Daniela Zeca este absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării şi a unui masterat în ştiintele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării din cadrul aceleiaşi universităţi. La sfârşitul anului 2006 a primit distincţia "Personalitatea europeană a anului pentru România", secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia Eurolink şi Comisia Europeană. Din martie 2003 a fost redactor-şef al redacţiei Literatură-Arte, apoi directorul canalului TVR Cultural. A publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (critică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009), Istoria romanţată a unui safari (roman, Polirom, ed. I, 2009), Demonii vântului (roman, Polirom, 2010) si Zece zile sub val / Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011).
- Stimată doamnă Daniela Zeca, v-a apărut de curând la Editura Polirom un nou roman, "Omar cel orb", al treilea din seria începută cu "Istoria romanţată a unui safari" şi continuată cu "Demonii vântului". Înţeleg că acest roman încheie o trilogie. Ce aduce nou şi cer înseamnă trilogia pentru creaţia dumneavoastră literară?
- Ceea ce de câţiva ani încoace m-am obişnuit să numesc "trilogia orientală" reprezintă un triptic de romane autonome, care au însă aceeaşi localizare geografică: Orientul Mijlociu. Dar, ceea ce este, cred, mai important - reiau şi dezvoltă câteva teme care pe mine ca autor m-au preocupat aproape obsesiv: alteritatea, diferenţa, cunoaşterea şi asumarea unui "celălalt" incomod şi riscant tocmai prin faptul că e altfel, aşadar, necunoscut.
Cu alte cuvinte, nu este vorba de o trilogie în sensul clasic al cuvântului, care creează alianţe între personaje şi lasă finalul fiecărei cărţi deschis şi în aşteptarea unor rezolvări ulterioare, ci o trilogie tematică, structurată mai ales pe coerenţa şi continuitatea întrebărilor pe care le pune şi a fotografierilor din unghiuri diverse pe care le aplică aceluiaşi peisaj. Geografic, am pornit din Africa de Nord, cu puţin înainte de "primăvara arabă", am traversat prin Emiratele Arabe şi m-am oprit în vechea Persie, actualul Iran, urmărind continuu o lume distinctă de cea a Europei occidentale, despre care vorbim în general folosind clişee ori uzând de prejudecăţi. Ceea ce Omar cel orb aduce nou în tot acest context nu e doar specificitatea unui spaţiu şi a unei culturi, ci se clarifică, sper, un proiect şi o viziune narativă pe care am început să le conturez progresiv, din 2009, odată cu Istoria romanţată a unui safari şi le-am îndeplinit până la finalul acestui cel de-al treilea roman oriental.
- Cărui motiv credeţi că se datoreează succesul precedentelor două romane ale trilogiei - exotismului oriental, subiectului sau lucidităţii cu care demonstraţi că, indiferent unde ar trăi, oamenii au trăiri similare?
- Sigur că m-am bucurat cu adevărat de succesul "Istoriei romanţate..." este, practic,cartea care m-a consacrat ca prozator şi m-a adus în faţa unui public numeros, cu care am învăţat să comunic şi pe care îl preţuiesc, dar nu a fost deloc simplu să constat că cititorii mei sesizau şi erau atraşi în primul rând de exotismul naraţiunii, de pitorescul şi insolitul limbajului, ignorând la început "mizele" profunde din culisele unei pasiuni precum cea dintre Darrielle şi Mehria sau de sub tenta de basm oriental a peripeţiilor şeicului Mo. Din 2010, cu "Demonii vântului", critica literară a izbutit să arate drumul, să zicem aşa, ascuns sub seducţia de limbaj, ori de atmosferă, iar acum, Omar cel orb face un viraj decis spre luciditate, spre răceala observaţiei, spre sunetul acut al unui semnal de alarmă. Cititorii fideli cred că vor primi "surpriza" pe care o aşteptau, iar cei câţiva sceptici care încercau să insinueze că încă o carte orientală înseamnă deja manierizare vor avea de reflectat.
Dacă până acum se vorbea destul de des despre succesul meu literar ca despre un succes datorat unui subiect la modă - Orientul sau insolitul unor lumi pe care le-am cercetat - după "Omar" cred că acest succes va fi în sfârşit ataşat deplin vocaţiei mele de a mă simţi din ce în ce mai mult cetăţean şi autor al unei lumi globale, în care indivizii trăiesc drame similare, duc aceeaşi luptă ori, altfel spus, sunt alergători în aceeaşi competiţie care ne face pe toţi nişte făpturi neconsolate.
- Sunteţi scriitor, jurnalist şi profesor universitar. Cum se împletesc aceste meserii, oricât ar fi de apropiate, ce vă este mai lângă suflet?
- E adevărat că de mai bine de douăzeci de ani sunt jurnalist, sunt şi scriitor, dar îmi iubesc foarte mult şi munca de la catedra Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în cadrul Universităţii din Bucureşti. Sunt profesii care se completează, dar găsesc că sunt diferite şi au intensităţi proprii. De pildă, jurnalismul şi profesoratul ţin de viaţa mea socială, civilă şi diurnă.
Scriitorul rămâne totdeauna în viaţa mea secretă, nocturnă, în care nu pot funcţiona niciodată "pe pilot automat". Pe acest teritoriu am tot timpul nelinişti, curiozităţi, ezitări. În faţa studenţilor de exemplu sau în jurnalismul de televiziune, nu îmi pot permite să nu am viteză de reacţie, siguranţă a răspunsului şi soluţii de moment. Literatura îmi dă voie să amân (chiar dacă plătesc preţul) să rectific, să anulez.
- În calitate de realizator de televiziune aţi semnat mai bine de 200 de emisiuni - "Cafeneaua artelor", "Librăria pe roţi", "Ceva de citit", "Faţă în faţă cu autorul" ş.a - şi aţi fost directorul postului de televiziune Cultural care s-a desfiinţat în luna august. Veţi continua în această meserie? Cum? Credeţi că TVR Cultural va mai fi reînfiinţat vreodată?
- Emisia nişei tematice TVR Cultural a fost suspendată în mod stupid la 15 septembrie 2012, dar nu pot absolutiza acest "accident" şi nu îl pot considera implacabil. Cred că un reviriment al programelor culturale se va produce curând, probabil pe o platformă online, indiferent dacă această revenire se va produce la Televiziunea Română sau în viziunea altcuiva. În cei opt ani de manageriat al TVR Cultural am acumulat o experienţă pe care ar fi păcat să o neglijez, în plus, de un deceniu încoace teoretizez despre ritmul şi tendinţele televiziunii recente, aşa încât nu mă văd schimbând cu totul această direcţie de mers.
-De ce aţi decis să vă semnaţi opera de ficţiune cu numele Daniela Zeca, iar publicistica, eseul şi critica literară cu numele integral, Daniela Zeca-Buzura? Nu este vorba de aceeaşi persoană?
- În ficţiune sunt Daniela Zeca pentru că acesta este numele meu de autor, de dinainte de a deveni, în urmă cu 13 ani, soţia lui Mihai Adrian Buzura şi nora romancierului Augustin Buzura. Sigur că este vorba de aceeaşi persoană, doar că în literatura română cel puţin, "sectorul Buzura" este deja revendicat, astfel că am preferat să fiu Buzura doar în zonele în care corola romancierului Augustin Buzura nu apucase să-şi extindă umbra.
- Aţi obţinut doctoratul cu o teză despre poetica romanului poliţist. Aţi fost tentată să scrieţi o carte poliţistă? Aţi făcut-o?
- Şi în romanul poliţist, ca în orice alt tip de roman, trebuie să faci proba vocaţiei, or eu am fost capabilă doar să cercetez cu asiduitate acest tip de scriitură, dar aş fi fost un autor mediocru. Romanul poliţist şi mai ales exploatarea lui teoretică mi-au dat lecţii despre suspans, despre susţinerea ritmului intrigii într-o ficţiune, în aşa fel încât aceasta să te "conducă", să nu te lase să o abandonezi. Cred că în acest mod am obţinut mai mult decât dacă aş fi încercat eu însămi să scriu un policier.
- Aţi spus mai demult într-un interviu că scrieţi în primul rând ca să vă împăcaţi cu dumneavoastră înşivă. Sunt indiscret dacă întreb: e vorba de vreun conflict interior?
- Niciodată nu am considerat că mă cunosc suficient. Ori de câte ori încep să mă întreb dacă am făcut alegerile cele mai bune sau câte dintre promisiunile pe care le-am adus cu mine le-am şi respectat, literatura mă ajută să nu mă crispez în faţa constatării că lucrurile sunt încheiate şi că puteam să rezolv totul altfel şi mai bine. Din acest punct de vedere, literatura este pentru mine un permanent drum deschis.
- Se spune despre dumneavoastră că sunteţi o femeie foarte puternică, am citit că zilnic puteţi face şi desface gloria unui muzician sau a unui scriitor. Nu cred că doar cochetaţi cu puterea. Cum sunteţi, de fapt?
- Aveţi dreptate. Nu cochetez cu puterea, ci îmi place să fiu lider, mi-am asumat de fiecare dată asta şi chiar am convingerea că mi-am cultivat continuu abilităţi pentru a fi lider.
Nu e nici simplu, nici confortabil, de aceea nu cred că liderii autentici, indiferent că sunt bărbaţi sau femei, politicieni sau artişti, se găsesc aşa, pe toate drumurile. Puterea începe să acţioneze ca o narcoză doar în clipa în care alunecă în abuz sau când începe să ne apară ca un dat etern şi meritat. Puterea de orice fel creează inevitabil dependenţe de un context sau altul, de indivizi sau grupuri, iar mie, mai mult ca orice, îmi place să respir în aerul fără restricţii al literaturii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
