Ziarul de Duminică

De la „Trăiască 1 Mai, Ziua Internaţională a celor ce muncesc!”, la „Hristos a Înviat!”/ de Lucian Vasilescu

De la „Trăiască 1 Mai, Ziua Internaţională a celor...

Autor: Lucian Vasilescu

29.04.2016, 00:08 471

În ultimii ani ai regimului comunist, partea festivă a serbării luase un nemaivăzut avânt în defavoarea părţii cu micii şi cu berea, care nu se mai găseau deloc. Cu cât aveam burţile mai goale, cu atât eram îndemnaţi să scandăm mai avântat pentru clasa muncitoare şi călăuza ei către comunism, la care ni se spunea că vom ajunge „în zbor”. N-a fost să fie şi n-am ajuns. Nici în zbor, nici altfel. N-am ajuns la comunism, în schimb am ajuns aici unde ne găsim, într-o lume căreia nu ştiu cum să-i spun, o lume în care ţopăim de bucurie pe mormântul comunismului şi plângem/ deplângem agonia capitalismului (cel puţin a celui despre care credeam că ştim câte ceva). În fine...

Pornisem de la o sărbătoare: aceea de 1 Mai – Ziua Muncii (astăzi), Ziua Internaţională a Celor ce Muncesc (până în 1989). Iată cum a fost de s-a făcut că-l sărbătorim pe Întâi de Mai:

La anul 1886, în Chicago, a avut loc o grevă generală la care au participat peste 350.000 de muncitori, care revendicau reducerea zilei de lucru la 8 ore. Autorităţile au intervenit în forţă şi s-a lăsat cu sânge.

În acelaşi an, dar la New York, a fost inaugurată Statuia Libertăţii, un cadou al Franţei pentru America.

Scheletul metalic al statuii a fost proiectat de Gustave Eiffel. Aşadar, la 1886, a avut loc un schimb transoceanic şi transcontinental. America a exportat în Europa „lupta de clasă” iar Europa a exportat peste Atlantic cel mai cunoscut simbol al libertăţii.

Primul 1 Mai european a fost sărbătorit la anul 1889, la Budapesta (au participat cca 60.000 de muncitori). După numai un an (1890), la Bucureşti a fost organizată prima manifestaţie de 1 Mai. În 1893, tot la Bucureşti, a luat naştere şi primul partid politic al muncitorilor, Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. În 1891, manifestaţii de 1 Mai, care s-au lăsat cu victime, au fost organizate şi în Franţa şi Rusia Ţaristă. Au urmat: Serbia (1893) şi Grecia (1894). Peste timp, scribii personali ai lui Nicolae Ceauşescu politizează ziua festivă şi-l plasează pe cetăţeanul cu pricina în capul organizării „primei” demonstraţii muncitoreşti autohtone (1939, conform lor) de 1 Mai, la Bucureşti.

Cam asta este povestea (adevărată) a primei zile de mai. Restul este muştar cu mici şi bere...

 

Pour la bonne bouche:

Pe la anul 1880, Ciprian Porumbescu (1853-1883) a compus un cântec despre primăvară, căruia i-a scris şi versurile. Melodia a rezistat până astăzi, dar textul original a fost înlocuit, în 1946, cu un altul, alcătuit de Maria Ranteş, despre care se spune că nici ea n-ar fi fost nici Maria, nici Ranteş, ci un pseudonim al scriitorului şi jurnalistului de stânga Alexandru Şahighian.

Pentru cei care le-au uitat, cât şi pentru cei care (spre norocul lor) nu le-au ascultat niciodată, iată versurile aplicate abuziv peste melodia lui Ciprian Porumbescu:

 

„Râde iarăşi primăvara

Peste câmpuri, peste plai,

Veselia umple ţara

C-a venit Întâi de Mai!

 

Muncitorii au pornit

Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!

Şi ei azi sărbătoresc

Unu Mai muncitoresc.

 

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,

Muncitorii-n joc şi cânt,

Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pământ.

 

Peste mări şi peste ţări

Se adună pe cărări

Lumea toată în alai

Pentru al nostru Întâi de Mai.”

 

P.S. 1

Au şi americanii o „Zi a Muncii” (sărbătoare federală) dar, deşi ei l-au inventat pe 1 Mai, sărbătoresc ziua cu pricina în prima zi de luni a lunii septembrie. 

 

P.S. 2

Nu ştiu cum s-a făcut, dar niciodată, între 1944 şi 1989, Paştele (creştin-ortodox) nu a „picat” de 1 mai. Prima suprapunere a avut loc în 1994, apoi în 2005 şi acum, în 2016. Următoarea „întâlnire” este programată abia pentru 2089...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO