Asistăm în vremea din urmă la oserie de comeback-uri, în proză şi mai ales în poezie,dorite cît mai convingătoare artistic şi utilizînd o strategiesofisticată de "supunere" a pieţei noastre de carte dintr-uninterior de nişă.
Romanul îndelung aşteptat al luiIoan Groşan, volumul nou de versuri al lui Ion Mureşan şi suita de"poezii noi" purtînd semnătura lui Mircea Dinescu au în comun nudoar o prelungită gestaţie, ci şi apariţia lor la edituri mici,aproape personalizate. Acestea se vor dedica integral susţineriiCărţii (cu voită majusculă) pe care specialiştii şi publicul mailarg culturalizat o aşteaptă de ani buni; în timp ce la editurilesolide, cu producţie în flux continuu, numărul consistent detitluri solicită o împărţire a atenţiei critice şi produce oadevărată, plăcută, zăpăceală a cititorilor.
Dacă-i bal, bal să fie, pare căşi-au spus în barbă, înfrăţiţi, editorul mic şi autorul mare,primul legîndu-şi ambarcaţiunea de un nume greu, al doilea simţindcă întoarcerea trebuie marcată prin condiţii speciale depublicare. Iar la acest punct, Mircea Dinescu o ia - ca în atîtearînduri - pe cont propriu. Volumul său Femeile din secolultrecut* e însoţit de un CD cu "versuri explicite", în carepoetul îşi cîntă (cu o voce surprinzător de bine modulată) o partedin noile poezii. Asta înseamnă o mai eficientă promovare a cărţii,dincolo şi dincoace de albia tradiţională. Dinescu îşi exploateazăexcelent vocea, dar şi charisma, punînd în actul melodicîndrăznelile şi vorbele buruienoase din actul liric. Un fel detrubadur post-postmodern, servit copios şi de ilustraţia opulentă avolumului, cu desene antologice de Dan Erceanu. Şi tot acestcomplex text-desen-melodie, poezie-artă plastică-muzică, aparela... Editura Fundaţiei pentru Poezie Mircea Dinescu. Pentrumarketing şi autopromovare, scriitorul revenit la uneltele poetuluimerită nota maximă. Dar pentru textul în sine, pentru poeziileînsele?
De remarcat imediat numărul lormic. Douăzeci şi patru de poezii, şi încă scrise în şapte ani: estemult sub media de productivitate cu care poetul îşi obişnuisecititorii înainte de 1990. Sînt, apoi, texte de mică întindere, cuun font invers proporţional, cît mai mare şi mai bolduit, pentru a"ţine" o pagină. Iar la o pagină, strict, de poezie revin două-treipagini de desene. Eliberîndu-ne de efectul de iluzionare, vomconstata că volumul lui Dinescu e de fapt o plachetă atent şicomplex preparată, pentru a părea altceva decît este. La propriu,Femeile din secolul trecut e o carte subţire. Dar lafigurat?
Ajutat de dimensiunile reduse aleacestor texte, să ofer două exemple de "poezii" (cu ghilimele) şidouă de poezii fără ghilimele. Mai întîi exemplele negative:"şapte mere-ntr-o basma/ şi-am plecat la moscova// la coadă lalenin, tată,/ mă îndrăgostii de-o fată// ce parşiv mausoleu/ erafată de liceu// şi frumoasă şi lăptoasă/ şi fugită de acasă.// nea'vasile, nea' blajenii/ mulţumesc de-aşa vedenii// ea pisică eumotan/ la tătucul din borcan/ ce cosiţe şi ce membre/ ceoctombrie-n noembre// cînd crezui că mă fac om/ ea-mi răspunsenem tudom// cînd crezui că mă însor/ ea-mi răspunsenevermore" (moscova nu crede în lacrimi); "biet amorde barză chioară/ pentr-un stîlp de telegraf,/ pasul tău măînfioară/ că mă fac sub dînsul praf./ cu zulufi dar constipată,/grizonat dar cufurit,/ mi s-a pus pe tine-o pată/ să ţi-o trag lainfinit./ cum te mai strigam «conteso»/ cînd intram la tine-n gang/şi-ţi făceau bucile zbang,/ na-ţi-o frîntă că mi-ai dres-o!/eminesculînd odoare/ veronică, veronică,/ eu credeam că rău tedoare/ tu credeai că-mi este frică" (veronică,veronică).
Şi acum cele pozitive: "şapte muzeca şapte lămîi/ zac storcite-n spitalul amorului./ zadarnic îţistrigă talentul «rămîi!»/ iar ai fugit de la locul omorului./schelete de înger pitite-n dulap/ spirt lipsă-n borcanul cufoetuşi,/ c-o bardă de aur înfiptă în cap/ acceptă-ţi condiţiatotuşi./ căzut dintre sferele roz de săpun,/ cum stai prăvălitîntre sticle,/ încearcă să fii mişul ăla 
nebun/ pe care-l fenta doamna micle/ numindu-l contabilulşef din copou/ să-i numere, fraierul, plopii/ în ritmul în care dăea din popou/ scobindu-şi mormîntul cu ochii./ născut şi murindoarecum simultan/ măcar ai aflat care-i taina,/ că-n lumea aceastacînd nu ai iordan/ poţi fi botezat şi-n cacaina"(luceafărul); "ca recrutul cu părul ca peria/ haide, doamne,salută materia,/ ieşit din front şi-n faţa plutonului/ simte-te cala cotul donului,/ c-ai călcat poala preafericitului/ aflat în vriachihlimbăritului/ şi-a extragerii aurului din săraci/ (nici talpaiadului n-are aşa ortaci)./ apoi în biserica pardosită cu babe/ făsaltu-nainte în patru labe,/ scoate grenada, aprinde fitilul/ şiurlă c-ai venit să-ţi recuperezi copilul/ silit de două mii de anipe cruce să facă nani./ oh, eli, eli, lama sabachtani!"(eliberarea ostaticului). Din prima clasă, a textelor slabeşi foarte slabe, fac parte şi cioran, crăciun,descîntec de măgar bătrîn şi elegie mccarthystă. În adoua, a poeziilor bune şi foarte bune, includ ultimul dans,femeile din secolul trecut, omul cu parapanta,blestem, lili marlen şi un extraordinar "colind",isus nu crede în magi. Între cele două categorii se cuprindversificări nici prea-prea, nici foarte-foarte, asupra cărora nuvoi insista. Mai bine analizăm "extremele".
În Femeile din secolultrecut, aproape toate poemele pretins erotice sîntdezamăgitoare; şi, ca vechi admirator al liricii lui MirceaDinescu, m-am întrebat imediat: de ce oare? De ce, în comparaţie cuBrumaru din Infernala Comedie şi din alte splendideneruşinări, un poet atît de înzestrat ca Dinescu se află într-opostură de inferioritate? Fiindcă autorul mai tînăr (dar şi el,azi, aflat la o vîrstă...) nu are răbdare cu poezia erotică pe caretotuşi ambiţionează s-o scrie. În această sferă, lucrurile sîntextrem de delicate: dar nu cu tematica, nici cu expresia, ci cu -anume - acea perspectivă sau viziune prin care graniţele dintreceea ce se poate scrie pe hîrtie şi ceea ce nu se poate scrie setopesc. Nici un cuvînt nu este obscen şi nici o temă nu einabordabilă, pentru un scriitor adevărat. Obscenă se dovedeşte, înatîtea rînduri, proasta întrebuinţare a cuvintelor, deodată cuexploatarea previzibilă a unei tematici provocatoare. Eşecul luiDinescu vine, aici, dintr-o retorică publicistică destul de ieftinăcare a ocupat spaţiul liric şi nu-i mai permite acestuia să seconstituie poetic. Jocurile de cuvinte abundă; rima e artificialpusă; ritmul este săltăreţ; poezia nu semnifică nici ca întreg,nici la nivelul unei strofe. Parcurgem o însăilare de versuridorite sprinţare şi de imagini tari la modul facil. Singurulvers mai reuşit din veronică, veronică e cel care o încheie;în moscova nu crede în lacrimi, n-am reuşit să găsescvreunul... De o tristă şi nesemnificativă vulgaritate, aceste"poeme" ce încearcă să se nască agaţă ritmuri şi expresii populare,turnura cîntecului de lume sau de pahar, în care o notă va aducelacrimi în ochii românului sătul şi sute pe fruntea norocosuluilăutar. Dacă însă dăm deoparte şi acest halou etno-sentimental şirecitim, de pildă, cioran sau crăciun, vedem şi maiclar deriva autorului nostru, ocupat şi aproape "locuit" de unpublicist în continuă expansiune.
Pentru a redescoperi (cu unsentiment de uşurare) poetul, ne vom adresa celeilalte clase de"poezii noi", de fapt vechi prin substanţa lor vizionară şiprin configuraţia stilistică specifică lui Dinescu. În aceastăcategorie, tema religioasă este infiltrată ori infuzată, pusăvizibil la fundamentul textului poetic sau atinsă aparenttangenţial, dar ducînd în aceeaşi direcţie simbolică. Versurilesînt tensionate, uneori crispate, nu de căutarea zadarnică a luiDumnezeu, ca la Arghezi, ci de investigarea unei lumi profane caresă-L merite pe Creator. Am folosit, în acest caz, majuscula ca sărespect cutuma. Dar Mircea Dinescu are forţa poetică de a brusca şia bascula, o dată şi încă o dată, cam toate cutumele şi tabuurile,întreaga organizare plus ceremonialul religios ce înfăşoară preastrîns, sufocă şi ajung să substituie duhul sfînt. În eliberareaostaticului, poem şocant într-un chip antologic, Dumnezeu e unrecrut ieşit din front, în faţa plutonului, care calcă "poalapreafericitului" (şi acum urmează, bineînţeles, o denunţare alăcomiei şi luxurii înaltelor feţe bisericeşti), iar apoi - într-unritm tot mai nebunesc-accelerat - se repede în biserică cu grenadaîn mînă pentru a-şi recupera Fiul de pe Cruce. În stilul Dinescu,toate majusculele cad. Intensitatea experienţei atinge puritateaviziunii, şi această viziune este (iarăşi într-un modcaracteristic) una "pămînteană", terre à terre.
Memorabil este şiluceafărul în care, la o altă scară dar cu aceeaşiintensitate lirică, "poetul naţional" e coborît de pe soclu şireintrodus în drama vieţii sale. Fiecare vers e aici expresiv şi,ca să zic aşa, multidirecţionat. Se ating moravurile "doamneimicle", dar şi drama ei personală ("în ritmul în care dă ea dinpopou/ scobindu-şi mormîntul cu ochii"); concomitent, moravurilenaţionale, cu furăciunea a tot ce se poate (că doar acel "spirtlipsă-n borcanul cu foetuşi" nu s-a evaporat singur...); se facetotodată o analogie între experienţa nebuniei, la Eminescu, şi ceaa sterilităţii poetice, la Dinescu; în fine, accentul de încheiere,teribil în batjocura lui amară ("că-n lumea aceasta cînd nu aiiordan/ poţi fi botezat şi-n cacaina"), este întru totul emblematicpentru acel poet pe care-l admir atît.
L-am întîlnit rar în această atîtde luxoasă plachetă care, acoperind şapte ani, ar fi trebuit sămarcheze o întoarcere triumfală - sau măcar convingătoare. Pentrumine, este o dezamăgire. Din spectacolul poeziei lui MirceaDinescu, poezia s-a cam dus, iar spectacolul s-a "externalizat",s-a transformat mediatic şi s-a îngroşat ca show.
*) Mircea Dinescu, Femeile dinsecolul trecut. Poezii noi (2004-2010), cu desene din seriaErotica Magna de Dan Erceanu, Editura Fundaţiei pentruPoezie Mircea Dinescu, Bucureşti, 2010, 108 p.
DANIEL CRISTEA-ENACHE (n.19 februarie 1974) este conferenţiar universitar la Facultatea deLitere, Universitatea Bucureşti şi consilier editorial la EdituraPolirom. A ţinut cronica literară în Adevărul literar şiartistic (1997-2005), apoi în România literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul decultură, Idei în dialog, Bucureştiulcultural,Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la RadioRomânia Cultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctorîn Filologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti,cu o teză despre Ion D. Sîrbu. Volume publicate: Concert dedeschidere (Premiul de Debut al României literare,Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul"Titu Maiorescu" al Academiei Române); Ileana Mălăncioiu,Recursul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache;Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hârtie;Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română; Un omdin Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară alAsociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literaturăromână.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
