Ziarul de Duminică

Cu adevărat – masterclass!/ de Luminiţa Batali

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Luminita Batali

07.04.2016, 23:50 278

Sub zodia unor corifei – Alexandru Darie şi Ştefan Caragiu – Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, Studio Space, prezintă un „Tango” de mare  clasă artistică, împlinit pe toate planurile – actoricesc, regizoral, scenografic – pentru care cuvintele ar fi puţine şi sărace, dacă n-ar avea rostul de a fixa şi,  implicit, de a re-da ceva din fluviul de emoţie magică în care piesa lui Slawomir Mrozek ne-a purtat.

Rod al unei colaborări perfecte între generaţii de actori şi regizor, scenografi, cu un excelent lighting şi, respectiv, sound design (Alexandru Darie/Nidal Hamad) „Tango”  este un spectacol de masterclass semnat de actorii Ionuţ  Toader, Eliza Păuna, Constantin Dogioiu, Ana-Ioana Macaria, Doru Ana, Mirela Gorea, Ion Chelaru, de regizoarea Laura Vlad, de scenografele Wilhelmina Arz (costume) şi Emilia Furdui (decor), mişcarea scenică fiind semnată de Krista Sandu.

Un text care cere de la spectatori profunzime, un text care poartă peste valuri de întuneric, „Tango” are un mesaj care poate ajunge la publicul doritor în general de veselie şi distracţie numai condiţionat de o şlefuire perfectă a fiecărui moment, de acea desăvârşire şi dăruire artistică care constituie prin ea însăşi o bucurie, o delectare supremă – scop şi mijloc în acelaşi timp – pe  care spectatorii o primesc din plin.

De obicei, în spectacolele noastre, partea de costume este relegată în plan secund, deşi se cunoaşte importanţa pe care o au costumele pentru actori în primul rând, ce să mai vorbim de rolul lor în economia spectacolului. De data aceasta am avut surpriza unor costume semnate de un autor reflexiv, cult, sensibil la conotaţii. Într-un spectacol jucat pe o „scenă” înconjurată pe  toate cele patru laturi de public, ponderea în crearea atmosferei, în sugerarea timpului şi locului piesei, pe care, în scena a l’italienne, o are în principal decorul construit, s-a deplasat aici în mod firesc pe costume, pe care Wilhelmina Arz le potenţează magistral.

O să încep cu costumul bunicii Eugenia, pe care, la început, l-am găsit derutant, mai ales datorită unei funde ca o cocardă, plasată deloc funcţional în spatele personajului, absurd ca o excrescenţă bolnavă –  de fapt o creaţie  al cărei sens s-a dezvăluit treptat, pe măsura dezvoltării acţiunii. Tocmai această fundă ca o creastă de cameleon  – funebră, prin dezvoltările dramatice ulterioare – de mătase maronie pe spatele rochiei albe, introduce în spaţiul de joc un efect sinistru, anunţă ceva grotesc şi absurd. Bunica, un vestigiu al nobilimii poloneze, interpretată desăvârşit de aristocratic de Mirela Gorea, poartă de altfel şi o perucă albă, eşafodaj complicat şi rococo, din timpurile premergătoare Revoluţiei Franceze. Tot acest balast grotesc – cocarda funerară, peruca – dispare pentru a reface loc naturaleţei şi firescului atunci când bunica se pregăteşte să moară. De altfel la aceeaşi lume a aristocraţiei poloneze trimit şi costumele create pentru unchiul Eugeniusz – încarnat prin creaţia lui Ion Chelaru.

Haina de casă – pijama roşie, un gen hibrid, imaginată pentru personajul  Stomil, tatăl lui Artur, credem că l-a slujit minunat pe Doru Ana – pivotul de vitalitate al piesei, al cărui personaj constituie reperul de  normalitate în vârtejul de absurd şi crimă care îi cuprinde familia – ca de altfel şi costumul de „gală”, un ready-made scenografic, un vestmânt sumbru şi trist, pentru o nuntă care n-a mai avut loc.  

Artur, enfant terrible la propriu, un tur de forţă semnat de Ionuţ Toader, este descris caracterologic printr-un accesoriu: bretelele de pantaloni – element vetust de modă masculină dar şi reminiscenţă a spielhosen-ului copilăriei. Pentru momentul său de întunecată apoteoză, scenografa a modelat o lungă haină militară, evocatoare a celei lui Napoleon, cu ecouri musoliniene, din istoria fascismului.

O rochie simplă – primul costum pe care-l poartă mama lui Artur, Eleonora – personaj căruia îi dă viaţă, vibrant, Ana-Ioana Macaria, se încarcă, se metamorfozează în sens erotic printr-un simplu accesoriu, o cingătoare cu trandafir, dar bineînţeles şi prin gestul adiacent, de o cuceritoare feminitate, al intepretei.

Interesante, discrete, într-o paletă roz-crem, lâsând multă libertate minunatei artiste, sunt creaţiile imaginate pentru verişoara-logodnică, Ala – Eliza Păuna. Rochia de mireasă are şi ea un accesoriu ca o povară, vălul, cu un element volumetric supradimensionat, gata mereu să cadă de pe capul delicatei logodnice… De altfel multe costume includ asimetrii, rezolvări neaşteptate; o mânecă lasă să iasă prin cusătură paiete mari, sidefii şi strălucitoare, deasupra unei rochii albe apare un fel de sutien –corset alb– ca nişte coaste rătăcite în afara trupului, la rochia de gală pentru bunica Eugenia etc.

Îmbrăcămintea amantului mamei,  Edek –  la rândul său magistral interpretat de Constantin Dogioiu – e într-o primă fază creată cu „surdină”, pentru a nu  atrage atenţia prin nimic, tocmai pentru a potenţa şi mai mult contrastul cu haina militară – simbol al puterii şi terorii (acest pol semantic este susţinut prin trei creaţii pentru trei personaje – Artur, Eugeniusz şi Edek – care fie  slujesc puterea, fie la un moment dat o încarnează) –  pe care o îmbracă personajul care, la sfârşit, şi-i va aservi pe toţi. 

 

Fotografii de Adi Bulboacă

GERARD BAKER la Gala ZF 2024 (Editor global, The Wall Street Journal)