Am aflat, citind un articol semnat de Matei Vişniec, desprerecentul scandal redeschis în Franţa în jurul scriitoruluiLouis-Ferdinand Céline; intenţia iniţială a Ministerului Culturiidin Franţa de a organiza o celebrare oficială a 50 de ani de ladispariţia prozatorului a fost retrasă, la presiunea unor foruriale comunităţii evreieşti. Céline a fost, ştie toată lumea, unantisemit convins (în scrieri precum "Bagatelle pour unmassacre" ori "Ecole des cadavres") şi unsusţinător al regimului nazist în Franţa. Cu toate acestea, într-oliteratură din ce în ce mai vlăguită, cum este cea franceză de zecide ani, e limpede că autorul "Morţii pe credit" este cel maimare prozator de după Proust. Dacă nu cumva singurul cu adevăratmare... Sigur, în Occidentul în care corectitudinea politică adevenit obligatorie, având forţa unei adevărate ideologii, reacţiaoficialilor este un semn de precauţie: în acest mod, s-a îngropat opolemică sensibilă, care ar fi meritat însă dusă până la capăt înmod deschis, pentru că problema de fond depăşeşte cu mult cazulparticular al acestui mare scriitor.
Dar a muta acelaşi act justiţiar în spaţiul mult mai nuanţat alliteraturii implică nişte riscuri majore. Marii vinovaţi sunt decăutat printre foştii politruci, printre cei care au fost tartoriiororilor legionare sau comuniste, nu printre cei care, cu unelecompromisuri, au suportat efectele şi, să admitem, le-au cântat înstrună. Şi apoi, discutând despre literatură, nu ai cum să condamniopera din cauza autorului ei. Care este vina romanuluiPrincepele, de pildă, că Eugen Barbu a fost un ticălos? Şice facem, îi lustrăm pe scriitorii care au păcătuit într-o perioadăa terorii generalizate? Ne lepădăm de Sadoveanu, de Călinescu, deArghezi, de Nichita Stănescu şi de alţi mari scriitori doar pentrucă oamenii au avut nişte laşităţi? Procedăm ca în anii '50 şi îlreducem pe Rebreanu la un om al regimului fascist, ignorânddimensiunea sa de mare scriitor? Sigur, soluţia este să spunemlucrurilor pe nume, să publicăm textele, să le scoatem la vedere,dar să apreciem opera literară la adevărata ei valoare, fără a ocoborî doar pentru că scriitorul nu a avut resurse să fie un erou.Şi, oricum, nu trebuie uitat că aceste compromisuri nu suntniciodată lipsite de nuanţe. Nici măcar cel al lui Céline. Cine îicunoaşte bine biografia ştie că totuşi el nu a fost neom.
Un alt lucru mi se pare mai grav: părerea unora, vehiculată şiîn Franţa cu prilejul recentei polemici, că nu îl poţi citi pecutare scriitor dacă nu aderi şi la păcatul lui. Altfel spus, nu măpot bucura de literatura lui Proust fără să fiu homosexual, nu îlpot aprecia la superlativ pe Céline fără să fiu antisemit, nu potsă-l gust pe Sartre fără să fiu comunist. Mi se pare un punct devedere de-a dreptul imbecil. Marea artă scapă mereu încorsetărilorideologice sau morale. Că asta convine sau nu multora, Célinerămâne, cu toate opţiune sale politice sau mai curând în pofidalor, un mare scriitor. Punct!
Problema este alta: de ce ni se pare mult mai uşor de acceptatcinismul lui Sartre (un scriitor mult mai mic decât Céline), care,comentând ştirea ce abia pătrundea într-un Occident de stânga, cumcă regimul bolşevic sovietic a ucis milioane de oameni, afirmasenin că, la urma urmelor, fiecare revoluţie, pentru a învinge,este nevoită să se debaraseze de duşmanii săi? De ce se găsesc vocimult mai categorice care condamnă adeziunea intelectualităţiiinterbelice la extremismul de dreapta, dar acceptă că adeziunea laregimul comunist criminal este scuzabilă? De ce nu putem discutapublic despre mişcarea legionară, dar nu ne scandalizeazănostagiile stârnite de regimul comunist unora cu valori joase? Dece Hitler ar fi un monstru mai hidos decât Stalin? De ce Stalin arfi un monstru mai hidos decât Hitler? De ce ororile sunt puse înbalanţă, de parcă genocidul ar avea termeni de comparaţie? De ceHolocaustul, fără îndoială una dintre dovezile cele maicutremurătoare că civilizaţia europeană nu ne scuteşte de oroare,atârnă mai greu decât exterminarea a milioane de oameni de cătreregimul comunist? Sau decât masacrarea armenilor? Care esteunitatea de măsură care ne-ar ajuta să ierarhizăm tragediileistorice?
Sunt, iată, foarte multe puncte sensibile, la care se ajunge,pornind de la cazul unui scriitor nu lipsit de păcate. O dezbaterepublică serioasă, purtată de către specialişti, ar avea şansa săreaducă discuţia în zona unei normalităţi care a lipsit mai mereu.Dar există întodeauna teama aceasta "diplomatică" de a nu deranja.De a fi corecţi politic... De ce să nu o spunem, există şi opresiune a unor cercuri etnice, politice, culturale care fac caaceastă discuţie să nu poată fi purtată într-o tonalitate normală.Schimburile de replici stârnite de ieşirea lui Ion Cristoiu într-oemisiune a Eugeniei Vodă este o dovadă recentă că o dezbatereserioasă, obiectivă despre nişte momente sensibile ale istorieinoastre nu este încă posibilă la noi. Dar oare cât timp va maitrebui să treacă până să ne acceptăm trecutul, aşa cum a fost el?În loc să intre în scenă istoricii, polemica se poartă în termenide filosemitism şi antisemitism. De parcă între aceşti poli nu arexista şi o cale de mijloc. De parcă tragediile cauzate de nazismpot fi mai grave decât cele cauzate de comunism sau invers. Eu unulcred că orice regim totalitar merită să fie incriminat cu aceeaşimăsură. Moartea unora nu este, nu are cum să fie mai acceptabilădecât a altora. Pentru că, dacă vrem să rămânem oameni, nimic nupoate justifica genocidul. Crima este întotdeauna la fel deodioasă, indiferent de ideologia care o organizează.
Prin urmare, puţin calm nu ar strica unor dezbateri de acestfel. Doar că aceşti sâmburi ai discordiei nu prea apucă să setransforme în dezbateri riguroase. De ce? De teama de a nu deranja,de a nu purta etichete obtuze, ideologizante, care se aplică foarteuşor: una-două cutare intelectual este clasat drept antisemit ori,după caz, drept comunist. Eu unul cred că, în România anului 2011,nici un om normal nu mai are motive să fie antisemit sau comunist.Aceşti termeni au devenit pe nesimţite nişte instrumente de şantajintelectual, care pe foarte mulţi îi sperie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
