Cartea de vacanţă trebuie să fie, potrivit convingerii generale, o carte uşoară. O carte relaxantă, care se citeşte cu plăcere (spre deosebire de celelalte cărţi, care se citesc cu ură, chinuri sau dispreţ), îndeobşte un roman poliţist sau unul de aventuri sau unul comic, amuzant, spumant erotic sau odorizant exotic. Literatura pentru puicuţe (chicklit) se pretează minunat exerciţiilor de lectură estivaliere, devenind bună nu doar pentru domnişoare cu IQ-ul diminuat de soare, ci pentru tot omul scăpat din iadul programului serviciu.
Lâncezirea pe plajă, lângă o sticlă de suc sau de bere, cu cartea pe burtă, se armonizează doar cu lectura care nu provoacă riduri, pentru că ele, ridurile, înseamnă dungi albe după bronzare. Ducând judecata mai departe, e limpede că, în timpul programului anual obişnuit, după slujbă, şedinţe, muncă de teren sau de birou, e oarecum convenabil să citim "adevărata" literatură, aia grea şi problematizantă, şi e indicat ca, după opt ore de stat în faţa calculatorului, de pildă, să ne năpustim la metrou, să facem cumpărăturile la supermarket pe goană, fericiţi că vom avea prilejul să ajungem acasă şi să citim Proust, Musil sau, dacă e prea cald, Shakespeare.
Sigur, bat câmpii. N-are cum să-ţi vină cheful ca, după o zi de ticăloase daraveri uzuale, de frecuşuri urbane, de stat la coadă la circumscripţia financiară sau la arhivele tribunalului să vrei, după ce te înşurubezi cu voluptate în fotoliul sau patul personal, să citeşti Kafka. Ba chiar nu are cum să-ţi vină cheful să citeşti orice-ar fi. Şi-atunci? Cum şi când să ne construim biblioteca aia interioară, cu grinzi solide tăiate din Dostoievski şi Gogol, cu rafturi geluite din opera lui Buzzati, Faulkner sau Thomas Mann? Când să mai vedem filmele lui Fellini sau să ascultăm muzica lui Haendel?
Încercând să scoată această prejudecată (în vacanţă nu se face cultură) din cotloanele unde stă cuibărită, mai multe companii de loisir au inventat o soluţie luminoasă. Dar ce spun eu luminoasă? Solară de-a dreptul.
În fiecare an, pornesc pe mare, în croaziere delectante, circa 22 de milioane de persoane, dintre care 14 milioane sunt doar americani. Mai aproape de noi şi de gusturile noastre, francezii, sătui de croazierele de pe vremea bunicii, la bordul vapoarelor de lux, cu mâncăruri scumpe (sau chiar gustoase), băi la piscină şi lungi acţiuni de ardere a gazului (farniente) pe punte, îmbătaţi de zvonurile eoliene, au descoperit că voiajurile maritime pot foarte bine rima cu muzica, literatura sau cinematograful, cu, pe scurt, cultura serioasă. Iată de pildă Variety Voyager, un vas care a părăsit de curând şantierul naval. La bordul lui pot încăpea 72 (doar) de pasageri, care sunt antrenaţi în varii acţiuni de cultivare a spiritului de către dl. Cinema (cum îi spun francezii), adică André Asseo, animatorul de la France Inter. Această crozieră dedicată cinematografiei italiene începe la Salerno (dinjos de Napoli), face o primă escală la Palermo, unde pot fi contemplate decorurile din Ghepardul lui Visconti, apoi la Licata, unde se află casa lui Pirandello, ale cărui nuvele au inspirat Kaos-ul fraţilor Taviani. Urmează Insulele eoliene, care i-au inspirat pe Antonioni şi Rosellini, iar închiderea buclei se face la Sorrento, unde Luigi Comencini a filmat, în 1953, Pane, amore e fantasia. Periplul incude descoperirea marilor valori ale patrimoniului sicilian şi, la bord, vizionarea (cu comentariul de specialitate al lui Asseo) unor filme-cult, precum Stromboli (Rossellini), Matrimonio all'italiana (de Sica), E la nave va (Fellini) sau Caro diario (Nani Moretti). O altă croazieră culturală e posiblă la bordul mai pântecosului Club Med 2, unde, timp de o săptămână, Eve Ruggieri însoţeşte plimbarea de-a lungul ţărmurilor italiene şi siciliene cu arii din Pergolesi, Rossini sau Haendel, în vreme ce Guy Boyer îşi ghidează croazieriştii prin cele mai frumoase palate din Palermo, prin ruinurile Pompeiului sau prin albastrul ireal al insulei Capri, folosindu-se de texte literare celebre. Un alt itinerariu al aceluiaşi vas (atenţie, încă mai puteţi face rezervări), între 14 şi 20 septembrie, străbate Adriatica, de la Ancona la Corfu, prin Veneţia, Split, Dubrovnik şi Kotor, în sonurile misterioase ale muzicii lui prette rosso (preotul roşu), id est Antonio Vivaldi, căruia acelaşi Boyer îi retrasează misterele biografice.
Cred că, bine gândită, o croazieră pe Marea Neagră, de la Constanţa la Istanbul, trecând prin Balcic, cu memento-uri dedicate lui Ovidius, Reginei Maria şi lui Dimitrie Cantemir ar putea avea clienţii ei şi ar putea constitui un început de drum. Dacă nu cultural, măcar croazieristic, câtă vreme ruta Constanţa Constantinopole e bătută doar de vase de linie, şi alea puţine şi precare din punct de vedere al confortului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
