Primul a fost Submarinul erotic (2005) al lui Emil Brumaru, vehicul ideal pentru a transporta si a scoate la suprafata fantasmele cunoscutului poet al intimitatii. Al doilea, Submarinul iertat, a aparut doi ani mai târziu, fiind lansat in larg de catre Ruxandra Cesereanu si Andrei Codrescu.
Actiunea acestui duet româno-american are de la bun inceput ceva initiatic. Volumul, de o eleganta retro si editat in conditii grafice exceptionale, a fost scos intr-un tiraj limitat, de 150 de exemplare, purtând pe pagina de garda autografele autorilor. Difuzat intr-un circuit restrâns, el se sustrage jocului pietei editoriale: oferta fiind voit mica si nesatisfacatoare, cererea va fi obisnuita, dar nesatisfacuta. In conditii de inflatie „poetica", de abundenta versificatoare derutând publicul larg (ba chiar si pe câtiva comentatori literari), iata o carte atipica atât prin modul ei de structurare, cât si prin tehnica de marketare. Daca autorii si editura ar fi riscat s-o scoata intr-un singur exemplar, ca un produs de lux, un unicat (precedente exista), probabil ca succesul ar fi fost si mai mare. Submarinul iertat ar fi circulat din mâna in mâna, stârnind, prin obisnuitul efect psihologic, dorinta imperioasa a potentialilor cititori de a-l avea...
Deschizând volumul, plonjam intr-un lung poem secvential, cântat la patru mâini si gândit ca un dialog tensionat. Submarinul din titlu si din numeroasele referinte nu e un element de legatura si un transportor pe care cei doi poeti sa si-l trimita unul altuia, cu mesaje explicite ori subliminale. Este un obiect ambiguu, in continua metamorfoza, cu functii multiple si un „ce" omenesc. Prima sugestie e de iubire imposibila, facuta sa se ascunda si sa se exhibe totodata in poezie. Dar a doua, si cea mai profunda, e aceea de revelator si multiplicator al intensei experiente lirice. Astfel, submarinul poate lua orice forma, de la jucaria din copilarie lustruita de atâtea mângâieri, pâna la cea de „orient express cu odai sigilate in apa". Treapta intâi ar fi putut sa fie cea a dragostei dansante: „draga mea tovarasa de drum si masinista cu ulei de masina pe sortul mini/ am examinat submarinul noaptea trecuta când tu dormeai (...)/ i-am examinat atent solzii argintii de peste acoperind pielea fina dedesubt/ am ras un petec cu briceagul si am gasit sub piele niste cuvinte slefuite/ taiate intr-o marmura roza dar calda fiindca era si ea un fel de piele/ si sub aceasta piele marmoreala am gasit inca o piele moale care se intarea/ când sopteam cuvintele slefuite pe care le-am citit cu vârful degetelor/ si cu cât mai mult exploram suprafata submarinului deveneam convins/ ca era un phalus alungat pe fundul marii de o dragoste vinovata/ care-si construise o vila solara la suprafata dar noaptea râvnea la iubitul/ ei din adâncuri si visa valurile in care-l inmormântase ea insasi/ (...) m-am intristat grozav pentru ca am inteles ca drumul intortocheat/ al pasiunilor marine care ma adusese pâna aici nu era dansul nostru/ de dragoste inventând lumi in spiralele luminoase ale jocului de poezie/ ci numai moftul unei nimfe frumoase care avea nevoie de nefiinta/ si de iertare si ca nu submarinul cerea iertare ci ea insasi/ submarinul era numai un phalus inocent si orb care tremura cu ea/ si ingenunchea contra naturam pe genunchii pe care nu-i avea/ si s-ar fi suit chiar in cer pentru ea dar nu avea aripi si nimeni nu i le da".
Treapta a doua este, cu siguranta, cea a poeziei constiente de ea insasi. Dupa ce l-am ascultat pe amerikan, sa dam cuvântul pianistei: „spuneai ca istoria poeziei nu ne mai poate adaposti/ si ca e prea târziu pentru niste scafandri ca noi/ dar submarinul tocmai pentru asemenea lucru de hartag e potrivit/ sa se scoboare lenes ori sa urce vertiginos la suprafata/ cât sa dea de un teritoriu prea putin scobit/ de o ploaie 
cu broaste in scrâsnet napadit/ de un smochin salbatic ars din temelie si rasadit/ (...) merita sa scrii pentru ingenuncheri si ispite si scintilatii/ merita din plin halucinatiile topaitoare carora le aducem iata destule libatii/ merita clopotele si corbii si strugurii toamna si focul din frunze ucigase/ zapada incorigibila iarna cingatorile fetelor si oscioarele intarcate/ acalmia unei revelatii plutind peste lume si coapsele tuguiate/ menghine rugaciuni biblioteci lipite-ntre ele de un arheoinconstient/ al carui tata nu are picioare ci doar un creier de cuart scrijelit pe un pergament/ merita sa scrii despre rujul consistent cu care iata ma mânjesc pe intregul corp/ ca sa nu uit ca sunt vie si ca mai am destul pâna sa primesc insemne de mort".
cu broaste in scrâsnet napadit/ de un smochin salbatic ars din temelie si rasadit/ (...) merita sa scrii pentru ingenuncheri si ispite si scintilatii/ merita din plin halucinatiile topaitoare carora le aducem iata destule libatii/ merita clopotele si corbii si strugurii toamna si focul din frunze ucigase/ zapada incorigibila iarna cingatorile fetelor si oscioarele intarcate/ acalmia unei revelatii plutind peste lume si coapsele tuguiate/ menghine rugaciuni biblioteci lipite-ntre ele de un arheoinconstient/ al carui tata nu are picioare ci doar un creier de cuart scrijelit pe un pergament/ merita sa scrii despre rujul consistent cu care iata ma mânjesc pe intregul corp/ ca sa nu uit ca sunt vie si ca mai am destul pâna sa primesc insemne de mort".Andrei Codrescu si Ruxandra Cesereanu se joaca aici, frecvent, cu identitatile lor liric-biografice. Chiar i-am suspectat initial ca-si schimba uneori mastile, scriind fiecare cu stilul si din perspectiva celuilalt. Experimentul ar fi fost interesant, dar nu mai mult decât atât. Fiindca melanjul, hibridizarea si transferul de personalitate ar fi dat alt sens (si mai putina pregnanta) amplului poem, conceput ca o inclestare. Un critic confuz reprosa volumului ca nu are claritate clasica(!). Totala inadecvare, dat fiind faptul ca Andrei Codrescu e un post-beatnik hârsit in luptele de gherila cu Sistemul, in timp ce Ruxandra Cesereanu ramâne o suprarealista obtinându-si lucid pasele si transele imaginative. Dintre cei doi, poeta de la Cluj risca mai mult. Pe lânga discursul poetic bine inchegat si cu numeroase fragmente memorabile al amerikanului, capriciile fantasmale ale pianistei ar putea sa para extravagant-minore. In Nasterea dorintelor lichide, volum de asa-zisa proza poetica, ingredientele erau atât de stângaci alese si combinate, incât compozitia Ruxandrei Cesereanu era literalmente nefericita. Autoarea se reabiliteaza acum, mai intâi prin acest curaj de a ramâne ea insasi in dialogul-confruntare cu un poet de categorie superioara, iar apoi prin nu putinele reusite personale, prin punctele artistice pe care le marcheaza.
Volumul comun devine, tot mai evident, o scena pe care se infrunta doua viziuni diferite asupra poeziei. Nu asistam insa la un turnir de conceptualizari. Explicatia e data odata cu demonstratia. Teoria e incorporata in actul liric. Tocmai de aceea, lectiile predate, cu fandari si eschive, atacuri si contraofensive, ironii si empatii, sunt pasionante: „poezia sanatoasa are intotdeauna cheaguri de sânge in creier/ asa i-ar fi explicat pianista amerikanului daca acesta i-ar fi fost elev/ dar cum el nu putea fi asa ceva/ fiindca nu ramasese niciodata la nimic repetent/ ea s-a lasat prea putin lecuita in privinta nebuniei/ iar amerikanul a scos-o doar fragmentar din ospiciul ei zburator/ apoi brusc au inceput amândoi sa-i tina lectii de poezie cui/ fireste submarinului singurul lor paj si ucenic vrajitor/ cuminte submarinul ii privea sticlos prin ochelarii de scafandru/ sfios isi nota in carnetel ceea ce fiecare dintre pretinsii poeti ii susura/ ca sa-l prinda intr-o formula alchimica intr-o capcana intr-o menghina/ (...) ce mai tura-vura a inceput cel din urma/ tu faci din poezie un fel de french can-can/ cu straturi suprapuse de fuste de tiganca o chestie baroca tenebroasa/ fiindca iti ia mintile si le imprastie (corect, n.n.)/ iar tu faci din poezie i-a spus pianista/ un soi de chewing gum ultramerikan/ cu chipsuri picante si gust vesnic mentolat (fals, n.n.)/ shit a izbucnit atunci beatnikul/ fara ironie viata ar fi o desueta pravalie/ fetito ia aminte la ce-ti spun acum binevoitor si deloc rastalmacitor/ ce vrei tu din pravalia asta nefasta/ sunt dantele panglici matasuri curele/ eu vreau in schimb altceva vreau doar cuvintele limpezi/ cazute direct din stele pricepi/ vreau vorbele fara margele si brizbrizuri/ fara confetti fara masti venetiene/ vreau un carnaval demachiat cu riduri si cearcane autentice/ fara divagatii ochioase ori intorsaturi bezmetice/ dar nalucile scurgerile pure de fantezie in coma/ si licorile psihedelice cui le lasi/ il zgândari atunci pianista pe amerikan/ la naiba-n praznic ii raspunse beatnikul/ vremurile in care simteam sub vulcan s-au dus/ hai trezeste-te din nefiresc si nepamântesc/ vino in realitatea de aici si acum/ scoboara-te din tramvai urca-n metroul scrijelit cu grafitti/ de traitorii la periferie/ bea o bere cu mine fii macar putin slinoasa si napadita de murdarie/ fii reala si nu boreala/ lasa-te prinsa-n cacealmaua prezentului dar nu cu vorbe de boala/ fii tu insati nu pianista cum te prefaci a fi/ ci femeia de smoala din launtru care prea mult a stat inchisa intr-un cazan/ fii propria ta negresa fluierând la volan/ fii tu fii tu de trei ori fii tu (...)/ hai sictir replica atunci pianista bulbucata/ nu voi abandona niciodata tromba psihedelica pleznind de ceata/ sunt chiar eu acum cea care-ti vorbesc din rarunchi/ cea vie adevarata pricepi nataraule/ nu voi renunta niciodata la vedenii colaje nici la delirium tremens/ de la care am capatat tarie pâna la os/ nu voi renunta la fibrele lunatice stihii opiomanii lactee/ la vaporii mistici apocalipsele hranitoare/ nici la autostopul meu de merlina cu efect de sera blasfematoare/ nici la vagabondajul himeric/ la iluminarile oranj bulimia hocus-pocus/ frenezia de videoclip cu heroina".
Vârful volumului, totusi, abia urmeaza; si e de gasit in secventele in care amerikanul, captat de magnetismul sexual al pianistei inaccesibile, se va revansa printr-o delicata operatie poetic-medicala. Concentrându-se pe „capul fierbinte al co-pilotului sau delirant", doctorul se transforma intr-un exorcist, extragând o serie intreaga de poeti admirati din creierul intoxicat de cultura al superbei paciente. Scena, de mare efect, penduleaza iar intre ironie si duiosie: „pe când submarinul zacea pe covor papusa favorita uitata pentru un alt joc/ doctorul se concentra pe capul fierbinte al co-pilotului sau delirant/ si-i puse o coroana de floricele inconjurând un mac rosu deschis/ din care tâsnira unul dupa altul modelele ei poetice cu plath in frunte/ unele din ele exorcizate asa de tare loveau stelele din tavan si le depaseau/ aici amerikanul rezista cu mare noblete tentatiei unei coregrafii/ pornografice a la henry miller sau william burroughs si-si lega mâinile/ si puse o bariera neagra facuta din goluri cosmice in fata veseliei lui/ dar cu o plasa de fluturi captura ce poeti erau mai lenti si-i punea intr-un borcan/ unde isi bateau furiosi imaginile pe sticla ce le oglindea fetele distorsionate/ de vicii pe care unul din ei dante scria numere negre cu o pana de gâsca".
Un ultim citat dintr-o carte de poezie – densa si vie – pe care ar trebui s-o citeasca mai multi.
*) Ruxandra Cesereanu, Andrei Codrescu, Submarinul iertat, cu o prefata de Mircea Cartarescu si sapte desene de Radu Chio, Editura Brumar, Timisoara, 2007, 102 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
