Am avut in viata cateva privilegii, mai mult sau mai putin meritate. Unul dintre acestea a fost acela de a scrie biografia lui Corneliu Coposu. Cand Alex Stefanescu m-a intrebat, la inceputul verii lui 1996, daca stiu pe cineva care ar putea face asta, m-am trezit spunand "Eu!", fara sa stiu prea bine de ce: la ora aceea nu prea citisem biografii, cu atat mai putin ma batuse gandul sa scriu!
Au urmat cateva luni naucitoare. Pe de o parte, pentru ca atat editura Masina de scris, cat si eu, doream sa scoatem cartea pana la comemorarea unui an de la disparitia Seniorului. Pe de alta parte – pentru ca documentarea a insemnat, intre altele, escaladarea unui turn de dosare din arhiva fostei Securitati. O adevarata lume paralela, din care m-am intors radical schimbat, putand spune, cu mana pe inima, ca pana atunci nu stiusem practic nimic despre inchisorile comuniste si – intr-un fel – nu stiusem mare lucru despre comunism insusi, desi traisem totusi 33 de ani in el. Nu e de mirare ca, de atunci incoace, am citit cu febrilitate orice marturie care mi-a cazut in mana.
"Viata lui Corneliu Coposu" a aparut la timp, fiind lansata astfel – printr-o coincidenta plina de sens – intre primul si al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din 1996, in acel noiembrie care aducea la putere oamenii in care crezuse Corneliu Coposu. Nimeni nu s-a indoit nici atunci si nu contesta nici azi ca acea victorie i se datora in foarte mare masura.
Ce s-a ales ulterior din valul de caldura, admiratie, simpatie, speranta si (urmare a mortii Seniorului) compasiune, asta e o cu totul alta poveste…
Au trecut de atunci 13 ani. Intre timp s-a publicat editia a doua a biografiei, revazuta si completata, pentru a marca un deceniu de la 11 noiembrie 1995, iar la nivelul societatii romanesti s-au inregistrat, legat de numele Seniorului (dar nu numai), doua fenomene contradictorii: e pomenit tot mai rar, dupa cum tot mai rar se mai vorbeste despre jumatatea de secol de intuneric, dar, atunci cand totusi vine vorba despre Coposu, amintirile si comentariile sunt tot mai elogioase, aproape evlavioase. Nu, nu e numai efectul natural al timpului, nu e numai obiceiul strabun de a ne vedea adevaratele valori doar post mortem, nu e numai "Despre morti, numai de bine". Mai e ceva: cu cat trece timpul, cu atat resimtim mai tare lipsa unui om ca el. Cu cat trece timpul, cu atat gasim mai greu pe scena publica pe cineva care aiba macar 10% din moralitatea lui Corneliu Coposu, macar 5%, macar 1%...
Dar speranta nu e desarta nici macar acum! Anul trecut – asa cum am relatat la vremea respectiva in Ziarul de duminica –, Fundatia Corneliu Coposu a lansat printre elevi un concurs aparent hazardat, despre Senior. Ce Dumnezeu sa stie depre el copiii astia, abia nascuti pe-atunci, cand l-am uitat si noi!?
Nu stiau. Nici despre Coposu, nici despre puscariile politice, nici despre comunism. DAR S-AU INTERESAT ACUM! Provocati de concurs, s-au informat si au aflat! In doar cateva saptamani, nu doar ca au umplut golul cascat, vreme de doua decenii, de familie, scoala si societate (presa a mai scris cate ceva – vezi Scanteia Jurnalului National – insa elevii nu prea citesc ziare), dar SI-AU FORMAT P~RERI pe cat de corecte, pe atat de radicale! Absolut uimitor si, in acelasi timp, umilitor pentru noi, cei care puteam de mult si trebuia de mult sa le intindem aceasta mana pe care au prins-o din zbor. O fundatie minuscula, cu resurse aproape inexistente si doar cu sprijinul de promovare al Ministerului Edicatiei, a reusit ceea ce nici macar n-au incercat institutii-mamut, trusturi media, mari voci ale culturii, edituri etc.
Astfel, al treilea privilegiu al vietii mele legat de Corneliu Coposu (primul fiind acela ca am stat de vorba cu el) a fost sa ma aflu in juriul care a gestionat cele 116 lucrari venite din toate colturile tarii. Pagini tulburatoare, memorabile, emotionante. In mod firesc, Fundatia Corneliu Coposu a decis sa publice un volum cu cele mai frumoase dintre lucrari (mult mai multe decat cele premiate). Sunt fericit ca i-am gasit acestei carti inedite titlul potrivit si meritat: "Juniorii Seniorului".
Ei exista! Ni s-a parut tuturor ca dupa Corneliu Coposu s-a deschis un gol, dar golul era numai in mintea noastra. Tinerii acestia exista, sunt destepti, frumosi si normali: sa nu va ganditi la niscaiva tocilari – merg pe role, sunt cu castile de mp3 player pe urechi, iubesc, rad, se imbraca trendy. Si sunt mult mai tari decat noi, de vreme ce se pot rupe din toate astea si din TACEREA COMPLICE a adultilor, pentru a afla CUM A FOST.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
