• Leu / EUR4.6830
  • Leu / GBP5.2808
  • Leu / USD4.1063
Ziarul de Duminică

DOCUMENTAR / Zavera in Bucuresti

DOCUMENTAR / Zavera in Bucuresti

Aceasta optiune – concretizata intr-un program revolutionar general, dar ajustabil in functie de specificul local – era strict secreta, fiind cunoscuta doar conducatorilor miscarilor de eliberare nationala. Pentru ceilalti initiati, mai cu seama pentru nobili si pentru capetele incoronate, de al caror sprijin avea neaparata nevoie pentru sustinerea „rasculatilor", vehicula un program reformist extrem de lax, ce nu parea sa afecteze vechile privilegii si pozitia lor in statul modern. Pe aceasta strategie etajata s-a bizuit planul revolutionar – mondial! – din 1819-1848, in urma caruia urma sa fie modificat chipul batranului continent si al Americii Latine. Reinvierea Eteriei sub denumirea de Philike Hetairia (Asociatia Prietenilor) la Odessa, in anul 1814, nu a fost un caz izolat, asemenea societati secrete de tip masonic aparand in toate imperiile europene, inclusiv in Spania, care trebuia sa fie pedepsita pentru catolicismul ei impenetrabil si pentru masurile de crestinare fortata a evreilor (bancherii Masoneriei) din epoca Reconquistei. Acestea fiind spuse, sa vedem ce s-a intamplat in Bucuresti in vremea Zaverei (rascoalei) de la 1821.

 
Pe la mijlocul lui noiembrie 1820, descaleca in curtea casei lui Constantin Samurcas, aflata la inceputul fostei strazi Cauzasi, transformata mai tarziu in „cazarma de la Beilic" si, apoi, in „Liceul Al. I. Cuza", un barbat inalt, cu privirea incruntata. Intampinat de gazda cu o politete retinuta, timpurile fiind nesigure si multi ochi dusmani la panda, el fu prezentat unor necunoscuti, care, dupa cum ii tradau islicele uriase din preajma, erau boieri de rang inalt: Barbu Vacarescu, Grigore Brancoveanu si Grigore Ghica. Facandu-se prezentarile, boierii au aflat ca se numeste Theodor sau Tudor, ca de rang e sluger si ca a servit cu pandurii – corp de oaste fondat de Voda Constantin Ipsilanti, tatal generalului Ipsilanti – ca „volintir" in armata rusa sub comanda generalului Iasaiev. Distingandu-se in luptele de la Cerneti, Cladova, Rahova si Negotin, fusese inaintat locotenent (porucic) si decorat cu Ordinul Sf. Vladimir. Mai primise si un dar nepretuit de la tarul Alexandru I: un inel de aur gravat cu initialele sale! De altfel, tarul il cunoscuse personal in 1814, la Viena, cand i-a fost prezentat de contele Ioan de Capodistria si a decis sa-l aiba ca supus „sudit" in Valahia. Pentru calitatile sale militare si pentru relatiile atat de inalte la Curtea celui mai puternic suveran de pe pamant se afla dumnealui acolo, la intalnirea tainica din casele vel vornicului Samurcas. Boierii de fata, oricat de falnica le era pozitia in ierarhia tarii, nu comandasera niciodata osti si nici nu erau cunoscuti de tar. Cum aflasera de el? De la Pini, consulul rus. Care le era intentia? Banuiau ca va incepe razboi intre Rusia si Imperiul Otoman si ca, daca altadata nu stiusera sa profite pentru tara, acum sosise ceasul. Intalnirile s-au repetat, Tudor cunoscand si alti boieri, chiar de rang mic ori slujbasi la Curtea lui Voda. Lua cunostinta putin cate putin cu o organizatie pe care nu o banuise, intemeiata nu doar pe incredere, ci si pe juramant de credinta. Fiind considerat credincios tarului, fuse initiat inainte de depunerea acelui juramant, practic fara stirea lui. Se vor scurge aproape doua luni de cand sosise in Bucuresti fara sa cunoasca mai mult decat planul in general al organizatiei. Cand a parut ca nu mai are rabdare si a vrut amanunte, i s-a raspuns ca acestea urmau sa-i fie destainuite doar daca jura pe Biblie. A incuviintat, dar a povestit o istorioara cu talc: intorcandu-se de la Viena cu fiica boierului Nicolae Glogoveanu, ginerele banului Constantin Ghica, primise cateva pungi grele. Multumirea i-a intunecat mintile, caci i-a marturisit lui Covrea din Cerneti, prieten de-o viata cu el, ca daca mai aduna inca pe atata banet de pe urma slujbei la acel boier, va cumpara pusti si praf pentru eliberarea tarii. I-a cerut si prietenului sa faca la fel si si-au jurat credinta unul altuia. Iata ca intr-o zi se trezeste luat pe sus de turcii adalii si aruncat in beciul cetatii Ada Kaleh. Fusese reclamat de boier ca vrea sa ridice oaste impotriva sultanului, fapt stiut de la logofatul sau, Covrea. Negand acuzatia, beyul insulei l-a condamnat sa stea legat trei zile de un copac. Daca fiarele din codrii Orsovei il vor ocoli, va fi socotit nevinovat. Dumnezeu l-a vrut in viata pentru actiunea de-acum, insa omul, daca nu are caracter, poti sa-l pui sa jure pe icoana ca tot va trada.
In ziua de 15 ianuarie 1821, insotit de Iordache Olimpiotul si de capitanul Ioan Farmache, porucicul Tudor a intrat in altarul bisericii Sf. Sava. Pe masa se gasea Sfanta Scriptura talmacita de Milescu pentru Serban Cantacuzino, comoara sfantului locas. Cu mana pe Biblie, tustrei au facut atunci urmatorul legamant: „Juram sa ducem prin cea mai darza activitate la indeplinire planul nostru cel spre obstescul folos si anume ca prin puterea armelor noastre sa ne eliberam de sub jugul apasator al barbarilor. Si pentru aceasta sa jertfim nu numai averea, onoarea, armele si tot ce va fi necesar iscusintei unei astfel de intreprinderi, ci si scumpa noastra viata pana la ultima picatura"! S-au intepat pe bratul drept, si-au sorbit picatura de sange, apoi si-au schimbat unul altuia armele, zicand: „Viata ta e a mea si sufletul tau e al meu". Parola era cuvantul „opinca". Din acest moment era „frate" cu o multime de oameni importanti de pe intinsul Europei, masoni, desi nu acesta era juramantul masonic, si „frate de cruce" cu eteristii. Au urmat discutii tainice, despre datoria militara si cea obsteasca, despre credinta fata de Eterie. Pentru a-i dovedi increderea ce o avea acum in el, Farmache i-a povestit cum a vrut sa-l impuste pe Voda Sutu, care tradase sultanului Mahmud al II-lea planurile Eteriei, dar, ajuns dinaintea batranului, nu a avut putere sa apese pe tragaci, executia urmand sa fie infaptuita prin mijloace mai subtile de medicul lui Voda, Mihai Christaris Epirotul. Farmache fusese angajat de spatarul Grigore Baleanu, de Mihai Filipescu si de vladica Ilarion, care, scrie Dimitrie Pappasoglu, „dupa ce l-au supus la un groaznic juramant pe Sfanta Cruce si Evanghelie ca nu va divulga secretul ce i se va incredinta, i-au spus: Capitan Farmaki, tu fanariot nu esti, tu esti din bravii eleni care azi sunt sculati pentru independenta lor; vrei tu ca sa faci fericirea tarii mele si eu sa te fac fericit daruindu-ti doua mosii si facandu-te pamantean roman, dandu-ti boierie? Daca vrei, atunci sa-mi omori pe Voda cand vei ramanea singur cu el si pe data sa vii la mine acasa. De curagiul tau nu ma indoiesc. Primesti?". Primise, dar nu fusese in stare sa-l ucida…
Ajuns acasa la Samurcas, Tudor a aflat ca, muribund din cauza unui abces rau tratat la brat, Alexandru Sutu alcatuise dintre boierii „cu ravna si iubire de patrie" o Locotenenta Domneasca numita „Comitet de Obladuire". In componenta lui intrasera si „prietenii" Grigore Ghica, Barbu Vacarescu si Grigore Brancoveanu, pe care ii cunoscuse in prima zi de sedere. S-a bucurat. Simtea ca vremea primei misiuni venise. Curand au sosit si cei trei mari boieri romani. S-a discutat pe fata, punct cu punct, totul pornind de la sustinerea tarului promisa de fruntasii eteristi. El, porucicul Theodor, avea misiunea sa adune pandurii si sa porneasca in fruntea lor spre Bucuresti. In acelasi timp urmau sa se rascoale sarbii, bulgarii din Rumelia si grecii din Moreea (Pelopones). Profitand de dispersia armatei otomane, trebuia sa treaca spre Grecia armata generalului Alexandru Ipsilanti, ales, la Ismail, sef militar al miscarii eteriste. Inainte de confruntarea acesteia cu otomanii, tarul, invocand dezordinea de la hotare si strigatul de ajutor al crestinilor, urma sa declare razboi Portii cu invoirea Sfintei Aliante. Daca totul iesea cu bine, sansele de reusita erau certe, natiunile subjugate de otomani recapatandu-si libertatea din vechime. Acesta era planul cunoscut de boierii patrioti si doar simpatizanti ai Eteriei. Eteria, insa, mizand si pe sustinerea Masoneriei, ea fiind „puterea strasnica" mentionata de Ipsilanti intr-o proclamatie si considerata de neinitiati ca fiind Rusia, adoptase si programul social radical: a fost propus de Ipsilanti insusi la intalnirea de la Iasi cu Mihail Sutu si cu Iacovache Rizos! Insa generalul a cedat usor la protestul lor vehement si nu a mai sustinut aplicarea reformelor sociale in Moldova; a revenit asupra lor cand l-a numit carmuitor al Moldovei pe cumnatul sau, Cantacuzino-Deleanu, insa acesta nu a cutezat sa faca „anarhie" ca in Oltenia si a dat bir cu fugitii in Rusia…
Primind misiunea, se pare ca Tudor nu i-a informat pe boieri ce hotarase dupa legamant cu cei doi fruntasi eteristi, rascularea taranilor olteni la indemnul lui luandu-i – spun documentele – prin surprindere. Totusi, i-au trimis bani chiar prin poterasii trimisi sa-l prinda si sa-l pedepseasca… Este una dintre numeroasele taine ale zaverei.
Pe de alta parte, actiunea revolutionara din Oltenia a fost receptata cu spaima la Viena, taranii ardeleni anuntand din gura-n gura: „De catre rasarit s-a ridicat un craiut cu numele Todoras (…) ca sa faca si-aicea dreptate"! Reclamata tarului – aflat cu imparatul Austriei si regele Prusiei la Intrunirea Sfintei Aliante de la Laybach – acesta a dezavuat-o fara sa stea pe ganduri. Mai mult, dovezile puse la dispozitie de Metternich l-au convins – el fiind Marele Maestru al Ordinului legitim de Malta – ca actiunea eterista este in realitate coordonata de Masonerie, adversara ordinului sau „preacrestin", care urmarea sa profite de pe urma interventiei armate ruse in Imperiul Otoman. Nu avea ea pe steag phoenixul si sceptrul lui Hercule, insemnele razboinice ale Masoneriei? Lozinca lui Tudor, „Dreptate si slobozenie", constituia si ea o proba clara a implicarii secrete a Masoneriei. Pe tar il mai infuriase si indrazneala acestuia, care ceruse printr-o depesa sprijinul Rusiei si Austriei!
Astfel, chiar in ziua cand generalul Alexandru Ipsilanti instiinta „norodul tarii Moldovei" despre intentiile sale, Alexandru I dadea stire ca „porucicul Vladimirescu e degradat din calitatea de cavaler al unuia din ordinele ruse si nu mai poseda nici un titlu la protectia Majestatii Sale Imperiale"! Era in 23 februarie 1821 stil vechi, ziua cand Mihai Sutu ii cerea tarului sa ordone ocuparea Moldovei si cand Vasile Caravia urcase familiile turcilor din Galati in barci gaurite si-i obligase pe barbati sa priveasca de pe mal cum se scufunda cu parinti, copii si sotii in apele Dunarii, provocand groaza la Constantinopol. Curand avea sa vina de la Laybach si stirea dezavuarii actiunii generalului Ipsilanti, insotita de stergerea lui si a cumnatului sau, colonelul Gheorghe Cantacuzino-Deleanu, din catastifele armatei imperiale. Eteria militara era decapitata, dar „inima" masonica reprezentata de Capodistria supravietuise, fiind inca necunoscuta tarului (va fi cunoscuta dupa o ancheta care a durat un an, in urma careia Masoneria a fost pe vecie interzisa, sub pedeapsa capitala, in Rusia tarista). Aceasta „sectie" va continua razboiul, pana la obtinerea independentei, in 1829, la un moment dat, in aprilie 1827, Capodistria ajungand chiar guvernatorul (presedintele) Greciei...
Instiintati de Pini si de Udritzki, cancelarul Consulatului Austriei, despre dezavuarea lui Tudor Vladimirescu si a lui Ipsilanti, boierii au luat drumul Brasovului. Au fugit atunci si Samurcas si cei trei boieri care il angajasera pe Tudor la actiune. El a primit vestea la Bolintinul din Vale – unde poposise in fruntea unei armate, numita de el „adunarea norodului", de 15.000 de panduri si tarani, cum promisese marilor boieri –, printr-o nota a marelui vistiernic Alecu Filipescu zis Vulpe. Dupa ce a pus straji la Colentina si la Cotroceni, in dimineata zilei de 21 martie a coborat pe Podul Calicilor si a tras la palatul banului Grigore Brancoveanu de la poalele Dealului Mitropoliei, fosta resedinta domneasca a lui Constantin Brancoveanu, in curtea caruia si-a asezat suita. A fost intampinat ca un Domn de membrii Divanului si de cler. De locuit, a locuit peste drum, in casele stolnicului Geani Orasanu (de la inceputul strazii Poetului, azi Enachita Vacarescu). Seara s-a petrecut ceva de neimaginat pentru niste aliati. O ceata de arnauti comandata de Diamandi ocupase Cetatea Mitropoliei. Intrucat la poalele dealului, in curtea Palatului Brancoveanu, pandurii isi ridicasera corturile si faceau zarva, cei din cetate s-au simtit amenintati si au deschis focul. Pandurii au ripostat, „batalia" durand pana in zori. Semn rau! Speriati ca s-ar putea intampla o nenorocire Sfantului Dumitru, negustorii islicari au luat cosciugul cu nepretuitele moaste si l-au purtat „pe umerii lor, inconjurat de felinare si de preotimea de la Mitropolie pana in biserica Sf. Dumitru". Doua zile mai tarziu, boierii divaniti constatau ca „pornirea slugerului Theodor Vladimirescu nu este rea si vatamatoare, nici in parte fiescaruia, nici patriei, ci folositoare si izbavitoare si norodului spre usurinta". Om patit, Tudor ii va pune sa jure ca „niciodata nu vom cugeta impotriva vietii si a cinstei dumnealui". La randul sau, el se lega sa nu repete faptele anarhice din Valahia Mica, ba chiar sa le apere drepturile „impotriva vrajmasilor ce se vor arata impotriva dreptatilor tarii"! Schimbul de juraminte nu facea din el un Domn, cum s-a crezut: acceptand ca, datorita imprejurarilor, se ignora firmanul sultanului, el nu a fost uns ca Domn de mitropolit. Poate ca astepta ca propunerea sa vina dinspre Divan; aceasta nevenind si nici el neimpunand-o, plus patania cu „batalia", a considerat ca este mai prudent sa se retraga pe inaltimile de la Cotroceni. De acolo i-a trimis veste lui Ipsilanti, invitat de mitropolitul Dionisie Lupu la Bucuresti, sa nu patrunda in capitala Tarii Romanesti si sa sada in Palatul Ghica de la Colentina. Ipsilanti a facut o scurta descindere si in oras, unde a stat in casele Bellu de pe Podul Mogosoaiei. Acolo a fost vizitat de boieri si de inalti prelati, care, probabil, au ridicat si dreptul lui – legitim – la domnie.
Este interesant de observat ca, in finalul discutiei, dupa ce s-au rugat in paraclisul din spatele curtii, el le-a cerut sa formeze un „guvern national", pe motiv ca in viitor nu vor mai fi guvernati de fanarioti! Ideea „domniei pamantene", avansata prima data dupa fuga lui Caragea, cand boierii il propusesera sultanului ca domn pe „batranul Priscoveanu din Craiova", fusese, iata, repetata si de generalul Alexandru Ipsilanti, fiu si nepot de straluciti domni fanarioti, insa, datorita inrudirilor, mai mult roman decat grec… El isi va face cunoscute ideile si in scris, printr-un proiect de constitutie, datat 19 aprilie 1821.
Desigur, intalnirea si discutia au ajuns si la urechile lui Tudor, care – abil – a parut sa nu le dea importanta, in fapt dorind sa-si intareasca pozitia in poporul de rand, cat si in ochii boierilor ramasi in Capitala, care nu toti ii erau prieteni. Va raspunde proiectului lui Ipsilanti cu un alt proiect, intitulat „Cererile norodului rumanesc", in care strainii erau cu totul exclusi din viata publica si din demnitatile bisericesti. Dorind sa-si demonstreze priceperea politica, pe un fond de ostilitate a populatiei contra trupelor eteriste, care se dedasera la abuzuri, s-a intalnit cu Ipsilanti la Cismeaua lui Mavrogheni, unde, „dupa dulceturi, cafele si ciubuce", l-a convins sa preia administrarea tinuturilor subcarpatice, lui revenindu-i – oficial! – stapanirea asupra Olteniei si restului Munteniei. Generalul acceptase din doua motive: se putea refugia in Transilvania in caz de pericol si fiindca banuia ca Tudor este in relatie cu pasii de la Silistra si Vidin. Oricum, era o victorie, ostile dezordonate si brutale eteriste parasind Capitala. Poporul Bucurestilor il numea deja „Domnul Tudor" sau, cum spune Pappasoglu, „Domnul Tudorin".
Cam in acelasi timp cu plecarea eteristior, pandurii primeau ordin sa ocupe Cetatea Mitropoliei si manastirile Radu Voda si Mihai Voda. Pentru o supraveghere mai atenta si mai lesnicioasa, va muta Divanul tarii la conacul Golestilor de la Belvedere, comunicarea facandu-se tainic, prin vechile tunele reparate de Gheorghe Lazar. Asa primira insarcinarea stolnicul Costantin Boranescu si pitarul Ionita Jianu, omul de incredere al lui Tudor, sa plece la Silistra in ziua de 18 aprilie. Urmau sa trateze cu otomanii si sa accepte conditiile acestora, mai putin depunerea armelor si alianta contra ostilor lui Ipsilanti. Neputandu-se ajunge la un rezultat acceptabil pentru ambele parti, trupele otomane au invadat lunca Dunarii indreptandu-se spre Craiova, Bucuresti si Iasi. Cantarind sansele de rezistenta, nule si din punct de vedere diplomatic, nu doar militar, Tudor a decis in ziua de 15 mai sa paraseasca orasul si sa caute adapost in manastirile din nordul Olteniei, pe care, prevazator, le intarise. Ratase domnia, era pe punctul de a-si pierde si viata. Insa nu otomanii constituiau pericolul, ci „prietenii" greci.
Profitand de nemultumirile pandurilor, generate de asprimea lui Tudor, care ii executase pe 24 dintre acestia pentru acte de talharie, Iordache Olimpiotul l-a acuzat – cu dovezi – de tradarea legamantului de la Sf. Sava, l-a arestat si l-a trimis legat la Targoviste, sa fie judecat de Ipsilanti. Generalul, nevoind sa se implice, nu l-a deferit tribunalului Eteriei, cum le promisese lui Iordache si lui Dimitrie Macedonschi, ci l-a predat „anchetatorilor" Lassanis si Caravia, bestii cunoscute pentru ferocitatea lor. Acestia l-au torturat o noapte intreaga si apoi l-au casapit cu sabiile, conform ritualului de executie al Masoneriei. Cumplita fapta s-a intamplat in ziua de 27 mai. In zadar i-au cautat ramasitele vladica Ilarion si parintele Ilie de la manastirea Butoiul, acesta din urma notand: „Am mers cu parintele Ilarion la manastire de am facut slujba pentru odihna sufletului. Si plangea lumea, si parintele Ilarion se batea cu pumnii in piept, si da crucea la norod ca sa se inchine. Si multa jale era pe noi toti".
Asa a disparut Domnul Tudor. Nici soarta eteristilor n-a fost mai blanda, multi dintre ei cazand rapusi de capitanii care trecusera in tabara otomana, precum Sava, Mihali si Ghencea! Blestemul lui Ilarion ii ajunse, insa, si pe acestia. Chehaia Bey – machedon la origine – i-a scurtat de cap si a ordonat ostenilor proveniti din romani turciti sa intre prin case si sa puna oamenii sa zica: „Retevei de tei pe miriste de mei". Cine pronunta gresit era decapitat pe loc. Era finalul zaverei, care a culminat cu masacrul grecilor de la biserica Olteni, razbunare „in oglinda" a turcilor ucisi la biserica Golia din Iasi din ordinul lui Lassanis.

 
 
 
 
 
 
 


 

Etichete:

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6830
Diferență: 0,0171
Ieri: 4.6822
Azi: 4.1063
Diferență: 0,2197
Ieri: 4.0973
Azi: 5.2808
Diferență: 0,3611
Ieri: 5.2618
Azi: 4.1555
Diferență: 0,0048
Ieri: 4.1553