• Leu / EUR4.6571
  • Leu / GBP5.1648
  • Leu / USD4.0846
Ziarul de Duminică

Despre xenofobie, iredentism şi conflictul deschis româno-maghiar şi viceversa/ de Lucian Vasilescu

Despre xenofobie, iredentism şi conflictul deschis româno-maghiar şi viceversa/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu

12 apr 2013 8914

Stătusem, cu treabă, toată noaptea în tipografia de la Odorheiul Secuiesc. Eram rupt de oboseală, dar şi de foame. M-am târât până la hotelul unde mă cazasem şi, înainte de a urca în cameră, m-am oprit la restaurant, să mănânc ceva. Se „servea” micul dejun – pentru mine un fel de cină. Am primit mâncarea şi m-am apucat să înfulec, cu poftă. Pe la jumătatea omletei, de masa mea s-a apropiat un băieţel de vreo cinci ani. Frumuşel, curăţel, ţinea în mâini câteva cărţi „de colorat”, păreau noi, cu titluri în maghiară. Mi le-a arătat şi-mi tot spunea ceva, dar n-am priceput nimic fiindcă omuleţul vorbea ungureşte. I-am spus că „nemtudom” şi l-am întrebat dacă nu putem vorbi româneşte şi el a zis tot „nemtudom”. Cum îmi vorbea în continuare, am chemat chelneriţa şi am rugat-o să-l întrebe pe omuleţ ce vrea să-mi spună. Cei doi au schimbat câteva fraze, apoi chelneriţa mi-a spus că băiatul mă întreabă dacă nu vreau să-i cumpăr cărţile, pentru ca astfel să poată cumpăra ceva de mâncare. Am rugat-o pe femeie să-i spună că n-am să-i cumpăr cărţile, dar că, dacă vrea, îl invit la masă. Puştiul a acceptat, şi-a scos căciula şi hăinuţa, le-a aşezat pe un scaun liber, acolo unde şi-a pus şi cărţile, şi s-a cocoţat la masă. Am rugat-o pe chelneriţă să-l întrebe ce vrea să mănânce şi să-i aducă ce doreşte. Când s-a întors de la bucătărie, am băgat de seamă că mititelul ceruse o omletă şi doi crenvurşti. A început să mănânce frumos, fără grabă. Din când în când îmi mai spunea câte ceva şi, deşi nu pricepeam nimic, îi răspundeam de fiecare dată. După ce a mâncat jumătate din omletă şi un crenvurşt s-a oprit de tot, şi-a sprijinit tacâmurile de marginea farfuriei şi-mi tot spunea ceva. Părea important, aşa că am chemat-o din nou pe translatoarea noastră improvizată. După ce l-a ascultat, mi-a spus că piciul mă roagă să nu mă supăr că nu mănâncă tot, dar cealaltă jumătate de porţie ar vrea s-o ia acasă, s-o ducă surorii sale mai mici. L-am invitat să mănânce tot ce are în farfurie şi i-am cerut chelneriţei încă o porţie, la pachet, pentru sora mai mică. Băieţelul a mâncat tot, l-am aşteptat să termine, sunt sigur că la sfârşit a spus ceva de genul „mulţumesc pentru masă”, şi-a pus căciuliţa, hăinuţa, şi-a luat cărţile şi pachetul cu mâncare, mi-a făcut cu mâna şi a plecat.

Peste câţiva ani, într-o primăvară, am ajuns, spre seară, la Tuşnad. Eram cu soţia şi fetiţa (pe atunci de vreo cinci ani). Eram obosiţi şi am hotărât să rămânem peste noapte. Mica localitate părea însă că fusese cu desăvârşire părăsită – ţipenie de om pe stradă, toate uşile şi toate porţile erau închise. Colac peste pupăză, a început şi ploaia. Am umblat ce-am umblat până când am văzut o lumină aprinsă într-o clădire ce părea a fi o anexă a unei pensiuni. Am intrat în curte, am bătut la uşă până când aceasta s-a deschis şi în prag a apărut o namilă de om, care ne-a măsurat cu privirea. Arătam jalnic, obosiţi şi plouaţi, cu copilul după noi. I-am turuit ceva despre faptul că n-avem unde trage pentru noapte, că peste tot e închis, că poate putem rămâne la pensiunea lui, că... „Închis este!” – a zis omul. „Bine, frate, dar tot, tot, tot e închis astăzi la voi? N-are omul nici unde să mănânce, nici unde să doarmă, parc-ar fi sfârşitul lumii!” – m-am răţoit din disperare. „La noi nu sfârşitul lumii, cum zice tu, la noi Paşte!” Era, într-adevăr, duminică, şi Paştele „nostru” pica abia peste o săptămână. Nimerisem la Paştele lor. Am amuţit, în vreme ce bărbatul, vorbind în maghiară, cu capul întors spre încăpere, părea că se consultă cu o femeie pe care n-o puteam vedea. Au vorbit ce-au vorbit şi, când au terminat, omul s-a întors spre noi şi ne-a spus: „Dacă vreţi voi Paşte cu noi, pofteşte!” Şi s-a dat în lături, din pragul uşii. Bineînţeles c-am vrut Paşte cu ei. Am ciocnit ouă roşii, am mâncat borş şi friptură, am băut vin, am vorbit destul de mult dar nu prea ne-am înţeles, iar după cină ne-au condus la o cameră a pensiunii unde făcuseră focul cât stătusem la masă. Am dormit neîntorşi.

Dimineaţa am ciocănit iar la uşa anexei (un soi de bucătărie) unde ne primiseră cu o seară în urmă. Cei doi erau acolo, luau micul dejun şi ne-au dat şi nouă din ce mâncau ei. Sătui şi odihniţi, am mulţumit şi am întrebat cât ne costă toată povestea. Părea că-şi pregătiseră răspunsul din vreme pentru că bărbatul a răspuns, fără ezitare: „Costă nimic. Voi Paşte cu noi plăcut.”

Şi am plecat.

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6571
Diferență: 0,2001
Ieri: 4.6478
Azi: 4.0846
Diferență: 0,0637
Ieri: 4.0820
Azi: 5.1648
Diferență: 0,0329
Ieri: 5.1631
Azi: 4.1124
Diferență: -0,1287
Ieri: 4.1177