• Leu / EUR4.6540
  • Leu / GBP5.1867
  • Leu / USD4.1197
Ziarul de Duminică

DOCUMENTAR/ Nemaipomenitele aventuri ale printului Bibescu

DOCUMENTAR/ Nemaipomenitele aventuri ale printului Bibescu
Intr-o noapte de vara a anului 1848, trei barbati isi luau ramas-bun cu imbratisari scurte si cuvinte putine, spuse in soapta. Erau Gheorghe Bibescu, domnitorul Tarii Românesti, C.A. Rosetti, incondeiat ca "dusman" de contemporani si un ghid care trebuia sa scoata familia domnitoare din tara pe carari numai de el stiute, pictorul Carol Szathmari, calator neobosit, doldora de secrete si care o iubea in taina pe Doamna.
Inainte de a urca in trasura, Voda l-a avertizat pe Rosetti: "Peste trei zile vor veni rusii". Aceste cuvinte incheiau o domnie si prefatau un exil. La Paris, unde s-au stabilit aproape toti membrii numeroasei familii Bibescu, destinul s-a hotarât sa se imblânzeasca, desferecând portile interzise ale aristocratiei franceze. George Bibescu, fiul Domnitorului, s-a casatorit cu Valentine de Riquet, contesa de Caraman-Chimay, fiica doamnei Cellapra, care, la rândul ei, era fiica naturala a lui Napoleon Bonaparte. Un alt fiu, Nicolae, a luat in casatorie pe stranepoata maresalului Ney. Si exemplele pot continua… Franta glorioasa isi improspata sângele albastru cu sânge românesc.
Primul vlastar al acestui fenomen a fost George Valentin Bibescu, fiul lui George si al Valentinei de Riquet, nascut in anul l880. A mostenit de la mama cutezanta si spiritul de aventura bonapartist, iar de la tata nobletea sufleteasca, simpatia pentru Masonerie si pasiunea pentru istorie. I-a placut sa fie in primele rânduri, când nu era cu putinta sa fie primul. Avea brevetul international de pilot-aviator cu numarul 20, deci era cel de-al douazecelea aviator din lume, obtinut la Scoala de pilotaj din Paris condusa de Louis Bleriot. Mai inainte insa cochetase cu viata de marinar: "Am fost marinar la originile mele si mi-am facut un crez din calatorii, ca apoi pasiunea vietii mele sa fie zborul". De asemenea, s-a numarat printre primii automobilisti europeni, devansându-l cu un an pe George Assan, considerat primul din România. A ramas in istoria automobilistica, dar ca francez, printre pionierii rally-ului. Dintre cele patru elemente vitale - pamântul, aerul, apa si focul - l-a neglijat pe ultimul - cum vom vedea "focul" s-a razbunat. Asadar, un destin special, de erou olimpian, demn de inspiratia lui Hesiod si de justificarea lui Heraclit.
Dupa aventura marina, despre care nu avem alte informatii decât marturia citata, George Valentin Bibescu a pendulat neobosit intre aventura terestra si cea aeriana, niciodata hotarât pe care s-o aleaga ca strategie de cucerire a necunoscutului, ca modalitate de obtinere a performanetei. In anul 1900, intovarasit de mecanicul Keller si, de la Viena, de cumnatul sau Nicolae Cantacuzino, realizeaza un proiect ambitios, fara precedent la acea data: parcurgerea distantei de 1827 de kilometri - cât desparte Geneva de Bucuresti - in 73 de ore si 45 de minute! Suntem, sa nu se ignore, la 1900, când automobilul era numit inca trasura! Spre lamurire, spicuim din jurnalul de bord: "A II-a zi. De la Basel la Stuttgart, 238 km. - 11 ore de drum; 9 ore de mers, 2 ore oprire. La Stuttgart am dus trasura in atelierele Daimler, unde fusese construita, ca sa o inspecteze cu scrupul…". Trebuie sa mai adaugam ca, la acea data, nici soselele nu erau pregatite sa faca fata noului mijloc de transport. Amprenta automobilului nu aparuse inca pe trupul civilizatiei, pe care o va face de nerecunoscut in comparatie cu epocile precedente. Infruntând prin urmare sosele impracticabile, echipajul a trecut eroic prin Ulm, Salzburg, Amstetten, Viena, Pesta, Arad, Sibiu si de acolo, prin Predeal, spre Posada. Nesomnul si dificultatile traseului capotasera dinaintea entuziasmului, dinaintea emotiei intâlnirii cu tara, dinaintea succesului! "Mergem câteva minute - drumul fiind foarte drept - cu o iuteala de 64 km pe ora, si cei 21 de km. ce despart Predealul de Sinaia ii facem in câteva minute. Deja am lasat Sinaia in urma noastra si, dupa o cotitura, zarim in departare turnul Castelului din Posada, luminat a giorno. Este negresit o atentiune a bunei mele mume pentru mine… La 11 ore seara, Mercedes intra in curtea Castelului in mijlocul entuziasmului general. Cu noi era si muma-mea, care venise inaintea noastra cu cumnatul meu Barbu Stirbey. O! ce dulce este reintoarcerea la caminul parintesc!" Mai avea de parcurs 117 km pâna la Bucuresti. Pe drum s-a petrecut un accident: "O femeie venea cu o caruta cu boi si auzindu-ne, se cobori din car spre a opri boii si a ne face loc; nenorocita cade insa in cap. O roata a carului ii trece peste picioare si lesina. Noi ne oprim imediat, cumnatul meu si cu mecanicul se grabesc a ridica pe nenorocita femeie care-si revine in fire". Banuim ca motivul pentru care femeia a cazut in cap a fost sperietura - cine mai pomenise o trasura fara cai, care duduia si scotea fum?! - si ca la revenire si-a facut cruce. In fine, la 7,50 seara, calatorii ajung cu bine in Capitala, dupa doua ore si 45 de minute de mers. Inregistram unul dintre primele elogii adresate firmei Daimler: "Tin a mai spune inca o data ca masina mea Mercedes in tot parcursul sau de 1827 km n-a avut nicio stricaciune serioasa si face cea mai mare onoare Casei Daimler". Se prea poate ca aceasta performanta neobisnuita in epoca a tânarului print Bibescu, care cu siguranta a trezit din somnolenta si banalitate saloanele protipendadei bucurestene, sa fi aprins imaginatia Marthei Lahovary, pe atunci in vârsta de 14 ani. Cine stie ce comparatii s-au ivit in mintea ei cruda, dar saturata de lectura?! Un lucru este cert - curând s-au logodit si s-au casatorit la biserica Domnita Balasa. Au locuit câteva saptamâni in Palatul Brâncoveanu, "izvorul" Caii Victoriei, apoi la Posada, departe de clevetirile puritanilor si ipocritilor dâmboviteni. Nu inseamna ca nu reveneau in Bucuresti, macar din placerea produsa de sfidarea unei aristocratii numai buna de penelul lui Goya. In plus, Printului Bibescu ii placea tirul, din 1903 câstigând in fiecare an "Lantul Regelui", premiul pentru cel mai bun tintas al "Societatii de dare la semn". Remarcat de Regele Carol I, este rugat sa-i remita sahului Persiei, cu ocazia urcarii pe tron, insigna "Steaua Dunarii". Conducându-si Mercedesul pe ruta Paris-Bagdad-Teheran, insotit fiind de sotia sa si de scriitorul Claude Aunet, se achita cu bine de aceasta misiune care s-a bucurat de mare succes, mai ales la Paris. Claude Aunet a descris raidul in cartea "Traversând Persia in automobil", iar Martha Bibescu in volumul "Cele opt Paradisuri", care a insemnat si debutul ei literar. Un an mai târziu, in 1906, spiritul de aventura era sa-i fie fatal. Un martor ocular, aviatorul Andrei Popovici, ne-a lasat lasat aceasta marturie: "In cadrul Expozitiei dedicata celor 45 de ani de domnie a lui Carol I… tânarul nostru aviator George Valentin Bibescu faptuia primele actiuni de popularizare in sprijinul sporturilor aeriene. Facea, in public, ascensiuni cu balonul si inlesnea, totodata, unora dintre privitori, luati din multime fara criterii speciale de selectie, sa primeasca astfel "botezul aerului", in care scop folosea balonul numit "România"… Printre numerosii amatori care se imbulzeau pentru a fi acceptati la ascensiune, i se infatisa un barbat modest imbracat, dar care fu preferat inaintea tuturor, pentru ca ii deslusise in priviri o atât de staruitoare ruga, incât simti ca, de buna seama, e vorba de un om cu o pasiune fierbinte pentru vazduh. Incredintat ca "omul descoperit in multime" putea deveni un emul care sa indrageasca pe putinii oameni de aviatie din acele timpuri, Bibescu il trimise in nacela si nu s-a mai oprit decât la 200 de metri deasupra parcului, urmarit de privirile entuziaste ale multimii de pe prundisul aleilor. Când sa coboare, pasagerul incepu sa tipe, precipitându-se amenintator impotriva lui Bibescu: "Du-ma sus la Dumnezeu, nu ma du jos la nevasta-mea!"
Deslusind primejdia de a fi azvârlit peste bordul nacelei, Bibescu i-a aplicat sub barbie un pumn zdravan, care l-a turtit pe primitor. Ajuns la sol, pasagerul din nacela inca nu-si revenise. Dar iata ca o femeie isi face cu greu loc prin multime si-l revendica: "Dati-mi barbatul, sunt sotia lui!" Aceasta patanie l-a tinut o vreme pe Bibescu la sol. In 1908 intra in Masonerie, unde ajunge rapid in Consiliul Suprem, iar in octombrie 1909 il invita pe Bleriot care, in fata unei multimi imense, venita din toate colturile Vechiului Regat, va face o demonstratie de maiestrie pe Hipodromul Baneasa.
Pâna la declansarea primului Razboi Mondial, acest miting aviatic a fost evenimentul monden nr. 1 din România si totodata balonul de oxigen de care printul Bibescu avea nevoie pentru a infiinta in 1912 Scoala de pilotaj de la Cotroceni. La initiativa sa a luat fiinta "escadrila de recunoastere", prima care a decolat vreodata in lume pe timp de razboi, condusa de el personal in razboiul balcanic. "România inainte de toate, iar România inseamna noi, românii. Credeti-ma, avem pentru ce ne jertfi!" obisnuia sa le spuna elevilor sai. Efectul acestui impuls moral nationalist, strain de demagogia celor orgoliosi sau lasi, a rodit in razboiul de Intregire. Aflate sub comanda printului Bibescu, cele doua escadrille de recunoastere ale fortelor aeriene române au efectuat raid dupa raid asupra pozitiilor germane, in conditii extrem de vitrege, pentru care motiv ofiterii francezi din misiunea generalului Berthelot i-au poreclit pe români "veselii maniaci ai sinuciderii"! Iata o porecla de neconceput astazi… Dupa razboi, in 1929, George Valentin Bibescu este primul om care traverseaza Sahara cu automobilul, plecând de la Dakkar, cu punctul terminus Oran. Inaugureaza astfel un rally celebru, care, exceptând anii razboiului, este organizat anual. Numele sau este pronuntat aproape cu evlavie pe intregul Mapamond, oamenii de pretutindeni asociaza unui nume faimos - Franta, un nume putin sau deloc cunoscut: România. Si, din fericire, nu era singurul care obliga la aceasta benefica asociere: George Enescu, Constantin Brâncusi, Henri Coanda, Nicolae Titulescu, insasi sotia sa Martha Bibescu il secondau cu brio. Daca nu ar fi fost razboiul cu urmarile lui distrugatoare si antiromânesti, cu siguranta România ar fi rivalizat cu Belgia… Acest patriot de exceptie si fruntas mason, de mai multe ori Mare Maestru al Marei Loji Nationale din România, s-a gândit ca isi poate servi tara si in politica. A vrut sa candideze, conform traditiei familiei, pe listele PNL. Un foarte interesant comentariu al Marthei Bibescu pe marginea acestei intentii demonteaza in partile componente mecanismul Destinului: "In 1931, când George a vrut sa candideze pe lista liberala in alegerile partiale pentru Camera, bietul I.Gh.Duca obiectase: - Totusi nu este cu putinta sa-l plebiscitam pe George Bibescu!
Ascultându-mi sfatul, George si-a retras candidatura invocând arsurile sale de gradul doi, ranile sângerânde si cârjele in care era obligat sa mearga.
Intriga urzita impotriva lui de batrânii liberali a fost incununata de succes. Dar si Nemesis, zeita razbunarii, a avut succes. Si cât de repede! Cine a fost ales la Piatra-Neamt in iunie 1931, in locul lui George Bibescu? Corneliu Zelea Codreanu. Iar Codreanu nu a dat ordin ca Duca sa fie asasinat?…
1931 a fost un an de cumpana. Arsurile si invaliditatea la care s-a referit principesa Bibescu sunt consecintele unei aventuri intrate in istoria aviatiei. Ce s-a intâmplat: in calitatea sa de presedinte al Federatiei Aeronautice Internationale, printul a cautat sa impulsioneze performantele, instituind atât "Cupa Bibescu", cât si zboruri de anvergura, pe trasee anume alese pentru dificultatea lor tehnica. Un asemenea zbor a fost cel din 10 aprilie 1931 catre Extremul Orient, mai precis la Saigon. Avionul Fokker, având echipajul format din George Valentin Bibescu, maiorul Traian Burduloiu, locotenentul Radu Beller si mecanicul Hunt, a decolat de pe Aeroportul "Le Bourget" din Paris pe ruta: Roma - Atena - Alep - Bagdad - Gwadar (unde, pâna atunci, nu se mai avântase niciun echipaj românesc) - Jadpour - Allahabad - Benares - Calcutta (unde trebuiau sa faca un popas de trei zile) si de acolo sa continue drumul pâna la Saigon. Accidentul s-a petrecut dupa Jadpour, in ziua de 17 aprilie, când o ceata de vulturi a atacat avionul la o inaltime de 2.500 de metri. In momentul aterizarii fortate, avionul a fost cuprins de flacari. Ajunsi cu greu pe pamânt, membrii echipajului erau adevarate torte vii. Trei, cu exceptia lui Radu Beller, au reusit sa stinga focul care le ardea hainele si care le provocase arsuri de gradul doi. Atentia si-a indreptat-o, firesc, asupra tânarului locotenent. "George Valentin Bibescu - isi amintea maiorul Burduloiu - venise si el intr-ajutorul lui Radu Beller, zbatându-se sa-i smulga hainele arzânde, ceea ce i-a adus si lui grave leziuni pe mâini si la unul din genunchi, de la care s-a intins flama si la celalalt genunchi ca si la gamba unui picior." Le-au sarit in ajutor si localnicii din Bhabua, satul lânga care aterizasera, care i-au urcat intr-un tren sanitar. La Benares, unde au fost internati in spital, locotenentul Beller a decedat. La 6 iunie 1931, deci inaintea alegerilor parlamentare, la Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol a avut lor, cu fast militar, cinstirea amintirii lui Radu Beller si a jertfei sale pentru gloria aviatiei românesti. In cuvântarea sa, Printul Bibescu a spus: "Am cunoscut cu acest prilej pe cei mai extraordinari oameni pe care i-am intâlnit vreodata in viata mea. O viata pe care nu mi-am petrecut-o nici in birou, nici pe prispa casei de la Posada si nici pe strazile si bulevardele oraselor. Ei bine, acei trei oameni cu care am trait aventura din India au fost, si-i consider extraordinari!" Sunt cuvintele unui luptator. Doua luni dupa accident a vrut sa intre in politica. Patru luni mai târziu va strabate cu automobilul Europa in lung si-n lat. Cu doi ani inainte de moarte, in februarie 1939, a ajuns in Ciad pornind din Alger, deci traversând iarasi Sahara… Aceasta, insa, a fost ultima sa aventura. Destinul a voit sa aranjeze o coincidenta intre soarta tarii si soarta sa, a celui care in Razboiul de Intregire cautase moartea cu lumânarea. Primele semne ale bolii apar o data cu ocuparea Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre sovietici! Locuia pe strada Robert de Flers, fapt care ii crea mari dificultati Marthei Bibescu, castelana de la Posada si Mogosoaia, obligata sa faca aproape zilnic o naveta obositoare, fiindca sanatatea sotului ei se deteriora rapid. Cum, repetam, se deteriora si sanatatea României Intregite. "Legionarii rosii" care subminau statul român si cautau eliminarea fizica a tuturor celor care contribuisera la intregirea tarii, de la un Nicolae Iorga pâna la taranul oarecare, il trecusera si pe printul Bibescu pe lista neagra. Poate ca P.C.R. sa fie absolvit de pacostea epurarii… Semnalul de inceput al cosmarului a fost perchezitia minutioasa din dimineata zilei de 23 noiembrie 1940, când bestiile au confiscat sau distrus documente si obiecte de mare valoare, unele apartinând lui Napoleon si Domnitorului Bibescu. Din fericire, Ion Antonescu a pus capat terorii si crimelor "legionarilor rosii", care nu faceau deosebire intre legionarii codrenisti si liberali sau taranisti. Pentru George Valentin Bibescu era deja prea târziu. Internat la Spitalul Elias, sub supravegherea prietenului sau, profesorul Daniel Danielopolu, printul isi traia ultimele clipe inainte de reintâlnirea cu eroul sau Radu Beller. "Jurnalul" Marthei Bibescu surprinde cu spaima trecerea lui spre neant. Pentru data de 2 aprilie 1941 ea mentioneaza: "George are cu 300.000 de globule rosii mai putin. Vestea ma copleseste. El nu va sti nimic, nu trebuie sa stie. Ce trista e o minciuna necesara, ce trist e sa ajungi sa te intrebi daca pâna si tacerea e destul de muta". La 28 mai, printesa este coplesita de prezenta glaciala a inevitabilului: "De ce nu pot schimba locul cu George? Ar fi cu atât mai firesc ca eu sa fiu cea care zace!" Singura multumire a fost vizita fiicei sale, Valentina Ghica-Comanesti, care, aflând ca tatal sau este grav bolnav, suferind de cancer pulmonar, a venit insotita de cei doi copii, Ion-Nicolae si George Dimitrie Ghica. La 2 iulie Martha Bibescu va nota: "George - astazi. La ora 10 si 20 agonia. Apoi moartea…Tot ce am scris despre tine in aceasta zi, in care viata mea se sfârseste, impreuna cu a ta, George…" Ce ar mai fi de adaugat?

EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar in cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane. Licentiat in istorie la Universitatea Bucuresti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin", "Magazin Istoric" si la "Ziarul de Duminica". A publicat 1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti si Imnurile nationale la romani. Este şi coautor al volumelor Scurtă istorie a regalităţii in România, Nicolae Ionescu. Bucureştii de altădată, De la Vatican la Ierusalim, Conspiraţia securităţii, Bucurestii in imagini in vremea lui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).

Etichete:

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6540
Diferență: 0,1183
Ieri: 4.6485
Azi: 4.1197
Diferență: 0,8223
Ieri: 4.0861
Azi: 5.1867
Diferență: 0,2803
Ieri: 5.1722
Azi: 4.1341
Diferență: 0,3666
Ieri: 4.1190