Ziarul de Duminică

Daca tot vorbim despre mobilierul urban

12.09.2008, 21:20 14

Primesc zilnic - ca si dv., probabil - numeroase mailuri, majoritatea spam-uri pe care nici nu le deschid inainte de a le sterge. Primesc insa si mesaje de la prieteni, care imi trimit bancuri, fotografii haioase, filmulete trasnite si pps-uri de toate felurile. Cata vreme e vorba doar despre lucruri pescuite de undeva, nu-i mare lucru de comentat. E interesant insa de observat ca s-au inmultit fisierele traduse sau chiar compuse in romana si care nu promoveaza imagini din categoria "Tara lui Dorel", ci mesaje de suflet. O mai spun o data: nu suntem pierduti (cu totul).
Recent, am primit o prezentare in Power Point cu sculpturi urbane. Din pacate, fara referinte asupra locurilor in care se afla - ceea ce, insa, nu le face mai putin interesante. Orice se poate gasi aici, de la umor (inclusiv umor negru) pana la poezie lirica, trecand prin ceea ce s-ar putea numi sculpturi tematice (ori chiar educative). Dominanta insa este arta pur si simplu, arta ca intr-o expozitie - expozitia fiind orasul. Desi cuvintele nu pot suplini imaginile, totusi tin sa enumar cateva dintre opere: un maturator la scara 1:1 (in general, figurile umane sunt reprezentate in marime naturala si sunt plasate in mijlocul trotuarelor, nu intr-un spatiu special; nici vorba de soclu sau imprejmuire, ideea e sa se integreze in peisajul uman, viu); un urias robinet suspendat; un grup de oameni, plus un caine, cu siluete stilizate; cativa copii care se imbrancesc intr-un rau cu malul inalt (unul dintre copii e deja "in aer"!); doua capete supradimensionate, iesite din pamant, care tin in dinti o banca; o femeie "scufundata" pe jumatate in pavaj; o coada de oameni la usa unui presupus magazin (un fel de "Domul atomic" al comunismului...); un cap si doua maini, uriase, de monstru care se iteste pe acoperisul unei cladiri; un urias fierastrau "coada de vulpe" care taie pamantul in doua; un deget opozabil cat un copac; o gigantica tigara strivita vertical; o femeie cu o umbrela; o fetita sarind "capra" peste un baietel; un mega-melc urcandu-se pe fatada unei cladiri; trei pusti catarandu-se pe un fragment de zid din caramida, siluetele fiind tot din caramida; un barbat la costum, cu geanta-diplomat, dandu-se cu capul (ori plangand) de peretele unei cladiri de birouri (!); o bila uriasa, in aparent echilibru instabil pe marginea terasei unei constructii; un chip urland si doua maini crispate iesind din pamant; un marinar imbratisand fericit o femeie; Tom si Jerry.
Cate astfel de statui exista in Romania? De fapt, cate statui - fie si cumplit de conventionale - exista cu totul?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO