• Leu / EUR4.7305
  • Leu / GBP5.1654
  • Leu / USD4.2682
Ziarul de Duminică

De ce Vestul deţine încă supremaţia şi ce ne spune istoria despre viitor (I)/ de Ian Morris

De ce Vestul deţine încă supremaţia şi ce ne spune istoria despre viitor (I)/ de Ian Morris

Autor: Ian Morris

11 mai 2012 310

Majoritatea experţilor care studiază motivul pentru care Vestul deţine supremaţia provin din domenii cum ar fi economia, sociologia, ştiinţele politice sau istoria modernă, fiind, de fapt, specialişti în evenimente curente sau recente. Ei au tendinţa de a se concentra asupra ultimelor generaţii, privind cu cel mult 500 de ani în urmă şi abordînd sumar, dacă nu chiar deloc, istoria din perioadele anterioare, cu toate că principalul aspect disputat este întrebarea dacă factorii ce au condus la dominaţia Vestului existau deja în vremurile dinainte sau au apărut brusc în epoca modernă.

Există şi câţiva gânditori care abordează problema foarte diferit, axându-se pe preistoria îndepărtată, sărind apoi la epoca modernă şi referindu-se foarte puţin la miile de ani dintre cele două perioade. Geograful şi istoricul Alfred Crosby exprimă clar ceea ce mulţi dintre aceşti cercetători consideră a fi un lucru de la sine înţeles: apariţia agriculturii în perioada preistorică a avut o importanţă vitală, dar "între acea perioadă şi epoca dezvoltării societăţilor care i-au trimis pe Columb şi pe alţi călători să străbată oceanele s-au scurs aproximativ 4.000 de ani, în care s-au petrecut puţine lucruri importante faţă de ceea ce avusese loc anterior".

Cred că este greşit. Nu vom găsi răspunsuri dacă ne vom limita cercetarea la preistorie sau la epoca modernă (după cum nu le vom găsi, mă grăbesc să adaug, nici dacă ne vom limita la cele patru sau cinci milenii dintre cele două perioade). Pentru a răspunde la întrebare e necesar să avem în vedere întregul parcurs al istoriei umane ca o singură poveste, stabilindu-i forma generală, înainte de a pune în discuţie motivul pentru care are această formă. Acesta este ceea ce voi încerca să fac în cartea de faţă, bazându-mă pe o serie de metode oarecum diferite.

Prin studiile urmate, sunt arheolog şi istoric, specializat în istoria clasică a Mediteranei din primul mileniu î.Hr. Când am început colegiul, la Universitatea Birmingham din Anglia, în 1978, majoritatea specialiştilor în perioada clasică pe care i-am întâlnit păreau să nu aibă nimic de obiectat faţă de vechea teorie a predestinării pe termen lung, potrivit căreia cultura grecilor antici, creată acum 2.500 de ani a modelat un mod de viaţă occidental specific. Unii dintre ei (în special cei mai în vîrstă) afirmau chiar făţiş că această tradiţie greacă a făcut ca Vestul să fie superior restului lumii.

Din câte îmi amintesc, nimic din toate acestea nu m-a surprins ca fiind problematic până când mi-am început cercetarea postuniversitară la Cambridge University, la începutul anilor '80, când am început să studiez originile cetăţilor-state greceşti. Astfel, am ajuns printre arheologi-antropologi care se ocupau de procese similare în alte zone ale lumii. Nu s-au abţinut să rîdă de ideea demodată conform căreia cultura greacă este unică şi stă la baza unei tradiţii occidentale distincte, democratice şi raţionale. Aşa cum se întâmplă frecvent, timp de mulţi ani am reuşit să port în minte două idei contradictorii: pe de o parte, aceea că societatea greacă a avut acelaşi traseu de dezvoltare ca alte societăţi antice; pe de altă parte, aceea că aceasta a iniţiat o traiectorie occidentală distinctă.

Echilibrarea celor două idei s-a dovedit a fi mai dificilă în momentul în care mi-am preluat primul post universitar, la University of Chicago, în 1987. Acolo am predat, în cadrul renumitului program de istorie a civilizaţiei occidentale, cursuri despre diferite perioade, de la Atena antică, până, în cele din urmă, la căderea a comunismului. Pentru a mă afla zilnic cu un pas înaintea studenţilor mei, a trebuit să citesc despre istoria europeană medievală şi modernă în mod mult mai serios decât înainte şi nu am putut să nu remarc că, pe perioade îndelungate, libertatea, raţiunea şi ingeniozitatea pe care se presupune că grecii le-au lăsat-o moştenire Vestului se manifestau mai mult ca excepţii, decât ca reguli. În încercarea de a găsi sensul acestor lucruri, m-am trezit studiind intervale tot mai mari din trecutul omenirii. Am fost surprins de extraordinara asemănare dintre presupusa experienţă occidentală unică şi istoria altor zone ale lumii, în special marile civilizaţii ale Chinei, Indiei şi Iranului.

Nimic nu le place mai mult profesorilor decât să se plângă de corvoadele administrative, dar, în 1995, când m-am mutat la Stanford University, mi-am dat seama foarte repede că, făcând parte din anumite comitete, aveam o ocazie excelentă de a afla ce se întâmplă în afara domeniului meu limitat. De atunci, m-am aflat în fruntea Institutului de Istorie a Ştiinţelor Sociale şi a Centrului de Arheologie din cadrul universităţii, am fost şeful Departamentului de Studii Clasice, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi am condus un şantier arheologic mare - ceea ce a însemnat multă birocraţie şi dureri de cap, dar, în acelaşi timp, mi-a oferit prilejul să cunosc specialişti din toate domeniile care m-ar fi putut ajuta să găsesc un răspuns la întrebarea de ce Vestul deţine supremaţia, de la genetică şi până la la critica literară.

Am învăţat un lucru foarte important: pentru a răspunde la întrebare e nevoie de o abordare largă, care să îmbine concentrarea istoricului asupra contextului, atenţia arheologului faţă de trecutul îndepărtat şi metodele comparative ale specialistului în ştiinţe sociale. Putem realiza această îmbinare prin constituirea unei echipe multidisciplinare de specialişti, prin punerea laolaltă a competenţelor din diverse domenii, iar aceasta este ceea ce am făcut de fapt când am venit la conducerea unui şantier arheologic din Sicilia. Nu ştiam în nici un caz atât de multă botanică încât să analizez seminţele carbonizate descoperite de echipa noastră, atât de multă zoologie încât să identific oasele animalelor, atât de multă chimie încât să înţeleg reziduurile din vase, atât de multă geologie încât să reconstitui procesele de formare a solului din regiune, nu aveam cunoştinţe nici din alte numeroase domenii indispensabile, astfel încât am apelat la specialişti. Directorul unui şantier arheologic este un fel de impresar ştiinţific, care strânge artiştii talentaţi ce vor prezenta spectacolul pe scenă.

Rapoartele săpăturilor arheologice sunt utile fiindcă au drept menire strângerea datelor pentru a fi utilizate de alţii, dar cărţile pe o temă dată cu numeroşi coautori sînt, în general, mai puţin utile pentru elaborarea unor răspunsuri convergente la întrebări importante. Ca atare, în cartea pe care o citiţi acum voi avea o abordare mai curând inter-, decât multi-disciplinară. În loc să pornesc alături de un întreg grup de specialişti, plec singur la drum pentru a strânge şi interpreta descoperirile specialiştilor din numeroase domenii.

O asemenea acţiune este ameninţată de diverse pericole (superficialitatea, înclinaţia părtinitoare spre o anumită disciplină şi, pur şi simplu, erorile generale). Nu voi avea niciodată o înţelegere atât de subtilă a culturii chineze pe care o are o persoană ce şi-a petrecut toată viaţa citind manuscrise medievale, după cum, în domeniul evoluţiei umane, nu voi avea informaţii la zi ca un genetician (mi s-a spus că revista Science îşi actualizează site-ul, în medie, la fiecare treisprezece secunde; în timp ce scriu această frază, probabil că am rămas deja în urmă). Dar, pe de altă parte, cei care se menţin în limitele propriilor discipline nu vor vedea niciodată întreaga imagine. Modelul interdisciplinar, cu autor unic este probabil cea mai nefericită modalitate de a scrie o asemenea carte - în afară de toate celelalte modalităţi. Mie, indiscutabil, mi se pare cea mai puţin defectuoasă modalitate, dar va trebui să evaluaţi rezultatele pentru a-mi da dreptate sau nu.

Aşadar, care sunt rezultatele? În această carte voi demonstra că întrebarea privind motivul pentru care Vestul deţine supremaţia este de fapt o întrebare legată de ceea ce voi numi dezvoltare socială, înţelegând prin aceasta, în linii esenţiale, capacitatea societăţilor de a realiza anumite lucruri - de a-şi configura mediul fizic, economic, social şi intelectual potrivit propriilor lor scopuri. Din secolul al XIX-lea şi până destul de târziu în secolul XX, observatorii occidentali considerau un fapt aproape de la sine înţeles că dezvoltarea socială era în mod incontestabil un lucru bun. Dezvoltarea înseamnă progres (sau evoluţie, sau istorie), sugerau ei ori o spuneau chiar în mod explicit, iar progresul - fie spre Dumnezeu, spre abundenţă, sau spre un paradis al poporului - constituie scopul vieţii. Astăzi, toate acestea par a fi mai puţin evidente. Mulţi oameni au sentimentul că degradarea mediului, războaiele, inegalitatea şi dezamăgirea pe care dezvoltarea socială le aduce cu sine depăşesc cu mult beneficiile pe care le generează.

Totuşi, orice acuzaţii morale am aduce dezvoltării sociale, realitatea acesteia este de netăgăduit. Aproape toate societăţile actuale sunt mai dezvoltate (în sensul pe care l-am dat termenului în paragraful anterior) decât acum 100 de ani şi unele dintre societăţile de astăzi sunt mai dezvoltate decât altele. În 1842, crudul adevăr era că Marea Britanie înregistra o dezvoltare mai mare decât China - o dezvoltare atât de mare, încât sfera sa de influenţă s-a extins la nivel global. În trecut, existase o multitudine de imperii, dar sfera lor de influenţă se menţinuse mereu la nivel local. Dar până în 1848 producătorii britanici au reuşit să inunde China cu produsele lor, industriaşii britanici au reuşit să construiască vapoare din metal, care le-au înfrânt pe toate celelalte din lume, iar politicienii britanici au putut trimite o expediţie care a făcut pe jumătate înconjurul lumii.

Întrebarea de ce Vestul deţine supremaţia conţine, de fapt, două întrebări. Trebuie să aflăm de ce Vestul este mai dezvoltat - cu alte cuvinte, de ce este mai capabil de anumite realizări - decât orice altă regiune a lumii şi de ce dezvoltarea occidentală a atins un asemenea nivel înalt în ultimii 200 de ani încât, pentru prima oară în istorie, câteva ţări au putut domina întreaga planetă.

Din volumul cu acelaşi titlu, în curs de apariţie la Editura Polirom. Traducere de Irina Vainovski-Mihai şi Miruna Voiculescu

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7305
Diferență: 0,0656
Ieri: 4.7284
Azi: 4.2682
Diferență: 0,061
Ieri: 4.2575
Azi: 5.1654
Diferență: -0,3396
Ieri: 5.1609
Azi: 4.3593
Diferență: 0,2
Ieri: 4.3494