Spre deosebire de Regat, cum este cunoscută în Ardeal România anterioară Marii Uniri, spaţiul intracarpatic este de peste o mie de ani un creuzet în care se exersează, uneori până la sânge, „iubirea” aproapelui de altă limbă şi cultură. Creştini cu toţii dar vorbind şi gândind româneşte sau ungureşte, locuitorii teritoriului în care s-a forjat atât limba română, cât şi limba maghiară de astăzi sunt consideraţi la nivel naţional „unul dintre principalele cupluri conflictuale ale continentului” – după cum scriu Melinda şi Sorin Mitu în cartea recent apărută „Ungurii despre români”. În acelaşi trup, rezultat al iubirii dintre un/ o român/româncă şi un/o ungur/unguroaică, se pare că nici jumătatea românească şi nici cealaltă, ungurească, nu trăiesc mai bine împreună. „În viaţa ta, românii te vor considera ungur iar ungurii român” îi spunea tatăl, în pragul maturităţii, celui care astăzi este preşedintele filialei Cluj a Uniunii Artiştilor Plastici, profesorul Ioan Horvath Bugnariu. „Dar vei avea privilegiul – îi spunea acelaşi tată – ca prietenii tăi să fie nişte oameni speciali, atât de echilibraţi şi atât de deschişi încât această dublă aparteneţă să nu conteze.” Ne-a făcut emoţionanta confesiune în cuvântul de deschidere al expoziţiei Trienala de grafică de la Miskolc chiar cel al căruia tată îi transmitea acum câteva decenii subtilul oracol – „frotiu” cu gust amar-dulce al relaţiilor dintre ungurii şi românii din Ardeal.
Cred, însă, că această aparent antagonică aparteneţă este o benefică interfaţă de legătură între cele două naţiuni şi formula „doi în unu” are şi va avea un rol în apropierea celor care au împărţit, ca într-un menaj mai mult sau mai puţin fericit, şi binele şi răul abătute în secole asupra Transilvaniei.
Ioan Horvath Bugnariu, unul dintre cei mai valoroşi graficieni-profesori din România, este ideatorul stagiilor pentru studenţii graficieni de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj la Miskolc, important centru cultural din Ungaria, locul unde se organizează periodic, din anul 1961, o vastă expoziţie de grafică, acum în formula de trienală, ajunsă anul trecut la cea de a XXVI-a ediţie. La multe din ediţiile acestei expoziţii Ioan Horvath Bugnariu a participat în calitate de artist-expozant şi, prin intermediul său, lucrările altor graficieni clujeni au ajuns printre exponate. S-a creat, astfel, una dintre acele artere de legătură care hrănesc cunoaşterea reciprocă româno-maghiară în alţi termeni decât cei ai tratatelor de bună vecinătate. Tot domnul Ioan Horvath Bugnariu a avut iniţiativa organizării unei expoziţii la Cluj cu o selecţie din lucrările expuse la ediţiile anterioare ale Trienalei. Aceasta s-a deschis săptămâna trecută la muzeul de artă din localitate şi va putea fi vizitată până în data de 10 mai a.c.
Expoziţia cuprinde o inteligentă şi savuroasă selecţie din lucrările premiate la ediţii anterioare ale trienalei, aptă să ofere o perspectivă asupra unor noi direcţii ale gravurii actuale din Ungaria şi nu numai, pentru că expoziţia conţine şi lucrările graficienilor clujeni Cristian Opriş, Ovidiu Tarţa, Tudor Câmpean premiaţi la Miskolc în anii 2008, 2011 şi 2014 şi cele ale profesorului Ioan Horvath Bugnariu.
Fiecare dintre lucrările expuse se doreşte, cred, exemplară pentru calităţile sale creativ-inovative în privinţa tehnicii de imprimare, suportului şi conţinutului, în raport cu ceea ce ştim în mod banal despre gravură – un gen al artelor al cărei material de bază este hârtia. Gaál Katalin, de exemplu, realizează lucrări figurative direct pe suporturi fine de lemn, folosind ca mijloc de gravare acul de pirogravură, cu suprafeţe opace acoperite cu ceară topită – un raport plastic ce mizează pe dialectica elementului cu virtuţi primordiale – foc. Dobó Bianca desenează uimitoare linii de lumină folosind pe suporturi de plexiglas o tehnologie ce provine din reclamele luminoase, iar Dér Adrienn intervine cu contururi misterioase obţinute din perforarea hîrtiei pe care sunt reprezentate figurile policrome „d'antan, belle epoque” ale unor copii cu faţă „d'enfant prodige” . Pe un suport aplicat cu foiţă de argint, Rácmolnár Sándor imprimă cu negru stranii figuri compozite, ca dintr-un teatru de umbre, iar lucrările poartă titluri edificatoare pentru aria vizată: Roswell – locul unei presupuse întâlniri de gradul trei sau Halley – cometa prevestitoare, apărută la naşterea şi moartea scriiitorului Mark Twain. Födö Gábor realizează amuzante monotipii cu cerneală albă, pe suport de plexiglas transparent, folosind articole de lenjerie ce dau şi titlurile lucrărilor: Body, Izmene, Tricou iar lucrarea lui Koós Gábor este o imensă xilografie, cu o latură de peste doi metri, al cărei clişeu monumental este expus şi el, având un subtil raport angajat între surprinderea trăsăturilor unei stăzi din Budapesta şi efectele pe care fibrele şi conturul lemnului suport, nefinisat, îl dau la imprimarea în alb-negru.
Această expoziţie, care te face fericit prin subtilitatea şi inventivitatea artiştilor, prin noua faţă pe care tehnicile tradiţionale ale gravurii o primesc din mâna acestora, este şi ocazia ca, dincolo de clişeele spăimoase ale istoriei, să-i cunoaştem mai bine şi să-i apreciem pe cei cu care suntem destinaţi să rămânem mereu împreună.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
