Ziarul de Duminică

Din Penitenciar în Casa Poporului

Din Penitenciar în Casa Poporului
29.07.2010, 15:25 89

Între 2 şi 4 august, vor avea loc reprezentaţii alespectacolului de teatru comunitar "Casa Poporului", cu actoriprofesionişti voluntari şi persoane private de libertate dinPenitenciarul Craiova.

În intervalul iunie-iulie au avut loc selecţia grupului deactori din rândul persoanelor custodiate de Penitenciarul Craiovaşi repetiţiile pentru spectacolul sus-pomenit. Regia şi textul aufost realizate de Bogdan Georgescu, iar din distribuţie fac parteactori profesionişti, dar şi persoane private de libertate (DragoşMăru Bran, Alex Calangiu, Iulia Lazăr, Sorinel Diţă, Irinel Neaga,Dumitru Pandele, Cristi Pătru şi Raluca Păun). Activitatea a fostcoordonată de şeful Serviciului Educaţie, Ramona Dinu.
Scopul proiectului constă în creşterea şanselor de reintegraresocială a persoanelor care execută pedepse privative de libertateprin dezvoltarea abilităţilor artistice şi de exprimare.
Reprezentaţiile vor avea loc luni, 2 august, ora 17.00, la ClubElectroputere - Centrul pentru Cultură Contemporană, Craiova;marţi, 3 august, ora 17.00, Studioul "Sf. Andrei" - Departamentulde Teatru - Facultatea de Agronomie, Craiova, iar miercuri, 4august, orele 11.00 şi 14.00, la Clubul PenitenciaruluiCraiova.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO