• Leu / EUR4.7432
  • Leu / GBP5.3799
  • Leu / USD4.2921
Ziarul de Duminică

„Din servă”/ de Daniel Cristea-Enache

Autor: Daniel Cristea Enache

12 apr 2011 97

Un nou roman de Dan Lungu, cu un titluinsolit ca "În iad toate becurile sînt arse"*, nu poate fidecît o plăcere (sau, şi mai mult, o bucurie) de lectură pentru uncititor, fie el şi critic. Şi chiar aşa este: romanul de faţăîncepe bine, cu pendularea între registre de la un capitol la altulşi conturarea unor simpatice coloane, ca şi în "Cum să uiţi ofemeie": capitole "fără soţ" şi capitole "cu soţ". Primele,date cu litere drepte, încadrează şi desfoliază prezentul dilatatal unui personaj masculin alcoolic şi ratat; celelalte, cu italice,vin cu plonjări şi explorări într-un prezent vechi, pierdut,al întîmplărilor de comă cu gaşca lui din liceu.


La pagina 28,însă, apar problemele. Ceea ce citesc îmi place realmente, fiindcăregistrul argotic e nemaipomenit folosit, iar scenele susţinătoaresînt delicioase. Dar ceea ce citesc, de fapt, recitesc: am maiîntîlnit aceste scene, aceste faze, aceste schije argotice care seînfig, prin explozie controlată, în lumea pierdută a adolescenţei.Iau aşadar volumul Băieţi de gaşcă (Polirom, 2005) în careproza titulară are patruzeci şi trei de pagini (pp. 123-166), şiîncep să confrunt cu romanul "nou", urmărind, din acesta,capitolele pare. Confruntarea durează ceva, dar, ca să nu se maiostenească şi alţii, să ofer rezultatele ei. Paginile 123-124 deacolo egal paginile 28-29 de aici. 124-126 egal 34-36. 126-127 egal29-30. 127-131 egal 29-34. 132-135 egal 66-69. 135-142 egal114-120. 142-152 egal 194-203. 152-159 egal 143-150. 165-166 egal224 (cu unele inserturi). Din cele patruzeci şi trei de pagini maivechi, numai cinci (159-164) s-au sustras acestei republicări. Oşesime din becurile romanului sînt luate deci din cartea veche,fără ca niciunde, în volumul de faţă, autorul să facă o menţiuneasupra autopreluării. (Cum a procedat, de pildă, Radu Pavel Gheo înromanul său Noapte bună, copii!.)

Să depăşim momentul stînjenitor, urmărindlogica preluării, dacă identificăm una. Avansînd în paginileromanului, vom parcurge şi secvenţe adolescentine noi, faţă deBăieţi de gaşcă: semn că subiectul îl preocupă în continuarepe Dan Lungu, iar rezervorul său ego-prozastic nu a fost golit.Componenta sociologică, puternică la prozatorul nostru, îşidispută, cred, întîietatea cu o componentă biografică, nu mai puţinpronunţată. Să ne reamintim că o proză ca Sînt o babăcomunistă! topea din capul locului personajul, cu biografialui, într-o categorie mult mai largă, anulînd sau ascunzîndparticularităţile pentru a face un profil al nostalgiei uneigeneraţii după "viaţa frumoasă" din comunism. (De aceea, acuzîndromanul de realism socialist pe dos, un critic de regulă atent caMihai Iovănel făcea o gafă pe care un critic la fel de "dur", C.Rogozanu, n-o făcea.) În schimb, în Băieţi de gaşcă, înacest "proaspăt" În iad toate becurile sînt arse şi,parţial, în Cum să uiţi o femeie, componenta biografică estecea forte, iar ea se desface, cum e şi firesc, nu numai în episoadedivergente, uneori disparate, ci şi în diferite profiluri depersonaje, tot mai vizibile şi mai distincte prin desfăşurarea unorexperienţe de viaţă. Ca sociolog, Dan Lungu vede amănunţit, darconstruieşte categoria plus tendinţa pe care aceasta o ilustrează.Ca prozator, acelaşi Dan Lungu observă şi păstrează totodatădetaliile, storcînd şi stocînd amintirile, explorînd meticulos şidesfăşurînd scenele într-o paletă foarte largă de "amănunte". Înaceastă logică, preluarea (chiar dacă tacită) a zeci de pagini dinBăieţi de gaşcă se justifică.

Să ne jucăm puţin cu argoticul "din servă",din dialogurile suculente ale liceenilor din anii '80,decreţei şi băieţi de gaşcă oferind atîta culoare şilibertate de limbaj prozei lui Lungu. Autorul serveşte aici,uneori, din mînă; însă aproape de fiecare dată domină schimbul demingi; şi dovedeşte, progresiv, o strategie a dezvoltării joculuiremarcabilă. Viaţa personajului central care a alunecat spreperiferia socială (nefăcînd facultate, nemaiavînd un serviciu,neputînd avea copii, avînd însă o nevastă acră şi o mamă nebună,"posesii" de care se bucură moderat) este compensată de amintiriledulci, întrezărite în aburii beţiei, dar şi de aceste capitolepare, în care apropierea de trecut merge pînă la suprapunere. ÎnBăieţi de gaşcă, tonalitatea era senină, iar plăcerea de aretrăi libertatea adolescenţei, vizibilă. În romanul acesta,tonalitatea se schimbă, fie şi după un algoritm predictibil: cu cîtatmosfera din scenele adolescentine e mai frumoasă, cu atît viaţaactuală a protagonistului i se pare acestuia mai sufocantă şi maiscîrboasă. Adolescenţa aia e de retrăit. Maturitateaaceasta e de netrăit: "Apoi tonul îi deveni isteric şicuvintele pline de reproşuri. Printre altele îi reproşă ţipînd căse poartă aşa urît fiindcă se ia după mintea Veronicăi, care nu-lsuportă, ceea ce nu-i drept. Îi spuse că a văzut cu ochii lui cumVeronica îi şopteşte mereu în ureche, îl vorbeşte de rău, îi împuiecapul de prostii, însă ea n-ar trebui să o creadă, ci să judece cumintea ei. Iar ea, dacă e o pisică deşteaptă, ar trebui să ştie căVeronica nu e Veronica, ci o copie palidă a unei femeiextraordinare care probabil murise între timp, dar care îl iubeanespus. Veronica pe care o ştie ea e falsă, e o soţie vitregă.Într-o bună zi va demonstra lumii întregi toată această mascaradă,însă deocamdată nu avea destule probe, căci lucra de unul singur.Şi e foarte singur. Cînd ajunse la chestiunea singurătăţii, mînia ise mai domoli şi vocea căpătă inflexiuni melodramatice. Îi povesticum bătrîna îi sparge sticlele goale cu ciocanul şi cum colegii dela taxi îl consideră într-o ureche. De cînd gaşca de liceu sespărsese, toate mergeau de-a-ndoaselea." (pp.126-127).

În isteria de beţiv care convorbeşte cupisica regăsim, întreagă, drama personajului. Nu numai că prezentuleste altfel decît trecutul (ceea ce ar mai fi de înţeles, chiar şide către un alcoolic ratat), dar prezentul arată cu totul altfeldecît viitorul aşa cum fusese gîndit, proiectat, visat în trecut.Pare că ori ceva, ori cineva, o forţă obscură, dar nemiloasă, asubstituit nişte elemente pe traseu şi a pus viaţa mea, amea, pe un făgaş străin. De aici pînă la conspiraţionism maie un pas - şi personajul îl face, după cum se poate vedea, imediat.Însă chiar conspiraţionismul este mai adînc, în romanul lui DanLungu, decît cel din discursurile colorate, dar plate, ale atîtorlosers locali (ironizaţi tot plat într-un pseudoroman caUrbancolia lui Dan Sociu). Protagonistul vede Conspiraţia lanivelurile cele mai profunde, iar romancierul se foloseşte de acestinstrument pentru a-i expune, pe lîngă mecanismele dobîndite alegîndirii, resorturile afective. Victor, fostul adolescent poreclitFranzelă, are sentimentul cumplit că Veronica, soţia lui, nu mai ede fapt Veronica, soţia lui; că într-un fel sau altul, pe care cusiguranţă el îl va proba într-o zi, cineva a făcut o mîrşavăînlocuire, punîndu-i în aşternut şi în viaţă o falsă Veronică, oaşa-zisă nevastă. Distanţa faţă de vechea Ina, puştoaica băieţoasăde care se amorezase în liceu, a devenit pentru personajul nostruuriaşă; şi ininteligibilă. Ratarea este văzută astfel şi dininteriorul ei, nu doar prin ochii amuzaţi sau compătimitori aialtor personaje. Sentimentul că viaţa te-a dus în altă direcţiedecît cea visată şi că te-a modificat ireversibil ori te-aînlocuit, stupefiant, pe parcurs e o constantă prozastică, şi laDan Lungu (în Cum să uiţi o femeie, femeia iubită se aratăde la un punct încolo o străină, o creatură de neînţeles şi deneiubit), şi la Lucian Dan Teodorovici (în ale cărui Celelaltepoveşti de dragoste tensiunea de cuplu e un efect direct aldramei de maturizare). Astfel că tema profundă din În iad toatebecurile sînt arse şi "personajul" ciudat şi crud pe careromanul îl construieşte şi-l urmăreşte din toate unghiurile şi cufine instrumente epice este chiar această - îngrozitoare -maturizare.

Ilustrînd-o copios, pe versantul negativ,protagonistul face tot mai puţine lucruri pe orizontala socială,iar relaţiile lui cu consoarta, cu mama, cu colegii de la serviciuldeja pierdut tind către minus. Chiar şi de slujba lui temporară,aceea de a-l urmări, ca improvizat detectiv particular, pe un soţce tot calcă alături - se achită în silă şi în deplin amatorism.Viaţa actuală a deloc victoriosului Victor este să zacă în faţatelevizorului sau, şi mai bine, într-o cîrciumă, cu sticlele înfaţă şi cu conţinutul lor în sînge. A bea de unul singur estedezolant; şi e aproape un sigiliu pus pe fruntea ratatului. Cediferenţă faţă de libaţiile liceenilor din boxa şi "cambuza"adolescenţei lor comune!

Dar, treptat, şi această existenţă oribilă,de singurătate apăsătoare şi sete nestinsă, se va compensa princeva. Fie prin vise opulente, în care bietul personaj capătă,pentru nimica toată, zeci de mii de euro; fie - mai susţinut şi maiconsistent, de la un anumit punct al romanului - printr-o invadarea prezentului jalnic de către prezentul adolescenţei libere şi celal copilăriei fericite. Cam din a doua lui jumătate, după ce şi-acîştigat, pas cu pas, secvenţele iniţializatoare şi"motivaţionale", romanul lui Dan Lungu respiră altfel şi prezintă,în mai multe rînduri, pagini de mare proză. Scena de dialog cupisica prea tăcută a fost, prin modul de construcţie şi prinfineţea pusă în aşezarea liniilor, un avertisment. Extraordinar, unadevărat tour de force, va fi capitolul 23, cu drumul prinzăpadă al unui beţiv logoreic, întristător, dar fericit decopilăria ce-i asaltează, prin mintea înceţoşată de alcool, inima,iată, neîmpietrită. Foarte bune, la rîndul lor, toate capitoleleimpare care urmează, cu evoluţiile beţivului ce ţine cu totdinadinsul să fie moş Crăciun pentru nişte copiihandicapaţi.

Cartea se încheie cu o poantă sau, mai exact,printr-un truc narativ ce putea lipsi; dar În iad toate becurilesînt arse e un roman atît de bun, încît eu, unul, l-am iertatpe acest prozator performant pentru servele lui din mînă, adicăpentru cele treizeci şi opt de pagini deja cunoscute. Preluîndu-letacit şi integrîndu-le perfect, autorul a făcut cu totul altceva,aici, decît în Băieţi de gaşcă.

Aşa cum numai el ştie s-o facă, Dan Lungu,cel mai popular prozator al generaţiei lui, m-a cîştigat încă odată.


*) Dan Lungu,În iad toate becurile sînt arse, roman, Editura Polirom,Iaşi, 2011, 240 p.

DANIELCRISTEA-ENACHE(n. 19februarie 1974) este conferenţiar universitar la Facultatea deLitere, Universitatea Bucureşti şi consilier editorial la EdituraPolirom. A ţinut cronica literară în Adevărul literar şiartistic (1997-2005), apoi în România literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul decultură, Idei în dialog, Bucureştiulcultural,Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la RadioRomânia Cultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctorîn Filologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti,cu o teză despre Ion D. Sîrbu. Volume publicate: Concert dedeschidere (Premiul de Debut al României literare,Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul"Titu Maiorescu" al Academiei Române); Ileana Mălăncioiu,Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie;Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română; Un omdin Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară alAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literaturăromână.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7432
Diferență: 0,1689
Ieri: 4.7415
Azi: 4.2921
Diferență: -0,1349
Ieri: 4.2846
Azi: 5.3799
Diferență: 0,9589
Ieri: 5.3458
Azi: 4.3319
Diferență: 0,2151
Ieri: 4.3236