Ziarul de Duminică

Daniela Zeca: „Visez ca Darrielle şi Mehria să ajungă personaje de film”/ de Daniel Cristea-Enache

Portret

Fotografii de Mihai Adrian Buzura

Autor: Daniel Cristea Enache

16.12.2011, 00:07 420

- Scriitorul român, cu rare excepţii, are proiecţia mentală şi imaginară a Europei, subînţelegînd prin "Europa" Occidentul. Orientul e pentru noi un subiect exotic, cu mirarea că aşa ceva există.

Cum este însă România, văzută din Orient, prin ochii şi prin cărţile Danielei Zeca?

- Nu ştim mare lucru despre Orient şi ni se pare atât de exotic fiindcă, în stirpea noastră de europeni, ne-am deprins să cunoaştem subiectul la şcoala marilor maeştri. Ar fi multe de spus, dar am să dau un singur exemplu, ilustru prin notorietatea lui: Charles Montesquieu a scris despre Esfahan cu 410 ani înaintea mea. Doar că baronul iluminist, membru al Academiei Franceze şi aristocrat sedentar de vocaţie, nu a pus vreodată piciorul pe pământul iranian. În 1721, când publica Scrisorile persane, savantul avea 33 de ani, scrisese câteva tratate de economie şi nu-şi putea permite luxul de a părea bien léger, semnând cu nume propriu un roman din scrisori, ale cărui accente satirice i-ar fi făcut să se clatine solida carieră de magistrat. Aşa că scrisorile pseudopersane sunt editate sub anonimat, la Amsterdam, Montesquieu asumându-şi iniţial doar postura de traducător interesat de fidelitatea faţă de text. Eruditul francez, care a călătorit către Persia doar odată cu paginile lui Jean Chardin, din Voyages en Perse - ce tocmai apăruseră la Paris - e cel dintâi care i-a integrat pe persani în circuitul european, graţie unei scrieri care a cunoscut nu mai puţin de 16 ediţii în primul an de la apariţie! E adevărat că prin el s-a inaugurat gustul orientalismului în Europa, însă tot Montesquieu, folosindu-se de clişee, de păreri şi descrieri nevăzute cu propriii ochi, a legiferat superioritatea colonială a Occidentului şi falsa îndreptăţire de a trata Orientul ca pe un celălalt necunoscut şi, deci, periculos.

Faptul că am călătorit repetat în Magreb, în Emiratele Arabe, în Liban şi în Iran, că m-am documentat cu rigoare şi că am scris despre aceste locuri nu mă îndreptăţeşte să dau verdicte asupra Orientului. Nici n-am făcut-o vreodată în ceea ce am scris. Miza cărţilor mele e alteritatea nu ca adversitate, ci ca întâlnire şi revelaţie a lumii celuilalt.

De aceea, Istoria romanţată a unui safari nu e doar o poveste de dragoste a epocii postrasiale Obama, aşa cum am mai spus, iar Demonii vântului e un roman al iniţierilor eşuate, într-un context oriental pe care nu îl putem descoperi până la capăt, pentru că nu putem renunţa la propriile prejudecăţi şi la coduri europene învăţate.

Visez ca Darrielle şi Mehria, personajele mele cele mai iubite de cititori, să devină protagoniştii unui film bine făcut. Asta ar lămuri într-o demonstraţie simplă, pentru toată lumea, ceea ce se ascunde în culisele unei idile orientale, pasionante, dar cu final trist: un impas al explorării Celuilalt, înainte de a-l accepta şi de a-l iubi. Diplomaţia, politica şi, mult prea des, desfăşurările armate încearcă să rezolve cu urgenţă şi abuziv ceea ce nici febra unui coup de foudre nu poate concilia - diferenţele de intensitate şi de interpretare...

Graţie cărţilor mele, România, văzută dinspre Orient, pare o ţară tolerantă şi care înţelege. Cel mai frumos compliment care mi s-a făcut a fost la Beirut, unde studenţii cărora le-am vorbit mi-au spus: "sunteţi o ambasadoare a Orientului Mijlociu, chiar dacă nu ştiţi limba arabă, fiindcă aţi avut curajul şi naturaleţea să scrieţi că iubirea, frica, revolta, deznădejdea şi căutarea drumului spre sine sunt la fel în Orient şi în Occident."

Suna uşor bombastic şi, desigur, era măgulitor pentru mine, dar remarca traducea în fapt disponibilitatea pe care am resimţit-o după decembrie '89 de a scrie despre probleme de oriunde din lume, ca şi cum ar fi ale mele. Experienţa mi-a demonstrat că e mult mai simplu adesea să asimilezi decât să înţelegi, de aceea nădăjduiesc că Omar cel orb, ultima piesă a aşa-zisei trilogii orientale pe care am proiectat-o, va fi un roman al înţelegerii mele profunde, care o să-i convingă şi pe alţii că exotismul e doar un văl peste un chip necunoscut.

Daniela Zeca este absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a unui masterat în ştiinţele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti şi lector la catedra de presă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul aceleiaşi universităţi. La sfârşitul anului 2006 a primit distincţia "Personalitatea europeană a anului pentru România" - secţiunea televiziune, acordată de Fundaţia Eurolink şi Comisia Europeană. Din martie 2003 a fost redactor‑şef al redacţiei Literatura Arte, iar în prezent este directorul canalului TVR Cultural. De asemenea, recent a devenit membru în consiliul de conducere al Institutului Cultural Român. A mai publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (critică literară, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009), Demonii vântului (roman, Polirom, 2010) şi Zece zile sub văl (fotojurnal de călătorie, cu fotografii de Mihai Adrian Buzura, Litera, 2011).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO