Despre adevărurile poeziei/ de Rodica Grigore

Juan Pablo Roa Delgado s-a născut în 1967, la Bogotá, în Columbia. A absolvit Facultatea de Litere în oraşul natal (1992), după care s-a specializat în literatura portugheză la Universitatea din Lisabona (1993 - 1994). A publicat mai multe volume de poezie, dintre care amintim: Icaro (1989), Canción para la espera (1993), El basilisco (2007). Numeroase poeme i-au apărut în prestigioase reviste din Statele Unite ale Americii (Realidad Aparte, Mississippi Review), Columbia (Ulrika), Mexic (Armas y Letras, Alforja) şi Spania (Turia, Quimera). S-a afirmat în calitate de editor de publicaţii culturale şi, de asemenea, ca traducător din italiană şi portugheză, transpunând în spaniolă versurile autorilor contemporani Amelia Roselli şi Anna Maria Giancarli. Din anul 2000 s-a stabilit la Barcelona, unde lucrează ca editor, iar împreună cu Roberta Raffetto coordonează, din acelaşi an, revista de poezie El animal sospechoso. La sfârşitul lui 2010 a fost desemnat marele câştigător al Premiului de Poezie "Vila de Martorell", pentru volumul Existe algun lugar en donde nadie.

Pornind de la convingerea că "arta şi în special poezia reprezintă singura cale de salvare într-un univers ostil, în care nici măcar natura nu mai are posibilitataea de a se exprima plenar", Juan Pablo Roa configurează, în întreaga sa creaţie, un spaţiu liric aparte, asemănător unei inedite şi pregnante geografii imaginare. Limbajul poetic însuşi devine, în acest context, o adevărată busolă, menită a indica cât mai exact toate punctele cardinale ale existenţei omeneşti şi a-l salva pe creator de risipirea în neantul cotidian. Iar dacă în volumul anterior, Canción para la espera, poetul făcea din aşteptare şi speranţă marile teme ale versurilor sale, nici în cel mai recent volum lucrurile nu sunt fundamental diferite - ci, doar, mult nuanţate, autorul vădind, acum, o mai bună stăpânire a mijloacelor artistice. Cunoscând bine opera câtorva creatori proveniţi din spaţiul cultural românesc, Juan Pablo Roa citează, în Canción para la espera, cuvintele lui Mircea Eliade: "Pentru a locui o lume trebuie mai întâi să o întemeiezi", încercarea sa - reuşită pe de-a-ntregul! - fiind, în paginile respective, aceea de a afirma capacitatea poeziei de a defini, din punct de vedere spiritual, un întreg univers. În mod asemănător procedează poetul şi în volumul Existe algun lugar en donde nadie, un epigraf fiind, aici, preluat din Lauda somnului, de Lucian Blaga. Juan Pablo Roa demonstrează că înţelege perfect implicaţiile tăcerii - fie ea blagiană sau nu - pe care, acum, o pune în legătură cu singurătatea, pe de o parte, şi cu moartea, pe de alta. Acestea devin, treptat, unicele realităţi ale poeziei din acest volum, precum şi coordonatele esenţiale ale întregii existenţe umane, iar împletirea şi, uneori, repetarea lor obsesivă generează un soi de scenariu liric de natură a transforma încercarea autorului de a le evalua cât mai corect, într-o adevărată problemă existenţială. Parcurgerea poemelor este echivalentă, la nivel simbolic, cu o călătorie pe care cititorul o face, la început pe nesimţite, iar apoi din ce în ce mai conştient de implicaţiile pe care le primeşte actul lecturii - dar, deopotrivă, cu traseul iniţiatic pe care autorul însuşi l-a parcurs anterior.

Desigur, treptat, poezia însăşi se dovedeşte a fi unica formă de manifestare a acestei "lungi zile de aşteptare" în care întreaga viaţă de zi cu zi pare să se transforme. De aici şi sentimentul tragic ce domină textele cele mai recente ale lui Juan Pablo Roa, precum şi senzaţia rupturii, a destrămării, câtă vreme unica certitudine rămâne aceea că "în faţa morţii, tot ceea ce anterior ni se părea a fi atât de important e doar literatură, a se citi simplu text apocrif..." Însă Roa Delgado ştie cum să evite retorica şi clişeul şi să scrie poezie de cea mai bună calitate fără a se afirma pe sine, în calitate de creator, drept pesimist sau optimist, arta sa, evidentă în volumul de faţă, constând mai cu seamă în capacitatea de a transforma experienţele aparent exterior-vital(ist)e în exerciţii estetice. "Nu existam,/ asta este sigur,/ dar în ziua în care m-am născut/ am fost rănit de moarte", scrie autorul în poemul Viaţă. Astfel că toate temerile, frustrările, emoţiile devin pe nesimţite amintiri tratate mereu în cheie estetică şi recuperate exclusiv la acest nivel: "De ce să te gândeşti acum la moarte/ dacă după ce vei muri poate/ că n-o să te gândeşti la viaţă,/ sau probabil că n-o să te mai gândeşti la nimic." Dovadă, dacă mai era nevoie, că pentru Juan Pablo Roa "totul este", după cum spune el însuşi într-un poem, "singurătate şi tăcere", iar moartea rămâne, la fel ca şi pentru Jankélévitch, unica realitate ce scapă oricărei încercări a omului de a înţelege totul...

Juan Pablo Roa Delgado, Existe algun lugar en donde nadie, Editorial Lleonard Muntaner, 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels