Ziarul de Duminică

Cum a murit Il Duce/ de Ziarul de duminică

Cum a murit Il Duce/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

02.04.2015, 23:49 167

Luciano Garibaldi

Secretele morţii lui Mussolini

Adevărul despre controversata execuţie a Ducelui

Editura Corint

 

Traducere din limba engleză de Eugen Avram. Introducere de Tobert R. Miller. Prefaţă de Petre Otu. Ultimele acţiuni şi decizii ale lui Mussolini (plecarea din Milano, cu un convoi de maşini şi camioane, care se îndrepta, se pare, fie spre o redută din Alpi, pentru o ultimă înfruntare, fie spre o altă destinaţie) rămân încă sub semnul misterului. Luciano Garibaldi încearcă să răspundă la o serie de întrebări legate de secretele morţii lui Mussolini. A avut Ducele un plan, chiar şi unul disperat, care, la un moment dat, nu a mai funcţionat? După cercetări aprofundate, care au durat 30 de ani, şi multe interviuri cu martori oculari sau participanţi direcţi la evenimentele de atunci, Garibaldi ne oferă câteva scenarii posibile ale morţii lui Mussolini.

„Ce sfârşit de neimaginat a avut Benito Amilcare Andrea Mussolini, dictatorul Italiei timp de peste două decenii, care se considera un semizeu, capabil să refacă Imperiul Roman – scrie Petre Otu. Ascuns într-o coloană germană în retragere, el a fost descoperit de partizani, arestat şi apoi ucis în ziua de 28 aprilie 1945, împreună cu amanta sa de-o viaţă, Claretta Petacci. Cadavrele lor, împreună cu ale altor demnitari fascişti, ucişi şi ei în aceleaşi împrejurări, au fost duse la Milano, oraşul de origine al fascismului, şi atârnate cu capul în jos sub un acoperiş, în faţa unei benzinării aparţinând companiei Esso, din Piazzale Loreto. La acest spectacol macabru au asistat mii şi mii de italieni, precum şi numeroşi militari americani. Ulterior, cadavrele au fost lăsate o vreme pe jos, în Piazzale Loreto, fiind înconjurate de mulţime. Şi, aşa cum s-a putut vedea în filmul despre execuţia lui Mussolini, difuzat de Live Leak la sfârşitul anului 2011, unii cetăţeni loveau trupurile inerte cu picioarele sau le scuipau.

Două zile mai târziu, respectiv la 30 aprilie 1945, Adolf Hitler, luând aminte la ceea ce i se întâmplase prietenului său de la sud de Alpi, a ales să-şi pună capăt zilelor împreună cu partenera sa, Eva Braun, care i-a devenit soţie în ultimele zile de viaţă. Înainte de gestul suprem, Führer-ul a dispus ca trupurile să le fie incinerate pentru a nu fi profanate fie de conaţionali, fie de soldaţii Armatei Roşii, care ocupaseră, practic, Berlinul. Moartea violentă a celor doi dictatori, care contribuiseră decisiv la incendierea continentului european, este ilustrativă pentru

sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar, în acelaşi timp, ea a generat multiple controverse în posteritate. Pe seama morţii lui Hitler, de exemplu, au circulat şi continuă să circule numeroase teorii care se înscriu în paradigma conspiraţionistă. Şi-a găsit moartea în buncăr sau a reuşit să fugă? Iată întrebarea-cheie în jurul căreia s-a discutat şi se discută foarte mult, deşi izvoarele istorice indică, destul de clar, după opinia noastră, varianta sinuciderii.

Nici moartea lui Benito Mussolini nu a fost scutită de dispute aprinse, de-a lungul anilor fiind aduse în discuţie diverse scenarii. Acesta este şi subiectul lucrării de faţă scrise de Luciano Garibaldi, un foarte cunoscut ziarist şi istoric italian cu o impresionantă carte de vizită. Autorul s-a născut în anul 1936 şi a lucrat, de-a lungul carierei sale, la mari ziare din Peninsulă. Să mai remarcăm că a fost primul ziarist italian care a reuşit să intre în Cehoslovacia după invazia sovietică, din anul 1968.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO