Ziarul de Duminică

Dan Octavian Cepraga: „Ana Blandiana, un clasic al poeziei româneşti la Festivalul literar «Incroci di civiltà» de la Veneţia”/ de Mauro Barindi

Dan Octavian Cepraga: „Ana Blandiana, un clasic al...

Autor: Ziarul de Duminica

24.06.2016, 00:04 196

Ajuns la cea de-a IX-a ediţie, Festivalul internaţional de literatură „Incroci di civiltà”, conceput şi organizat de Universitatea Ca’ Foscari în colaborare cu Primăria din Veneţia şi Fundaţia Veneţia, a transformat magicul oraş lagunar, în decursul a cinci zile foarte bogate în evenimente (30 martie-2 aprilie 2016), într-un creuzet de limbi şi culturi, reprezentând literaturi din fiecare colţ al lumii. Anul acesta autorii invitaţi (atât prozatori, cât şi poeţi) au fost 26 la număr, provenind din 28 de ţări, de la Australia la Siria, de la Statele Unite la Azerbaidjan, aşadar un adevărat evantai geo-literar, de o nemaipomenită varietate şi amplitudine. Pentru a reprezenta România, în colaborare cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, a fost invitată poeta Ana Blandiana (foto), prezentă astfel în cadrul evenimentului „Incroci di poesia contemporanea” (în rom. „Întâlniri ale poeziei contemporane”). Cu ocazia acestui eveniment, desfăşurat pe 2 aprilie la Auditorium Santa Margherita, Ana Blandiana a fost precedată de alte două recitaluri de poezie, cel al lui Jüri Talvet, poet eston, şi cel al lui Antanas A. Jonynas, poet lituanian, urmând apoi dialogul său – presărat cu momente de lectură bilingvă din ultima sa culegere de poezii, Patria mea A 4 (titlu italian: La mia patria A4) – cu Dan Octavian Cepraga, autorul prefeţei volumului şi profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Padova, şi Mauro Barindi, îngrijitorul traducerii în italiană şi al notelor biobibliografice. În cadrul acestei întâlniri, profesorul Cepraga a realizat un portret al întregii activităţi literare şi civice a Anei Blandiana, portret graţie căruia publicul prezent a avut astfel posibilitatea să cunoască în profunzime parcursul uman şi poetic exemplar al unui adevărat „clasic în viaţă” al literaturii române, după cum a subliniat însuşi profesorul Cepraga în timpul intervenţiei sale.

Interviul a apărut în revista „Orizonturi cultural italo-române” din luna mai a.c.

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Dan-Octavian-Cepraga-interviu.html
 

Domnule profesor Cepraga, prezenţa Anei Blandiana la acest prestigios festival a reprezentat o preţioasă ocazie pentru a (re)descoperi vocea lirică explozivă a uneia dintre poetele devenite, aşa cum pe bună dreptate aţi definit-o, „un clasic în viaţă” al literaturii române din secolul XX. Aţi putea sintetiza sensul acestor cuvinte?

– Aş spune că dimensiunea „clasică” a operei Anei Blandiana poate fi citită într-o dublă perspectivă. În primul rând, „clasicitatea” se găseşte înăuntrul scriiturii sale, este trăsătura principală a stilului şi poeticii sale. Mă gândesc aici la armonia şi autosuficienţa suverană a poeziei sale, care pare să rostească neîncetat, până la ultimele consecinţe şi cu orice preţ, tot ceea ce are de spus, care refuză ne-spusul, rezolvând şi înglobând în sine orice altă dimensiune exterioară. Sau şi mai mult, mă gândesc la tensiunea etică ce traversează aproape în secret fiecare pagină şi cuvânt al său, de la poezia profund introspectivă şi intimă la eseul militant, la proza fantastică. Principiul responsabilităţii faţă de propria scriitură şi al fidelităţii în faţa propriului sine este cel care îi ghidează întreaga operă şi care, într-un anume sens, fundamentează valoarea şi statutul său de „clasic contemporan”.
În al doilea rând, clasicitatea Anei Blandiana depinde, într-o măsură egală, de autoritatea sa ca figură publică şi a propriei biografii: de felul în care, în anii cei mai negri ai regimului comunist, a ştiut să-şi apere propria demnitate de scriitoare şi intelectuală, de forţa cu care s-a angajat, după căderea comunismului, în reconstruirea unei societăţi civile în România, susţinând mereu necesitatea de a cunoaşte, până la ultima consecinţă, recentul nostru trecut totalitar (amintesc, în acest sens, fondarea Memorialului victimelor comunismului şi al rezistenţei de la Sighet, în Maramureş). În sfârşit, de-a lungul anilor, în jurul figurii Anei Blandiana s-a construit un soi de aură, pe care au sesizat-o nu doar cei direct interesaţi de poezie şi literatură, ci şi publicul larg. Lorenzo Renzi, un foarte bun cunoscător al mediului românesc, a vorbit despre aceste lucruri în unele pagini ale jurnalului său, scrise la numai câteva luni de la căderea vechiului regim, unde o descrie pe poetă drept „Ioana d’Arc a Noii Românii”, povestind cum oamenii care o întâlneau întâmplător pe stradă o recunoşteau imediat, îi strângeau mâna, o sărutau şi o îmbrăţişau. Pe scurt, aşa cum i se cuvine unui adevărat „clasic în viaţă”.

 

Ana Blandiana vine pe urmele unei tradiţii care, înnoindu-se în ultimii ani, a plăsmuit noul chip al poeziei române moderne: care a fost contribuţia poetei la acest proces şi de ce tocmai Ana Blandiana a ajuns unul dintre vârfurile liricii româneşti contemporane?

– Trebuie amintit faptul că Ana Blandiana publică primul său volum de versuri în 1964, într-un moment crucial pentru istoria culturii române, un moment de dezgheţ, care venea după o lungă perioadă dominată de cel mai dur stalinism, în care lumea literară fusese aproape în întregime aservită exigenţelor de propagandă ale partidului. Această schimbare temporară în climatul politic al anilor ’60 a permis unei noi generaţii de poeţi să-şi găsească, sau mai bine spus să-şi adjudece, noi spaţii pentru propria creaţie artistică, de neconceput cu numai câţiva ani înainte. Aveţi dreptate, cărţile Anei Blandiana şi cele ale altor tineri scriitori din aceeaşi perioadă au recompus, în decursul a numai câţiva ani, chipul poeziei române moderne: amintesc aici, spre exemplu, O viziune a sentimentelor (1964) şi 11 elegii (1966) de Nichita Stănescu, Călcâiul vulnerabil (1966) şi A treia poruncă (1969) de Ana Blandiana, primele volume scrise de Marin Sorescu şi Ileana Mălăncioiu, dar şi alţii. Sunt cărţi care au marcat o desprindere clară, ireversibilă de doctrina realismului socialist şi au reafirmat, în moduri diferite, dar cu aceeaşi forţă, autonomia absolută a discursului poetic. Reprezintă vocea unei noi poezii, în sfârşit liberă, mândră de propria-i subiectivitate, impermeabilă la retorica propagandei de partid.
Contribuţia Anei Blandiana la acest proces a fost, evident, fundamentală. Dacă vrem să facem o comparaţie cu ceilalţi mari autori ai generaţiei sale, am putea spune că poezia Anei Blandiana este cea care a ştiut să continue în chipul cel mai fidel şi desăvârşit cu putinţă o anumită linie a modernismului românesc interbelic, reînnodând astfel legături care fuseseră distruse odată cu instaurarea comunismului. Mă gândesc, de exemplu, la marea lecţie oferită de Lucian Blaga şi la lirismul său absolut, din care Ana Blandiana ne-a oferit o versiune reînnoită, dar credincioasă în spirit, care a făcut să răsune din nou pe scena poetică autohtonă vocea oraculară şi exaltantă a marelui autor transilvănean.

 

Ana Blandiana are parte de un public amplu, care o urmăreşte şi o iubeşte, identificându-se cu ea tocmai datorită lucrurilor pe care reuşeşte să i le transmită. Este o autoare care ar merita atenţia unei mari edituri, tocmai pentru valoarea şi calitatea operei sale, dar în Italia marii autori români trebuie să depună eforturi considerabile pentru a-şi găsi locul şi atenţia cuvenite, fiind mai mereu ignoraţi de numele editoriale mari. De ce?

– „That’s a good question”, după cum ar spune englezii. Iar în cazul Anei Blandiana putem spune că suntem chiar norocoşi: în italiană avem antologia poetică publicată de editura Donzelli, tradusă impecabil de Bruno Mazzoni şi Biancamaria Frabotta (Un tempo gli alberi avevano occhi), avem minunatele povestiri fantastice din volumul Progetti per il passato (editura Anfora, Milano, 2008), îngrijite şi traduse de regretatul Marco Cugno, ba chiar şi extraordinarele traduceri din proza sa de călătorie (Il mondo sillaba per sillaba) şi din volumul Patria mea A4, pe care l-am prezentat aici, la Veneţia, în cadrul festivalului „Incroci di civiltà”. Desigur, Ana Blandiana ar merita să fie mai bine cunoscută în Italia şi, mai ales, operele sale ar trebui să ajungă la un public mult mai larg. De altfel, eu unul am susţinut mereu că recuperarea marii poezii a Europei de Est din aceşti ultimi cincizeci de ani, integrarea sa aşa cum se cuvine în orizontul nostru intelectual şi spiritual reprezintă o sarcină pe care nu ne mai permitem s-o amânăm, căci ea priveşte, cel puţin sub anumite aspecte, chiar raţiunile integrării europene şi ideea însăşi pe care ne-am construit-o, ca Occident, despre tradiţia noastră literară comună.

În ceea ce priveşte miopia şi întârzierea în receptare a mediului editorial italian, n-aş şti să explic prea bine motivele, pot doar să constat situaţia de fapt. În faţa noutăţilor, marile edituri reacţionează de obicei cu lentoare şi o prudenţă exagerată. Micile edituri, care de cele mai multe ori fac alegeri mai curajoase şi cu bătaie lungă, plătesc însă preţul unei slabe vizibilităţi, care se datorează dificultăţilor uriaşe pe care le întâmpină în accederea la publicitate şi distribuţie în librării, unei slabe semnalări în presa periodică de profil, dar şi prezenţei precare şi efemere pe rafturile librăriilor. Ca să nu mai vorbim apoi de enorma instabilitate a pieţei şi a editurilor în aceste timpuri de profundă criză a sectorului editorial. Sunt, aşadar, factori care ne privesc pe noi toţi deopotrivă, nu doar traducerile din literatura română în italiană. Să sperăm totuşi în timpuri mai bune.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO