Ziarul de Duminică

DOCUMENTAR/ Mărirea şi decăderea Pasajului Villacrosse

DOCUMENTAR/ Mărirea şi decăderea Pasajului Villacrosse
12.08.2010, 23:41 2932

Nu sunt multe locuri în Bucureşti cu o istorie atât de bogată caPasajul Villacrosse. Prin 1655, în urma unor vânzări succesive,proprietară a locului ajunge bogata mânăstire Mihai-Vodă. Dinpricina învecinării cu domeniul contelui Constantin Bălăceanu, careîşi pierduse capul înfruntându-l cu oaste austriacă pe VodăBrâncoveanu, egumenul vinde locul vel armaşului Bunea Grădişteanu,omul Puterii, cu dare de mână şi strângător de moşii, cum dovedeşteun document din anul 1696.

Câţiva zeci de ani mai târziu, stăpân va fi marele vornicScarlat Câmpineanu care, pe la începutul secolului al XIX-lea,zideşte acolo un han pentru "muşterii înstăriţi". După moarteavornicului, hanul va fi con¬dus cu mână de fier de vorniceasaLuxandra, mama marelui revoluţionar Ion Câmpineanu. La moartea ei,petrecută în 1829, fetele moştenesc casele părinteşti, situate - cuaproximaţie - pe actuala stradă Eugeniu Carada, hanul revenindu-ilui Ioan, care îl va vinde în 1832 dragomanului Petrache Serafim(tălmaci de limbă rusă pe lângă împăratul Napoleon în campania dinRusia) şi fratelui acestuia, doctorul Ion Serafim, absolvent înanul 1815 al Facultăţii de Medicină din Paris.
Nu a fost o vânzare obişnuită. Iată şi de ce: Ion Câmpineanu, boiercu vederi liberale şi membru fondator al Societăţii Filarmonice,dorea să transforme "hanul părintesc" în¬tr-un "Palat Filarmonic"cu bibliotecă, săli de conferinţe şi o sală de teatru în vedereagăzduirii Teatrului Naţional. Să se observe că proiectul săuprefigura în detaliu Ateneul Român, înfiinţat, ca multe alteinstituţii ce vizau emanciparea românilor, abia peste trei decenii,când ruşii îşi pierduseră calitatea de "putere protectoare" în urmaRăzboiului Crimeii.
Or, aflându-se în plin proces cu ţarul Nicolae I pentru moştenireaposesiunilor cantemireşti din Bugeac, Câmpineanu era rău văzut debaronul Ruckmann, consulul Rusiei în Principate. Singura şansăpentru concretizarea proiectului era să nu mai figureze caproprietar, însă fără înstrăinarea absolută a hanului.
Pentru a înşela vigilenţa ruşilor, înstrăinarea a fost făcută subformă de licitaţie, de fapt de pseudolicitaţie, întrucâtcumpărătorul era un apropiat al său iniţiat în secretele SocietăţiiFilarmonice. Fraţii Serafim au reprezentat acest tip de cumpărătorspecial. "Buni patrioţi", dată fiind şi originea lor aromână, ei aucerut Cârmuirii, în ianuarie 1834, să zidească un teatru, motivând"că unul din mijloacele care haractirisesc un neam şi îndulcescmoralul său este teatrul".
Nu cunosc răspunsul autorităţilor, însă îl intuiesc ca fiindnegativ, bănuind şi o reacţie ostilă la interpretarea "în cercrestrâns" a piesei "Fanatismul" de Voltaire, în 29 august acelaşian. Sprijinită pe succesul acestui precedent (hanul esterăscumpărat şi, în aprilie 1836), Societatea Filarmonică publicaurmătorul anunţ: "Soţietatea întreprinzătoare a zidirii TeatruluiNaţional, după înştiinţarea ce a dat în anul trecut, săvârşindcumpărarea locului dumisale dragomanului Serafim ce se numeşteHanul Câmpineanului pentru 5.500 galbeni, se găteşte acum pentruînchipuirea unui plan de teatru". Traseul, dacă reuşea, ar fireadus "hanul" sub direcţia lui Câmpineanu, ca şef al"Soţietăţii".
În realitate, vânzarea nu avusese loc: se tatonase vigilenţa luiRuckmann, care, ignorând articolul V al Regulamentului Organic, seopunea din răsputeri "formării unui Teatru Naţional". Tot ceea ce areuşit Societatea a fost cumpărarea a doi munţi din judeţul Buzău"de la pol¬covnicul Ion Câmpineanu".
Scopul? 0 comisie a "întreprinzătorilor zidi¬rii Teatrul Naţionalşi anume polcovnicul Iancu Câmpineanu, Comisul Iancu Manu,paharnicul Ioan Roset, comisul Petrache Poenaru şi Ioan Iliad" vaîncheia cu Petrache Serafim ceea ce în negustorie se numea "troc".În schimbul celor doi munţi, dragomanul ceda "întreprinzători¬lor"locul "ce se chiamă Hanul Câmpineanului de pe Podul Mogoşoaieiîmpotriva caselor răposatului baron Meitani".
Deşi s-au întocmit toate zapisele necesare, ruşii, care pricepuserăsubtilitatea afacerii, nu au permis acest schimb. Teama de"luminile teatrului" şi, mai ales, ura lor faţă de Ion Câmpineanu,omul din umbră, îşi spuseseră cuvântul.
Teatrul Naţional va fi construit 15 ani mai târziu, după numeroaseintervenţii la Vodă, tot sub ocupaţia rusă, tot în locul unui han,Hanul Filaret, şi tot pe Podul Mogoşoaiei, dar nu de SocietateaFilarmonică, obligată de ţar să se autodizolve. Din banii adunaţicu atâta trudă, luminaţii boieri s-au gândit să-i înalţe o statuiegeneralului Kiseleff - care locuia peste drum, în casa Meitani - peterenul viran ce despărţea Hanurile Câmpineanu şi Filipescu. Era ungest disperat de câştigare a bunăvoinţei ocupantului. Dar inutil.Kise¬leff a respins oferta, rugând ca din aceşti bani - până nu demult destinaţi zidirii unui Teatru Naţional, - să se realizeze "ofântână, un pod, o şosea sau orice altă lucrare folositoare"!Precum vedem, înălţarea unui teatru nu era ceva util… Dorinţa i s-arespectat şi o parte din sumă a fost înghiţită de construireaUzinei de Apă de la Mihai Vodă şi de conductele subterane, cealaltăparte de amenajarea "Aleii celei mari", rebotezată ŞoseauaKiseleff, la care a lucrat până în august 1852 Karl Wilhelm Mayer,creatorul Grădinii Cişmigiu.
După moartea dragomanului Serafim, în 1846, văduva acestuia, Maria,a dăruit jumătate din han - aproape ruinat de cutremurul din 1838 -unui ginere, arhitectul Xavier Villacrosse, iar cealaltă jumătate,altui ginere, căsătorit cu Anastasia, blănarul de lux MihalacheMacca. Villacrosse, catalan cu studii de specialitate la Paris, secăsăto¬rise la 17 februarie 1843 cu Polixenia Serafim, care i-aadus "ca zestre 1.000 de galbeni, mobile, argintării şi haine învaloare de 500 galbeni şi prăvălia ce am clădit, cu două caturi, pălocul ce moştenesc numit al Câmpineanului, după Podul Mogoşoaiei,unde a fost cafe¬nea, ce-l am de moştenire de la răposat frate-miudoftorul Ioan Sera¬fim", cum specifica în actul dotal părinteleei.
Villacrosse avea drept avere doar renumele de "arhitecton" şef alCapitalei. Ridicase în 1842 întâia primărie a Capitalei - SfatulOrăşenesc - dispărută în incendiul din 23 martie 1847 şi luptase în1836, alături de predece¬sorul său Hariton, pentru înălţareaTeatrului Naţional "pe locul Câmpineanului", deci în favoareaviitorului socru. În 1840 chiar întocmise un proiect apreciat deVodă Bibescu, dar respins de ruşi din motivele arătate mai-sus.Referitor la acest proiect, regretatul Mihai Ispir observa:"Planşele întocmite de Villacrosse conţin multe stângăcii, darcon¬cepţia sa (în comparaţie cu a lui Iacob Melic, n.n.) apare mairea¬listă, mai suplă, mai bine acomodată posibilităţilor mediuluiale cărui aşteptări era chemat să le îndeplinească". Aşadar, înanul căsătoriei cu fiica dragomanului, Xavier Villacrosse era "opersona¬litate marcantă" a Bucureştilor şi un om de încredere alsocrului său. Renumele său va atrage spre Hanul Câmpineanului(devenit în timpul epidemiei de holeră din 1848 Hanul Villacrosse)o clientelă subţire.
Prăvălia menţionată în actul dotal fusese închiriată tipografuluişi litografului Friedrich Walbaum, care, în scurtă vreme, va deveni"tipograful Curţii". În acelaşi han, dar în partea dinspre HanulCastrişoaiei (existent şi astăzi), anticarul M. Boitiţi ocupa înanul 1846 o prăvălie, cum rezultă din acest anunţ: "M.Boitiţi arecinstea de a da în cunoştinţa înaltei nobilimi şi cinstituluipublic că a adus felurimi de giuvaericale şi lucruri de aur de laViena şi Paris pentru cava¬leri şi dame, precum şi feluri deobiecte de rococo şi, fiindcă nu va zăbovi aci multă vreme, arecinstea a se recomanda la prăvălia sa ce este pe Podul Mogoşoaiei,în casele domnului Macca, împotriva de casele lui BaronMeitani".
În 1849 trage la han doctorul Fabini, un om de suflet, carespecifica în anunţul său că "Săracii, în orice zi, vor găsiajutorinţe până la 5 ceasuri după prânz la locuinţa sa, fărăplată". În iulie 1852 un oaspete ilustru a onorat cu prezenţa saHanul Câmpineanu-Villacrosse: Leon Lalanne, inginerul francez aduscu multă cheltuială de "luminaţii boieri" pentru a introduce înŢara Românească Sistemul Metric zecimal.
Era epoca în care hanul de lux se transforma în hotel, operaţieextrem de costisitoare, după cum reiese din docu¬mente. Când nu aumai ajuns banii împrumutaţi de la zarafi, Villacrosse s-a asociatcu un anticar slovac, I. Wilczek, care a reuşit în 1854 să preiahotelul, pe care l-a rebotezat Stadt Pesth. Un an mai târziu,arhitectul murea sărac şi de "inimă rea" în casa sa din dosulGrădinii Cişmigiu, astăzi colţul răsăritean făcut de strada SpiruHaret cu strada Ştirbei Vodă. În locul binemeritatului necrolog,gazetele au publicat doar această înştiinţare sinistră:"Generalicescul Consulat al Franţei pofteşte pe creditoriirăposatului Czavier Vilagros, fostul arhitect al statului, de a searăta la acest consulat cu documentele lor de creanţă, spre a facecuviincioasa punere la cale pentru despăgubirea lor"...
Din fericire, viaţa a mers înainte. Wilczek, inspirat, a construitîn cafeneaua hotelului o scenă, pe care se produceau seară de searădansatoare de can-can şi cupletiste. În plus, în fiecare sâmbătăaveau loc vestitele "baluri de societate", organizate într-o salălungă şi joasă, amenajată aproximativ la întretăierea celor douăpasaje (Macca şi Villacrosse). Iată o amuzantă descriere datoratălui N.T. Orăşanu: "În fundul hanului lui Vilacros, la Stadt Pesth,sunt balu¬rile lui Vilcek. Cele mai frumoase, cele mai vesele suntcele care au loc o dată pe săptămână sub numele de '0 du lieberAugustin'. Aici se îngrămădesc junele modiste, venite să uiteîntristata viaţă de toate zilele, aici negustorii înstăriţi de pePodul Mogoşoaiei, aici junii care, după moda pariziană, preferăamorurile cusătoreselor de tot felul şi pierd ziua trecând în birjepe la magazinele unde micile grizete cu părul bălai (majoritateaharghitene, n.n.) cos la bonete, pălării, rochii sau fac flori,vând panglici, mănuşi etc. Ici vezi o damicelă simţibilă careprimeşte amorul propus de un june cu condiţia de a nu o vedea decâto oră pe zi şi de a nu o controla de întrebuinţarea celuilalttimp... Înspre zi s-a dansat can-canul sub numele modest de horă şil-au dansat mai ales pompierii, mai abitir ca la Mabile sauCloserie des Lilas".
Distracţiile au durat vreo trei decenii, foarte profitabile pentruWilczek şi urmaşii lui. Cum rezultă din presa vremii, între anii1882-1887 s-au întreprins lucrări de anvergură conform planurilorarhitectului Felix Xenopol, fratele marelui istoric şi cu studii despecialitate la Berlin. Hotelului, care avusese până atunci nouăcamere, i s-a dublat capacitatea. Mărginite de fostele hanuriCastrişoaiei şi Filipescu, ce a devenit între timp Palatul Dacia,s-au construit pasajele Villacrosse şi Macca în formă de potcoavă,cu o ieşire în ac¬tuala stradă Carada, numită Pasajul Băncii.Asemănarea cu "pasajele" din Paris şi din Milano este izbitoare,diferă numai proporţiile, impactul comercial fiind la fel deputernic. Numărul mare de prăvălii, majoritatea cafenele şimagazine de bijuterii, a făcut din aceste locuri, mai ales dupăacoperirea lor cu sticlă, prin 1891, când a avut loc inaugurareaoficială, o veritabilă, însă costisitoare, inimă a Bucureş¬tilor.Undeva, la etaj, a funcţionat chiar şi un templu masonic, vizitatîn anul 1886 de regele Oskar al II-lea în calitatea sa de MareMaestru al Marii Loji suedeze. Uşa Templului, precum şi decoraţiilesimbolice, mai există…
Noul secol XX va aduce şi noi proprie¬tari ai pasajelor: Maican,Bolintineanu, Gorjan, Ioanide, Creditul Iaşi, Bursa, care şi-a avutla Villacrosse primul sediu din Capitală etc. După 1950, înbătrânele prăvălii din Pasajul Bijuteria, cum s-au numit în aniiruso-comunişti pasajele înfrăţite, au fost expuse lucruri deConsignaţie, cam până în anul 1979, când întregul complex a fostsupus renovării.
De câţiva ani, trecutul - evident, "în haine noi" - încearcă săreînvie gloria de altădată. În loc de încheiere o remarcă: pasajul(folosesc singularul pentru plural) s-ar cuveni să fie reparat şireacoperit cu sticlă, plouă şi ninge în el ca "afară". Iar BloculRosenthal, impunătorul edificiu ridicat după planurile arhitectuluiRadu Dudescu, face din intrarea în Pasajul Macca o intrare îninfern.


În imagini: 1. Intrarea în Pasajul Vilacrosse; 2. Ion Câmpineanu;3. Blocul Rosenthal - Casa de Pensii a BNR; 4. Generalul PavelDimitrievici Kiseleff; 5. Palatul Dacia şi Hotelul Stadt Pesth

AFACERI DE LA ZERO