Ziarul de Duminică

Descendenţii. Insula Pierduţilor/ de Melissa de la Cruz

Descendenţii. Insula Pierduţilor/ de Melissa de la Cruz

Autor: Ziarul de Duminica

13.08.2015, 23:37 3637

„Descendenţii. Insula Pierduţilor” este primul roman din seria „Descendenţii.” Stă la baza filmului „Descendenţii” care se va lansa în România pe TV în luna septembrie, la Disney Channel.

Cu douăzeci de ani în urmă, toţi răufăcătorii au fost alungaţi din regatul Auradonului, pe Insula celor Pierduţi, un loc întunecat şi înfricoşător, protejat printr-un câmp de forţă care îi împiedică pe locuitori să plece. Lipsiţi de puterile lor magice, ticăloşii trăiesc acum complet izolaţi şi uitaţi de lume.

Dar în Fortăreaţa Interzisă stă ascuns Ochiul Dragonului: cheia spre adevăratul întuneric şi singura speranţă de scăpare a răufăcătorilor. Doar cei mai isteţi, cei mai răi şi mai vicleni tâlhari îl pot găsi. Cine vor fi aceia?

Porniţi în căutarea Ochiului Dragonului, câţiva copii sunt dovada că bunătatea nu-i chiar aşa de rea, chiar dacă provii dintr-o familie malefică.

*   *   *

Odată ca niciodată, după ce au trăit toţi fericiţi până la adânci bătrâneţi, poate chiar după alte adânci bătrâneţi care le-au urmat, toţi răufăcătorii din lume au fost alungaţi din Regatele Unite ale Auradonului şi întemniţaţi pe Insula Pierduţilor. Acolo, sub o cupolă protectoare care-i ţinea departe de orice formă de vrăjitorie, cei înfricoşători, trădătorii, cei cu adevărat înspăimântători şi ticăloşii cei mai periculoşi au fost blestemaţi să trăiască fără puterea magiei. Pe aceşti nelegiuiţi, regele Bestie i-a declarat exilaţi pentru veşnicie. Iar veşnicia, din câte se pare, e o perioadă foarte lungă. Mai lungă decât somnul unei prinţese vrăjite. Mai lungă chiar şi decât părul de aur al unei domniţe închise într-un turn. Mai lungă decât o săptămână în care ai fost transformat în broască şi, în mod sigur, mai lungă decât aşteptarea prinţului care să vină şi să-ţi pună odată condurul ăla de sticlă în picior. Da, veşnicia durează foarte, foarte, foarte mult. Mai precis, zece ani. Zece ani de când aceşti legendari răufăcători stăteau închişi într-o temniţă plutitoare, făcută din stânci şi gunoaie. OK, dacă te gândeşti, ar putea părea că zece ani nu înseamnă aşa de mult timp. Dar pentru asemenea descântători şi farmazoane, viziri şi vrăjitori, regine rele şi zâne întunecate, să trăiască fără magie era o pedeapsă mai grea decât moartea. (Iar unii dintre ei fuseseră înviaţi din morţi, doar pentru a fi trimişi pe insula asta, aşa că, ce să zic, ei chiar ştiu despre ce e vorba.)

Fără puterile lor extraordinare de a domina şi a hipnotiza, de a teroriza şi a ameninţa, de a isca tunete şi furtuni cu fulgere, de a se transforma şi a se deghiza, ori de a minţi şi a manipula pentru a obţine exact ceea ce îşi doresc, toţi au fost nevoiţi să înveţe să trăiască de pe o zi pe alta, să-şi încropească traiul din negustorie, să mănânce lături şi să fure unii de la alţii, reuşind să-i mai sperie doar pe acoliţii lor. Le era greu şi să-şi imagineze că fuseseră cândva măreţi şi puternici, otrăvitori de mere şi hoţi de voci din adâncul mărilor, uzurpatori de regate şi stăpâni de oglinzi capricioase.

Acum vieţile lor erau oricum, numai pline de putere nu. Erau nişte simple fiinţe obişnuite. Banale. Să îndrăznim să spunem lucrurilor pe nume? Erau plictisitori. Şi, tocmai de aceea, toată insula s-a strâns cu mult entuziasm şi cu mare pompă la un eveniment unic: petrecerea îngrozitor de frumoasă a unei prinţese care împlinea şase ani. Îngrozitor fiind un termen relativ sub cupola care adăpostea o grămadă de foşti răufăcători, lipsiţi de orice putere. În orice caz, era o petrecere. Era cea mai grozavă sărbătoare pe care o văzuseră vreodată insula aceea izolată şi surghiuniţii ei locuitori, iar poveştile despre sălbatica ei măreţie şi nesuferita ei opulenţă aveau să dăinuie ani buni de atunci înainte. Evenimentul grandios transformă bazarul dărăpănat din mijlocul insulei, cu jalnicele lui vitrine, într-un loc de joacă înspăimântător de spectaculos, împodobit cu felinare fantomatice şi lumânări pâlpâitoare. Săptămâni în şir înaintea aniversării, un stol de vulturi se rotise pe deasupra ţinutului, aruncând invitaţii spre cocioabele din toate colţurile insulei, pentru ca toţi picii soioşi să poată lua parte la acest încântător şi extraordinar eveniment. Toţi picii de pe insulă, mai puţin o mică vrăjitoare

răutăcioasă. Nu vom şti niciodată dacă invitaţia ei se pierduse în vânt şi sfârşise făcută bucăţele, ori fusese devorată chiar de către înfometatele păsări de pradă, ori – Vai! – nu fusese deloctrimisă, aşa cum se bănuieşte.

Oricum, rezultatul era acelaşi.

 

Din volumul cu acelaşi titlu în curs de apariţie la Editura Litera

AFACERI DE LA ZERO