popescu simpatizează cu cei care ilustrează in ochiituturor condiţia de victimă, dar care nu se lasă. "Târziu innoapte", cumva in afara programului de viaţă obişnuită, măruntă, elurmăreşte o partidă in care Fabrice Santoro, de ani 36, rezistăeroic in faţa germanului de 25 Philipp Kohlschreiber. In timp ceaici intoarcem o filă a Rezistenţei umane, in disputele dintre"spartanul" Nadal (jucătorul preferat) şi "atenianul" Federer putemurmări tenisul pur. Incleştarea teribilă şi, prin aceasta, atât defrumoasă este sintetizată de autorul nostru intr-o frazămemorabilă: "In această atmosferă de competiţie sălbatică, deteribilă sete de victorie, in liniştea in care Federer sau Nadalbăteau mingea de pământ ca să servească, se auzea desluşit absenţaurâtului." (p. 66).
In tenis nu există remiză se intitulează, axiomatic,cronica unei partide aşa zis amicale, intre Cristian Tudor Popescuinsuşi şi idolul copilăriei sale, Ion Ţiriac. Textul este delicios,prin distorsiunile literare ale autorului niţel infricoşat cajucător (Ţiriac e ca un "păsăroi uriaş", blocându-l cu "linguroiulBoeing"), şi curge imprevizibil... până la concluzia din titlu. Inviaţă există inţelegeri cu beneficii pentru ambele părţi,reciprocităţi avantajoase, egaluri urât mirositoare. In tenis,nu.
Tableta aceasta imi pare una de legătură cu cele mai puternicepagini din carte: texte eliberate, practic, de orice context, chiarşi de suportul unui moment sau cadrul unei situaţii date, pentru ase legitima şi a se susţine prin ele insele, pe o spiralăuimitoare. Nu pot fi rezumate, trebuie citite. Dar TaxiInstant, Eye contact, Decembrie, ultimul film şifinalul ca o lovitură de cuţit de la Cuadratura cerculuicompensează, in opinia mea, tot ceea ce a pierdut socialmenteCristian Tudor Popescu in ultimii ani...
Şi meciul nu s-a incheiat.
*) Cristian Tudor Popescu, Cuvinte rare. Poeziar,Editura Polirom, Iaşi, 2009, 208 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) esteconferentiar universitar la Facultatea de Litere, UniversitateaBucuresti si consilier editorial la Editura Polirom. A tinutcronica literara in Adevarul literar si artistic(1997-2005), apoi in Romania literara (2005-2009).Colaborari la Cultura, Suplimentul de cultura,Idei in dialog, Bucurestiul cultural,Caietecritice, precum si la ziarele Evenimentul zileisiAdevarul. Are o rubrica la Radio Romania Cultural si una peportalul LiterNet. Din 2005 este doctor in Filologie (summa cumlaude) al Universitatii Bucuresti, cu o teza despre Ion D.Sirbu. Volume publicate: Concert de deschidere (Premiul deDebut al Romaniei literare, Premiul pentru Debut al UniuniiScriitorilor din Romania si Premiul "Titu Maiorescu" al AcademieiRomane); Ileana Malancioiu,Recursul la memorie.Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul ScriitoruluiRoman. Dialoguri pe hartie; Bucuresti Far West. Secvente deliteratura romana; Un om din Est (Premiul pentru Criticasi Istorie Literara al Asociatiei Scriitorilor Bucuresti);Convorbiri cu Octavian Paler; Timpuri noi. Secvente deliteratura romana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO