Ziarul de Duminică

De la heliocentrism la umor/ de Tudor Călin Zarojanu

De la heliocentrism la umor/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

19.02.2015, 23:52 70

Penultima săptămână din ianuarie a fost, ca şi în anii precedenţi, dedicată rugăciunilor pentru unitatea creştinilor. Romano-catolici, ortodocşi, greco-catolici, luterani, reformaţi, evanghelici s-au rugat unii în bisericile celorlalţi pentru o singură Biserică.

Chiar dacă departe, încă, de rezultatele palpabile pe care le aşteaptă cele două miliarde de credincioşi întru Hristos, eforturile de reapropiere a cultelor desprinse după Marea Schismă sunt considerabile şi merită încurajate.

În 1999, Papa Ioan Paul al II-lea, cea mai luminoasă personalitate care a urcat în Sfântul Scaun de la Vatican, făcea o istorică primă vizită a unui suveran pontif într-o ţară majoritar ortodoxă, România. De altfel, tot el a fost cel care s-a rugat într-o sinagogă, l-a reabilitat pe Galileo Galilei şi a dat primele semne că perspectiva creştină asupra lumii nu exclude cu totul teoriile şi cercetările lui Charles Darwin.

Deşi se presupunea că succesorul lui, Papa Benedict al XVI-lea, va fi mai rigid în dubla deschidere către ecumenism, respectiv împăcarea cu ştiinţa, această suspiciune nu s-a adeverit şi noul suveran pontif a mers pe urmele predecesorului, aşa cum o face şi Papa Francisc, care şi-a luat chiar curajul să spună că atât Teoria Big-Bang, cât şi cea evoluţionistă sunt corecte şi nu intră în contradicţie cu credinţa!

Să mai amintim că, un an înainte de paşii făcuţi pe pământ românesc de Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti a avut loc o impresionantă întâlnire interconfesională, „Oameni şi religii”, la care au fost prezenţi conducători ai mai tuturor credinţelor din lume! Iar mottoul întâlnirii a fost „Pacea e numele lui Dumnezeu”...

Cum poate credinţa în Dumnezeu să nu aducă pace? Cum poate să aducă ură, sânge, moarte? Cum poate un om care susţine că e credincios să pună mâna pe o armă şi să ucidă un altul pentru o glumă?

S-a spus aproape totul despre atacul terorist de la Paris. Un singur lucru nu s-a spus – sau nu suficient de apăsat: sursa crimelor nu este diferenţa de religie, ci diferenţa de concepţie asupra lumii.

Întâmplarea a făcut ca la scurt timp după episodul Charlie să văd două filme, ambele comedii, ambele cu implicaţii conexe dramei pariziene. În primul, o comedie tipică lui Leslie Nielsen, apar Papa Ioan Paul al II-lea şi Dalai Lama, ambii puşi în posturi mai mult decât penibile. Poţi să râzi sau nu, să consideri poantele haioase sau de prost gust, dar sunt sigur că niciunul dintre admiratorii fostului suveran pontif – printre care mă număr, fără ca asta să-mi afecteze în niciun fel ortodoxia – sau ai liderului spiritual tibetan – idem – n-ar fi tras o rafală de armă automată spre regizor, scenarist ori protagonişti!

Al doilea film, „Cu ce ţi-am greşit, Doamne!?”, tot o comedie, dar de altă factură, spune povestea unei familii catolice cu patru fete, dintre care primele trei se mărită cu un arab, un evreu, respectiv un chinez, iar a patra – în fine! – ia un catolic, doar că... negru.

Scena cu multinaţionalii şi multiconfesionalii gineri în biserică, în seara de Ajun, cântând veseli despre naşterea lui Mesia poate părea o forţare a scenariului, un fel de păşunism-împăciuitorism. Dar eu nu uit că, încă în urmă cu 40 de ani, mergeam la Înviere în grup, cu prietenii, inclusiv câţiva evrei...

Au trecut cam şase secole de când erau arşi oameni pe rug pentru că susţineau o teorie neagreată. Peste cât timp nu vom mai vedea oameni împuşcaţi pentru că au făcut o glumă considerată nepotrivită? Probabil peste alte câteva secole.

Dacă va mai fi cazul, fireşte...

 

În fotografie Associated Press: Papa Ioan Paul II în vizită la Memorialul Babi Yar din Kiev cuYaakov Dov Bleich, rabinul şef al Ucrainei, iunie 2001.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO