Alexandru Dobrescu a publicat, intrei volume, antologia Detractorii lui Eminescu, a căreiprimă parte, mai consistentă, de fapt, apăruse, in 2002, laJunimea. Nu am apucat să văd ultimul op, dar pe celelate două le-amcitit cu tot interesul.
"A doua serie" a antologieicomentate ii adaugă lui Grama, Aron Densuşianu, Anghel Demetrescuş.a. pe Gr. Gellianu, Petre Grădişteanu, N. Ţinc, Nicu Xenopol, Al.Macedonski, B.P. Hasdeu şi G.I. Ionnescu-Gion. Evident, gestul sevrea recuperator, oferind posibilitatea confruntării cu textedespre care se discută superficial din când in când, fără a semerge direct la sursă. In lipsa unor date ce ţin de contextulcultural care a determinat aceste reacţii, pe care avem tendinţa dea le sancţiona cu grăbită asprime (Călinescu incondeia atitudinilecritice ale lui Demetrescu şi Densuşianu cu epitete deloc meritateprecum "dobitocie" ori "cretinitate"), discuţia este din startratată.
Tocmai pentru a evita inerţiileimpuse prin prestigiul unor astfel de mari critici, AlexandruDobrescu, deloc străin in tinereţile sale combative de un oarecefler demolator, rechestionează chiar termenul de "detractor" saumai curând accepţia pe care ne grăbim să i-o acordăm. "Acţiuneadetractorului este ascendentă, vizându-i pe cei consideraţi a-i fisuperiori, niciodată pe aceia mai puţin inzestraţi decât el. Astanu inseamnă şi că detractorul ar avea conştiinţa proprieiinferiorităţi", consideră istoricul literar şi nu avem cum să-lcontrazicem. Numai că autorul simte nevoia să nuanţeze fermdiscuţia, căci, de cele mai multe ori, din lene a gândirii, avemtendinţa de a atribui infamanta sintagmă acelor critici care scriuvehement impotriva unui scriitor canonic.
Ei bine, lucrurile nu stau chiaraşa: "Calificativul «detractor», lămureşte problema Al. Dobrescu,nu se potriveşte şi nu se aplică autorilor de consideraţii criticein răspăr cu opinia publică, ambiţionând să propună (şi să impună)o altă scară a valorilor, ci exclusiv acelora pentru care negaţiarăspunde in principal unor trebuinţe psihologice. Unde existăargumente, nu incape denigrare, infloritoare numai in lipsaacestora. In lipsă de dovezi, dar nemaiinţelegând să-şi temperezeapetitul pentru negaţie, criticul se preschimbă in detractor. Dupăcum orice detractor inarmat cu probe este, in cele din urmă, uncritic". Atenţie, o spune un critic temut cu două decenii in urmă,care manifesta şi el un vizibil apetit pentru negaţie, insă de celemai multe ori susţinută cu argumente. Intre timp, acesta şi-a mutatzvâcul polemic in domeniul mai pretenţios al istoriei literaturii,culegându-şi dovezile pledoariei din publicaţii la care de obiceinu prea mai găsim timp să ajungem. Nu avem temeiuri să-lcontrazicem, ci doar să adăugăm că aceste probe de multe ori pot fimăsluite, manipulate, mai ales când ne situăm pe un teren atât depredispus interpretărilor variate, cum este literatura.
Astfel pusă problema, de toatălumea huliţii "detractori ai lui Eminescu" se cer reconsideraţi.Mai intâi, cunoaşterea contextului cultural (şi nu numai) care agăzduit aceste dispute de la finele secolului al XIX-lea esteesenţial in judecarea unor asemenea "cazuri". In primul rând,datorită stereotipiilor impuse prin şcoală, noi avem tendinţa de aconsidera că Junimea a reprezentat unica grupare culturală din aceavreme, că ea a introdus, cu mici, firave oprelişti, spiritul criticpe scena noastră literară, că a creat, aproape fără opoziţie,criterii riguroase. E drept, era nevoie de o acţiune sanitară, cuma fost cea a lui Titu Maiorescu, numai că dacă ne culegeminformaţiile doar din Critice-le acestuia riscăm să-inedreptăţim adversarii. Care erau şi ei oameni cu solidă cultură,dar poate cu un mai scăzut tonus polemic şi, in orice caz, cu o maimică audienţă. Aşa se face că cele mai multe articole care par a-lavea drept ţintă pe Eminescu nu intenţionează decât să răspundă, cubun-simţ chiar, "direcţiei noi" impuse de mentorul Junimii, infruntea căruia il pusese, printr-un gest ce se voia inconoclast, peEminescu in proximitatea lui Alecsandri, considerat pe atunci"poetul naţional" de ambele tabere. Poetul era folosit, astfel, cafalsă ţintă, căci, prin ricoşeu, cu toţii intenţionau să-i dea ocât mai usturătoare replică lui Maiorescu. Care, la rându-i, iisfida susţinând un tinerel cu un cert talent pe care, de altfel,Hasdeu ori ceilalţi i-l recunoşteau. In epocă, ne asigură Al.Dobrescu, articolele apărute in "Revista contimporană" nu treceaudrept denigrări; astfel au fost ele interpretate mult mai târziu,când posteritatea nu a reţinut decât textele maioresciene,ingnorând senin cealaltă parte. Reputaţia pe care Eminescu acâştigat-o incă in ultimii ani din viaţă, mitul care s-a ţesut injurul său au impins patimile până la nedreptăţirea unor oameniautentici de cultură cum sunt cei mai sus amintiţi.
Studiul iniţial şi notele,comentariile lui Alexandru Dobrescu reuşesc să demonstreze cuabilitate această ipoteză, mai plauzibilă decât simplista, poltronaclasare a unor oponenţi ai Junimii drept "detractori" ai luiEminescu. De aceea aş fi pus cuvântul-cheie din titlu intreghilimele: pentru a-l relativiza. In orice caz, noua antologie,bine documentată, a lui Alexandru Dobrescu se vrea un indemn laluciditate, la "revizuire", un onest exerciţiu de reevaluare a uneiepoci mult mai nuanţate şi mai bogate decât ne-o arată istoriileliterare ori dicţionarele.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
