Ziarul de Duminică

Destinul unei religii politice/ de Marius Vasileanu

Destinul unei religii politice/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

21.10.2011, 00:00 183

"Toate marile teme ale religiei creştine - căderea, fericirea originară, regăsirea, ispăşirea, subiectul mesianic - se regăsesc în mitul istorico-escatologic al marxismului", afirmă politologul Vladimir Tismăneanu în ultima sa carte.

Dacă Eric Voegelin şi volumul său "Religiile politice" (trad. rom. Humanitas 2010), despre care am scris aici acum o săptămână, sunt deja parte a literaturii clasice de politologie, românii au o şansă în plus să se lămurească asupra acestei problematici graţie eforturilor, studiilor şi cărţilor profesorului Vladimir Tismăneanu. Ultimul său volum apărut în limba română, "Despre comunism. Destinul unei religii politice", apărut tot la Editura Humanitas (2011), constituie la rândul său o piesă grea în desconstrucţia ştiinţifică a celui mai aprig flagel al secolului XX. Cum profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea Maryland (SUA) nu mai are nevoie de prezentări, mă voi opri preponderent la capitolele din carte dedicate explicit comunismului ca religie.

"Marxismul a fost, înainte de toate, un proiect demiurgic fixat asupra distrugerii societăţii burgheze fundamentate pe cultul proprietăţii private" (p. 17), subliniază Tismăneanu. Mărturisirea devenită argument al cărţii nu este lipsită de ironie: "Am scris mult pe parcursul anilor despre problema stafiilor şi a fantomelor, a spectrelor. Într-adevăr, fantomele vin în miez de noapte şi ne bântuie în continuare. Sunt spectre care privesc spre viitor şi cele care vin din trecut. Spectrul care priveşte spre viitor este, evident, cel întruchipat în primele rânduri ale Manifestului Partidului Comunist. «O stafie bântuie Europa: stafia comunismului.» Aşa începe una dintre cele mai faimoase cărţi din istoria gândirii politice, pe care Laszek Kolakowski o numea cel mai important pamflet politic scris vreodată" (p. 17). Comparaţia inevitabilă cu fascismul, spectrul care "vine dinspre trecut", se impune. De altfel, pare că aceste două ideologii sunt complementare sau gemene. Şi documentele arată că s-au sprijinit reciproc şi masiv până la atacarea URSS de către Germania nazistă! A se vedea şi tulburătorul film documentar The Soviet Story făcut de regizorul Edvins Snore, o producţie nemiloasă în ceea ce priveşte defrişarea acestei Siberii de minciuni şi dezinformări ţesute în jurul comunismului. Filmul a fost difuzat recent pe TVR, poate fi văzut gratuit şi pe internet. Pentru acurateţea şi personalităţile care sunt intervievate aici (parlamentari europeni laolaltă cu foste cadre ale NKVD, istorici de talia lui Norman Davies, gânditori precum Vladimir Bukovski, Françoise Thom, Victor Suvorov etc.), pentru relevarea adevărurilor încă incomode pe care le zugrăveşte, acest film ar merita să fie reluat nu numai pe cât mai multe televiziuni româneşti, ci şi în licee şi universităţi. Poate că astfel tinerii de 20 de ani care n-au habar de grozăviile prin care au trecut bunicii şi părinţii lor şi care îi mai găsesc încă cool pe unii dintre marii criminali - exemplul lui Che Guevara este strigător la cer - vor mai medita, vor mai avea oarece reţineri.

Dar fraza-cheie a acestei cărţi merită analizată. Vladimir Tismăneanu are dreptate: "Toate marile teme ale religiei creştine - căderea, fericirea originară, regăsirea, ispăşirea, subiectul mesianic - se regăsesc în mitul istorico-escatologic al marxismului" (p. 19). Cu precizarea că vectorii de mai sus sunt valabili şi pentru alte religii revelate: hinduism, iudaism, islam. Fireşte, Vladimir Tismăneanu nu se referă aici la viaţa părintelui fondator, Karl Marx, ci la masa destinatarilor, care, poate la nivel subliminal, au fost mult mai permeabili cancerului ideologiei comuniste.

Mai este problema "misticii revoluţiei, a fraternităţii şi a sfârşitului oricărei forme de injustiţie. Care este chemarea comunismului? Cum ajunge comunismul să convingă? Nu cred că rezolvăm problema ridicată în acest eseu dacă pur şi simplu afirmăm că el a fost ceva aberant. Comunismul trebuie discutat ca o formă de gândire, o formă mentală. Milioane şi milioane de oameni nu pot toţi să împărtăşească o aberaţie. E cel mai simplu să spui «e o aberaţie, o demenţă», şi cu asta am încheiat discuţia. Comunismul a fost parte a spiritualităţii moderne a Occidentului, a tradiţiei acestuia din ultimile trei secole. Care este ideea-premisă a comunismului? Este lupta contra injustiţiei, egalitarismul, care se află ca alt mit fundamental în inima proiectului socialist. Comunismul este o utopie colectivist-egalitară, care a exercitat o fascinaţie pentru militarism, în special pentru intelectualii revoluţionari" (p. 21-22). În fine, Tismăneanu nu crede că genul acesta de religii seculare, nici fascismul, nici comunismul, ar mai avea vreun viitor: "Ideologic au dispărut, dar refuzul deliberării democratice şi dispreţul pentru «valorile sentimentale burgheze» nu au pierit" (p. 31).

Persistă întrebările: de unde şi până unde miturile politice sunt cât de cât acceptabile? În ce moment apar? Care sunt parametrii care determină patologicul? Spaţiul pseudo-religios în care se înscriu aceste utopii creează în mod evident universuri paralele autoîntreţinute atâta timp cât energia minciunii este mai mare comparativ cu energia sacrificiului celor dedicaţi adevărului. Orice încercare de ieşire din impas prin deghizare nu poate să amăgească decât aparent (citeşte: din interes, căci vorbim de politică) sau să prelungească agonia. N. Ceauşescu primit într-o caleaşcă la regina Marii Britanii este un exemplu suficient. China ultimilor decenii este o altă pildă care nu păcăleşte decât naivii. Acolo unde nu este libertate deplină, mitul, credinţa, religia nu sunt decât amăgire, joc de oglinzi.

Noua carte semnată de Vladimir Tismăneanu conţine şi alte eseuri memorabile, precum: Ce a fost şi încă este comunismul, Stalinismul în Europa de Est, Ce a fost stalinismul naţional?, Sfârşitul leninismului şi viitorului valorilor liberale. În partea a doua a volumului, autorul reia câteva teme şi descrie viaţa câtorva personaje importante pentru metabolismul acestei religii politice, unele autohtone, precum Ceauşescu, Adrian Păunescu, Jebeleanu. Alături de literatura sa care, în parte, este considerată importantă de numeroşi critici, această zugrăvire a caracterului şi vieţii pontifului-măscărici numit Adrian Păunescu ar merita să rămână în cartea de istorie: "a fost toboşarul neobosit al «Epocii de Aur». Un talent real s-a înecat în abisul servituţii voluntare" (p. 228). Şi mai departe: "Adrian Păunescu s-a căţărat febril şi entuziast pe scara puterii, a obţinut un statut unic în România mizeră a acelor ani. El a învăluit o realitate sordidă şi umilitoare în veşmintele imaginilor iniţial seducătoare, ulterior gongorice şi pompieristice. Talentul i s-a stins pentru că şi l-a abandonat. În locul disidenţei a ales să-l slăvească pe Nicolae Ceauşescu în metafore pe cât de grandilocvente, pe atât de buimăcitoare. Păunescu nu a avut limite în dorinţa de a fi trubadurul «Epocii de Aur». Arhitect impenitent al utopiei ceuşiste, a fost el însuşi o instituţie a acestei dictaturi" (p. 229). De unde şi stupiditatea cultului postum practicat de către unii tovarăşi nostalgici. Dar nu cumva un astfel de cult dedicat lui Ceauşescu & familiei sale este pornit recent, sub pretextul ratingului, de media românească? Nu avem un răspuns la aceste întrebări. Ceea ce se poate spune este că, pe harta unei ipotetice istorii a pseudo-religiilor lumii, astfel de tentative de revigorare fac parte din firesc. Având slabe şanse să prindă rădăcini, ele vor pieri odată cu ultimul rătăcit. Cultul postum al comunismului sau al pontifilor săi este - dacă mai trebuia demonstrat - un ultim rictus al agoniei: "Cultul postum al lui Păunescu este de fapt o fantasmă a salvării, o identificare ritualică, o fetişizare a unui mesaj care repudiază realul în numele unui apocrif şi autodistructiv orgoliu izolaţionist, un travesti naţionalist care mistifică şi camuflează mistuitoare complexe şi nevroze" (p. 229).

Era şi timpul ca agonia comunismului să aibă un sfârşit. Sunt numeroase alte pseudo-credinţe (politice) care se-nghesuie să ocupe locul rămas vacant.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO