Arh. Dr. Vlad Mitric-Ciupe
Arhitecţii români şi detenţia politică 1944-1964
Între destin concentraţionar şi vocaţie profesională
Inistitutul Cultural Român
Volumul apărut sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, porneşte de la o incontestabilă stare de fapt: „insuficienta (re)cunoaştere a relaţiei arhitecţilor cu regimul comunist – în special în primele decenii ale acestuia.” Cu toate că au mai apărut o serie de lucrări despre arhitecţi în comunism, „subiectul tragediei prin care au trecut unii membri ai breslei este doar firav atins”, după cum afirmă însuşi autorul în „Argumentul” cărţii: „Puterea a identificat încă din cele mai vechi timpuri impactul social major pe care-l are creaţia de arhitectură, acţionând în consecinţă. În ceea ce priveşte regimurile totalitare ale secolului XX, atitudinile au fost diferite. În cazul fascismului, pornindu-se de la afirmaţia lui Mussolini conform căreia noua Italie avea nevoie de o nouă arhitectură, aşa cum spunea undeva profesorul Sorin Vasilescu, în cele două decenii de dictatură italiană nu a existat nici măcar un caz – nici excepţia care să fi confirmat regula – de arhitect care să fi fost victima unei forme de represiune. În cazul Germaniei naziste, profesioniştii care nu respectau direcţiile fundamentale trasate de politic în ceea ce privea arta de stat şi participau la alte forme de expresie artistică pierdeau comenzile majore. Cazul celei de-a treia ipostaze – cea bolşevică – este astăzi cunoscut: glonţul în ceafă sau voiajul siberian. Studiul nostru şi-a propus să descopere ce-au păţit unii arhitecţi care au protestat sau au încercat să-şi păstreze o formă de independenţă în România anilor 1944–1964.“
Lucrarea are la bază lucrările generale publicate pe tema comunismului românesc, foarte multă memorialistică, documente din arhivele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dar şi interviuri cu urmaşii arhitecţilor condamnaţi politic şi „arhivele” de familie ale acestor urmaşi.
Volumul detaliază şi 75 de cazuri de arhitecţi, în condiţiile în care, la debutul cercetării se cunoşteau la nivelul breslei doar câteva nume de arhitecţi întemniţaţi, iar în baza lucrărilor edite au fost identificate 30 de nume.
Cele 75 de cazuri sunt extrem de diverse, atât ca vârstă, gen, calificare profesională (elevi, studenţi, diplomaţi), dar şi din punct de vedere etnic (pe lângă români au fost arhitecţi cu origini ungureşti, evreieşti, germane, italiene şi aromâne).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
