Ziarul de Duminică

Despre bolile secolului

Despre bolile secolului

Autor: Stelian Turlea

13.01.2012, 00:05 145

Acum câteva decenii, în 1979, am primit prin poştă de la o prietenă care locuia în Elveţia o carte abia apărută şi de mare succes. Cei care cenzurau totul au lăsat-o să ajungă la mine pentru că nu se ocupa de probleme politice ori sociale şi, la prima vedere, n-avea nimic subversiv, ba chiar părea plictistoare şi anostă. Se numea "Mars", autorul era Fritz Zorn. Pe vremea aceea nu exista internetul, iar revistele străine ajungeau la noi sporadic, aşa că am aflat târziu ce era cu acest scriitor elveţian. Acum ştiu. Se născuse în 1944, murise de un cancer în 1976, îl chem Fritz Angst ("angoasă", în germană) dar puţin înaintea morţii terminase o carte pe care o semnase "zorn" - "mânie". Era un elveţian din Zurich, din clasa mijlocie, cartea i-a apărut întâi în germană, în 1979 fusese tradusă în franceză şi dezvolta ideea că viaţa sa nevrotică îi provocase cancerul. Spunea: "Sunt tânăr, bogat şi cultivat şi sunt nefericit, nevrozat şi singur. Am beneficiat de o educaţie burgheză şi am fost cuminte toată viaţa. Desigur, am şi cancer, ceea ce se înţelege de la sine dacă e să ne luăm după tot ceea ce am spus până aici. Problema cancerului se prezintă sub un dublu aspect: pe de o parte este o boală a trupului, din cauza căreia, probabil, voi muri în curând, dar poate că voi reuşi să o înving şi să supravieţuiesc; pe de altă parte, este o maladie a sufletului, despre care nu pot spune decât un singur lucru: noroc că, în sfârşit, s-a declanşat." Nu cred să-mi fi produs vreo impresie deosebită, ba chiar m-a enervat, mai mult ca sigur am abandonat-o, vitalitatea mea, ca a oricărui tânăr de acea vârstă, nu se potrivea deloc cu conţinutul cărţii.

Mi-am amintit de "Marte" citind romanul despre care scriu în acest număr*) şi în care este chiar menţionat într-un paragraf. O carte cu o temă stranie, pe care am fost tentat s-o abandonez, dar care m-a captivat până la urmă. "De şase luni, scrie autorul, mă aşez, de bunăvoie, în faţa computerului câteva ceasuri pe zi, scriind despre ce îmi este mai frică pe lume: despre ceea ce înseamnă moartea unui copil pentru părinţii lui, a unei tinere femei pentru copiii şi soţul ei. Viaţa m-a făcut martorul ambelor nenorociri, una după alta, şi m-a însărcinat, sau cel puţin eu aşa am înţeles, să depun mărturie."

O familie aflată în vacanţă în Sri Lanka îşi pierde fetiţa în uriaşul tsunami din 2004. Câteva săptămâni mai apoi, o femeie încă tânără, judecătoare, căsătorită şi cu trei fetiţe mici, care luptase toată viaţa cu cancerul, este în cele din urmă, răpusă. E greu de povestit prin ce trec cele două familii, trăirile pe care le încearcă, cum ajung să se obişnuiască şi cum îşi duc viaţa mai departe. Relatată astfel, povestea pare de o cruzime fără seamăn, dar foarte repede nu numai că devine suportabilă, ci ajungi să înţelegi cât de necesar este să spui lucrurilor pe nume. Şi, mai ales, într-o lume atât de supusă ameninţărilor, să te bucuri de fiecare clipă. Sub impactul celor povestite chiar de el, naratorul ajunge să se confeseze el însuşi "Nu suport gândul că aş putea-o pierde, însă pentru prima oară în viaţă îmi spun că singurul lucru care mi-ar putea-o răpi, sau m-ar putea răpi pe mine de lângă ea, ar fi doar un accident, o boală, ceva ce ar cădea pe noi din afară, nu insatisfacţia, plictisul, dorinţa de noutate. N-o fi prudent să declar aşa ceva, dar asta este, cu adevărat, ceea ce cred. Fireşte, mă îndoiesc că, dacă îi este dat cuplului nostru să reziste în timp, nu vor fi crize, căderi în gol, furtuni, că distanţa nu se va măcina şi nu-şi va îndrepta privirile spre altă zări, însă cred că vom face faţă şi că unul dintre noi va închide ochii celuilalt."

Omenescul poveştii şi al relatării este uimitor.

În paralel, mai există o temă la fel de actuală, cu care se confruntă cetăţenii oricărei ţări din Europa şi, de fapt, din lume. Asaltul instituţiilor de credit, care nu ne solicită decât să ne punem semnătura în josul unui formular de ofertă ce ne permite să cheltuim cât dorim, fără să atragă atenţia asupra capcanelor, cea mai înspăimântătoare fiind rata enormă de rambursare în urma cărora clientul nu mai face faţă, este executat silit şi pierde tot. Viaţa celor îndatoraţi se transformă în iad. Paginile dense despre acest fenomen,care există prtutindeni în lume, în Vest şi în Est, rapacitatea institutelor de credit şi dorinţa unor judecători de a-i apăra pe clienţi sunt, în mod cert, obositoare, doldora de informaţii juridice, dar extrem de instructive. Este lupta dintre cei care vor să facă bani, împrumutându-i pe cei aflaţi în voie, şi cei care pierd totul. Probabil foarte puţini dintre eventualii cititori ai romanului nu se vor regăsi printre cei din urmă. Cum se va încheia lupta aceasta Emmanuel Carrere nu-şi permite să anticipeze, dar tulbulenţele prin care trecem cu toţii ne fac deja să gândim de mai multe ori asupra consecinţelor deciziilor noastre.

Un roman foarte actual din cel puţin două puncte de vedere, analizând două boli ale secolului.Romanul Alte vieţi decât a mea a fost distins cu: Grand Prix Marie Claire du Roman d'Emotion, premiul cititorilor publicaţiei L'Express, Premiul Cresus şi Premiul Globe de Cristal (2010).

*) Emmanuel Carrère - Alte vieţi decât a mea, Editura Trei, colecţia Fction connection. Traducere din franceză de Doru Mareş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO