"Chiar daca nu putem spera ca sapaturi sistematice pe colina Dinogetiei sa lamureasca pe deplin istoria martirilor acestui loc, totusi s-ar putea ajunge la fundatiile vechilor edificii de cult crestine care nu puteau lipsi de aici, ca de altfel nici din celelalte orase facand parte din eparhia subordonata orasului Tomis." (Raymund Netzhammer, 22 iunie 1921)
Se poate constata chiar si numai din acest fragment de pagina din Jurnal cat de pasionat era autorul in investigatia sa - care este si a noastra - privitoare la inceputurile crestinismului, atat de clar confirmate inca de atunci pe teritoriul Dobrogei.
Asadar, odata ajuns la Dinogetia, R. Netzhammer a desfacut spre orientare, impreuna cu secretarul sau, parintele Lucius, planul fortificatiei. Era - probabil copiat si marit - planul aparut in 1885 in volumul al V-lea din Istoria monumentala a romanilor, datorata francezului Victor Duruy si deja binecunoscuta lui Netzhammer.
El, vizitatorul din 1921, identifica acum la fata locului conturul transmis in 1865 de M. Engelhardt, consulul general al Frantei la Belgrad, care vizitase zona si datora acest releveu lui A. Baudry. Iar daca atunci, ca si in 1921, se vedeau doar 12 turnuri in loc de 14, faptul se datora lipsei unor cercetari arheologice. Aceasta pentru ca, in asemenea conditii, daramaturile masive de la poarta principala, aflata la sud, nu lasau inca sa se distinga cele doua turnuri ce flancau poarta. Altfel, cititorul acestei serii de martori va putea compara planul din 1865 cu acela mai recent, reluat de noi anterior, si va putea constata exactitatea releveului datorat lui A. Baudry.
Peste exact 30 de ani de la aceasta vizita, ipoteza lui Netzhammer s-a confirmat. In 1951, cercetarile sistematice reluate la Dinogetia au identificat ruinele basilicii paleocrestine a asezarii. Raportul amplu de sapaturi, publicat in volumul 1-2 al numarului 4 pe 1953 al revistei Studii si Cercetari de Istorie Veche, editata de Academia Romana, contine un raspuns clar la ipoteza justificata a arhiepiscopului. Atunci insa, in epoca stalinista, care avea sa continue si dupa moartea din acel an a dictatorului, raportul era semnat colectiv, potrivit manierei impuse de regim si cu un rezumat in limba rusa. Asa se face ca, mai degraba potrivit specializarii fiecaruia dintre autori, se poate deduce numele semnatarului fiecarui segment de raport dintre paginile 242-272 ale revistei citate. Pe nume, erau: Gheorghe Stefan, responsabil, apoi Ion Barnea, Exspectatus Bujor, Eugen Comsa, Stefan Constantinescu, Gheorghe Popilian (cativa ani mai tarziu detinut politic din cauza convingerilor sale) si studentii Gheorghe Bichir, Emil Boldiu, Florin Constantiniu si Petre Diaconu. Astfel, ne intalnim aici cu martorii directi ai acelor descoperiri, la care insusi autorul acestor note a fost martor. Atunci insa, copil fiind si prin urmare inca departe de intelegerea substantei acelor descoperiri, imi era greu sa le fi perceput importanta istorica.
Revenind la colectivul de cercetare de la Dinogetia, evocat mai sus, cititorii nostri ii vor recunoaste pe cei care s-au consacrat in domeniul istoriei si arheologiei. In aceeasi ordine, ii numesc pe Gheorghe Stefan (1899-1980), membru al Academiei Romane si fost decan al Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti, Ion Barnea (1913-2004), membru de onoare al Academiei Romane din 1999, Exspectatus Bujor, fost membru al Institutului de Arheologie din Bucuresti cu o activitate de teren deosebita, Eugen Comsa, de la acelasi Institut, cu demersuri prodigioase in special pentru epoca neolitica, Stefan Constantinescu, cercetator foarte capabil, dar discret, la acelasi Institut, Gheorghe Popilian din Craiova, cercetator remarcabil de curand omagiat printr-un volum de catre colegi si colaboratori. Studentii prezenti atunci la Dinogetia au devenit intre timp cercetatori eminenti in arheologie si istorie. Ii numesc aici pe Gheorghe Bichir (1926-2003) si Petre Diaconu, ambii fosti membri ai Institutului de Arheologie din Bucuresti al Academiei Romane, respectiv pe Florin Constantiniu, din 1999 membru corespondent al Academiei Romane.
Daca aceiasi cititori sau altii il vor intreba, sa spunem, pe ultimul numit mai sus cui i se va fi datorat partea din raport privitoare la basilica paleocrestina de la Dinogetia, raspunsul ar fi Ion Barnea. De ce? Pentru ca, in aceasta echipa intelept condusa de catre Gheorghe Stefan, in acele conditii de reala teroare cand, intre altele, I. Barnea fusese scos in 1951 din Universitate din cauza pregatirii sale teologice, tot el era singurul specialist in domeniul arheologiei paleocrestine.
Asadar, in raportul citat, publicat in 1953, apareau primele descrieri ale descoperirii de exceptie, imposibil de mediatizat atunci, a basilicii paleocrestine de la Dinogetia. Textul publicat evita deliberat anumiti termeni de felul celor notati anterior. De aceea, descrierea descoperirii era formulata astfel: "Este vorba despre basilica romano-bizantina aflata in partea de S-V a cetatii si desvelita in buna parte cu prilejul campaniei de sapaturi din 1951. Lungimea ei, fara absida, era de 16 m, largimea navei centrale de 4,70 m, iar a navelor laterale de 1,80 m fiecare. Zidurile care desparteau navele sunt foarte mult stricate, mai ales in partea dinspre absida. Ele erau groase de 0,65-0,70 m. Construite din piatra cu mortar, zidurile serveau ca suport coloanelor. Dintre acestea nu se mai pastreaza in situ (adica pe loc, n.a.) decat o singura baza de piatra din calcar. Basilica era pavata cu caramida."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
