Ziarul de Duminică

Diagramele misterului/ de Ovidiu Pecican

Santa Familia

Galerie foto

Autor: Ovidiu Pecican

31.10.2013, 23:44 75

Unul dintre evenimentele plastice ale verii clujene a fost expoziţia lui Ştefan Pelmuş de la Artexpert Gallery, cu propunerile de părăsire a cotidianului şi profanului şi de intrare în plin mister existenţial pe calea simbolului, a „runelor” şi a spiritului esopic. Într-o mărturie de care trebuie ţinut seama cu toată seriozitate, artistul, exuberant şi enigmatic, în acelaşi timp, oferea o cheie de apropiere de plastica lui. „Toate aceste simboluri trebuie citite ca pe un manuscript vechi. Aş vrea să reuşesc, prin intermediul picturii mele, să nu-mi mai fie frică de moarte, să regăsesc echilibrul interior”. Confruntând cuvintele cu pânzele lui, se constată câteva lucruri importante pentru definirea parametrilor unei viziuni plastice cu alonjă: cromatica netă, vitală, neinhibată, celebrând tot spectrul curcubeului în maniera acreditată de miniaturistica medievală şi, înainte de ea, de încăperile morturare ale mastaba-lelor egiptene; esenţializarea grafică, alunecarea dinspre realism către arhetipal, cu insistenţa asupra anumitor ittemi („Simbolurile mele dialoghează ca într-o piesă de teatru: copacul, geamul, peştele (semnificativ pentru trecerea liniştită în cealaltă lume), ceasul, spinul...”, spune Ştefan Pelmuş).; înscrierea imaginilor într-un câmp al tensiunilor şi al reprezentărilor de tip kabbalistic, populat de litere desprinse din patrimoniul culturii hellene, dar şi de grafeme enigmatice, semn al unei sacralităţi din sfera monoteismului creştin, poate de factură bizantină (aşadar, ortodox); aspectul de mandală al unora dintre reprezentări sau de grafică esoterică în direcţie alchimică, al altora, care par să surprindă teme de tipul conjunctio, nunta mistică, familia sacră, arborele vieţii, labirintul ş.a.

Faptul că Ştefan Pelmuş invită la o lectură a lor în tradiţia descifrării palimpsestelor, unde contează succesiunea, dar şi coexistenţa diferitelor straturi culturale, parţial obscurizate, parţial, reconstituibile, spune mult despre o poetică a tainei dezvăluite doar în parte, care duce cu gândul la taina sporită prin tăcere despre care vorbea odinioară poezia şi filosofia lui Lucian Blaga, sau la „scoaterea din ascundere” care, în viziunea lui Martin Heidegger, ar constitui modul de operare al tehnicului.

După Florin Colonaş, „În căutarea perpetuă a simbolului esenţial, Ştefan Pelmuş aleargă neostoit, după decenii bune de activitate, spre perfecţionarea liniei şi a culorii din lucrările sale. Fie că este vorba despre potir, profet, graal, pomul vieţii, crucificare, Chronos, răstignire, totem, manuscris sau o sumedenie de alte teme pe care le reia în intervale variabile de timp, Pepe, aşa cum este cunoscut între apropiaţi, reia totul într-o nouă lumină, într-o regie pe care simbolul însuşi o realizează”. De fapt, ceea ce se petrece în universul plastic al acestui artist este un traseu persuasiv într-o lume dominată de sacru, arhetipal şi simbolic, bine tăinuite sub aparenţa exuberanţei vitale a culorilor, dar şi sărbătorită prin acestea, ca triumf al creaţiei, într-o recapitulare destinată unor iniţiaţi ai hermeneuticii vizuale a marilor ipostaze arhetipale ale lumii. Meditaţia lui Ştefan Pelmuş, situabilă între teologie şi filozofie, pariază pe o scenografie care întruchipează vizual logosul, evocându-l ca lume a cuvintelor doar prin aerul rarefiat al fundalurilor cu litere, materia primă din care se întruchipează sensurile. Acestea însă nu vin de la sine, ci invită la contemplare şi la o combinatorică pe cont propriu, chiar dacă într-o atmosferă ademenitoare şi jubilatorie.

Pelmuş se dovedeşte astfel un spirit luminos şi un receptacul al numinosului sub zodia azurie a consistenţei coloristice, nerefugiindu-se în tonuri sumbre ori melancolice, propice meditaţiei în recluziune, ci pariind pe bucuria şi desfătarea vieţii dincolo de fenomenologia realului de proximitate tegumentară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels