Copil fiind, am învăţat pe pielea mea avatarurile vieţii la bloc.Unul dintre acestea se concretiza în vânătăile obţinute periodic după zbenguielile prin apartament în urma contactului brusc şi nepremeditat cu mobilele înghesuite până la refuz.
Altul consta în zgomotele puternice, dar cam neclare, care veneau de undeva, din pereţi, însoţite de bombănelile exasperate ale mamei: "Iar îşi bate nevasta ăla de la parter!". Viaţa la bloc avea, desigur, şi numeroase avantaje; cel mai important, pentru vârsta mea, erau copiii, vecinii de etaj, vecinii de scară, vecinii de bloc, vecinătate care crea un soi de solidaritate, simultan cu un germen de rivalitate, ambele foarte motivante. Oricum, noi, copiii de la bloc, nu aveam nicio treabă cu cei de la case, ba chiar îi meprizam oarecum pe cei din cartierul cu grădini, verande, străzi pietruite şi garduri de lemn. Toate acestea se petreceau undeva prin blocurile cele noi cu şapte etaje şi apartamente de două-trei camere din bulevardul Dinicu Golescu. Vecini buni cu Gara de Nord. Cândva, pe la mijlocul anilor 60.
Atunci, în acei ani, au răsărit marile cartiere de blocuri ale Bucureştiului, în care se îmbulzea cine voia şi cine putea sau se nimerea, venind fie de la casă cu cişmea în curte, fie de la ţară cu budă-n curte, fie de la o mansardă meschină şi fără nicio curte. Aici, la bloc, s-a înjghebat, mai de voie, mai de nevoie, traiu-n comun: "Vecinăăă, n-ai cumva o lingură de ulei în plus, că mi se arde mâncarea pe foc?"; "Mamaaa lu' Costeeeel? Îl lăsaţi pe Costel să iasă afarăăă?"; "Tu-ţi grijania mă-tii! Acum ţi-ai găsit să baţi covoarele, putoare ce eşti!"; "Vecineee, te fac o tablă pe balcon, că tot e duminică?"; "Am putea să vă deranjăm puţin diseară, la Sfîntu'... că la al nostru iar i s-a ars o lampă... şi nu găsim de schimb... că e d-ala rusesc, Tem?". "Fiareee vechi cumpăăăăăăăă'!".
Chiar şi cu Gara de Nord ne împăcam relativ bine, cu toate că producea aglomeraţie şi mai ales fum de la locomotivele cu abur încă în funcţiune, înnegrind inevitabil şi iremediabil - spre disperarea mamei - ferestrele, perdelele, tocurile de la stradă. În schimb, magazinele din zona Gării erau mai bine aprovizionate faţă de alte cartiere ale Bucureştilor, iar în Piaţa Matache găseai de toate.
După scurgerea mai multor decenii, oamenii au ajuns să fugă, fiecare cum poate, de la bloc; cartierele de case cu grădină din spatele liniilor de blocuri au dispărut, iar în loc au apărut alei sufocate de maşini lipite una de alta, chiar şi pe trotuar; ţiganii au renunţat la colecta sonoră a "fiarelor vechi" (dar orice obiect vechi lăsat afara dispare instantaneu); nimeni nu se mai autoinvită la serialul, cândva unic, pentru că fiecare se uită la altceva; schimbul inter-etaje de mirosuri culinare continuă neabătut, cu o relativă intensificare în week-end (mai lung decât pe vremuri, când zi liberă era doar duminica) şi chiar covoarele nu mai sunt bătute cu aceeaşi osârdie periodică (acum toată lumea are aspirator). În schimb, astăzi, carpetele şi preşurile sunt scuturate viguros direct afară, de pe balconul termopanat sau nu, iar ciorba veche este aruncată, la rândul ei, pe fereastra de la bucătărie. Totul (praful şi ciorba) se revarsă direct pe glafurile sau pervazurile nefericiţilor de la etajele inferioare. Detaliu de care nu-mi aduc aminte din trecuta mea copilărie petrecută la bloc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
