Ziarul de Duminică

De la pisicile cu sâni la pisiceală. GALERIE FOTO

De la pisicile cu sâni la pisiceală/ de Daniel Nicolescu

Expoziţia “My Girls”, sub semnătura lui Lucian Ţăran

Autor: Daniel Nicolescu

16.03.2012, 00:01 225

Între 9 şi 26 martie, la Galeria Galateea (devenită, începând cu decembrie2011, prima galerie dedicată ceramicii contemporane din România) poate fi vizitată expoziţia "My Girls", sub semnătura lui Lucian Ţăran.

Cele câteva piese de ceramică sculptată dinăuntrul spaţiului expoziţional atrag irepresibil privirile călătorului aflat în plimbare pe Calea Victoriei, printr-un amestec - cu dozaj variabil de la piesă la piesă - de grotesc, senzualitate, ironie şi docilitate pervers felină. E vorba despre nişte personaje exclusiv feminine (o singură excepţie, un putto cu arc, puţă şi şolduri de vădană), obligatoriu nude, sau recurgând la o seminuditate provocatoare - vestuţe care mai mult arată decât acoperă - şi înaintând spre misterele penetrabile ale lumii cu nişte sâni ampli, siliconaţi şi rotunjori (amintire a mai vechii pasiuni a lui Ţăran pentru pisicile cu sâni, adică teracotele primei sale expoziţii, datând din 2005). Dimensiunea fetelor este, ca să zic aşa, 1/1. Pare simplu, hiperreal, dar, în fapt, sugerează o ezitare între piperniceala tanagrelor şi amploarea megalitică practicată de un, să zicem, Ron Mueck, australianul halucinat care aşază în expoziţii fetuşi de 5 metri lungime, femei gigante în timpul naşterii, cadavrul urieşesc al tatălui personal, sau replica supradimensionată a obezului pitic Morgante (cel de pe ţestoasa de la Fântâna "del Bacchino"). O indecizie temătoare, o fragilitate (aproape) feminină, un soi de pisiceală care, de altfel, îl face să înainteze pe bâjbâite, nehotărât, în spaţiul viril prin excelenţă al grotescului. Altfel spus, Ţăran vrea să şocheze dar se opreşte prudent, într-o zonă ambiguă, în care adie şi drăgălăşenia, nu cumva să ameţească burghezul şi să-i provoace vărsături. Artist talentat, cu viziune, spirit ludic şi meşteşugite unelte la îndemână, Lucian Ţăran are o problemă de atitudine. Nu accelerează, deşi terenul i-o permite şi riscă să rămână într-o zonă călduţă, plăcută şi frumos mirositoare, care, cu siguranţă, îi va aduce mulţi admiratori şi cumpărători. Riscă? Poate nu e cel mai potrivit cuvânt…

Lucian Ţărana absolvit Universitatea Naţională de Artă Bucureşti în 1996 - departamentul Sculptură. Din acelaşi an, Lucian dezvoltă şi actualizează tehnici tradiţionale în arta ceramicii, cu transpunere în proiecte sculpturale. "Expoziţia de sculptură normală", obiecte din teracotă - sau pisicile cu sâni, a fost prima expoziţie personală marca Lucian Ţăran, în 2005, la Galeria "Orizont" din Bucureşti. Lucian Ţăran este prezent la expoziţii de grup încă din 1993 în România, Grecia, Austria, Ungaria, Belgia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO