Ziarul de Duminică

Documente care schimbă istoria/ de Ziarul de duminică

Documente care schimbă istoria/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

22.09.2016, 23:47 131

Vasile Sturza

Basarabia şi destinul ei secret

Mărturii şi documente istorice

Editura Litera

Timp de mai multe decenii, istoria relaţiilor sovieto-germane legate de anexarea Basarabiei a rămas – în URSS, dar şi în România – un domeniu interzis cercetătorilor. Accesul la documente de arhivă nu era permis, iar textele publicate pe această temă au fost multă vreme considerate falsificări ale adevărului. În prezenta lucrare, publicului larg din România şi din Republica Moldova i se propune o sinteză a documentelor de arhivă şi a memoriilor unor participanţi la evenimentele istorice legate de Basarabia.

Deşi, în ultimii două sute de ani, Moldova a fost o periferie a Imperiului Rus şi o provincie sovietică, suportând în repetate rânduri deportări, represiuni şi orori ale politicilor totalitare, populaţia din Basarabia nu a fost asimilată, a rezistat şi şi-a păstrat vocaţia europeană. Viitorul Basarabiei se cuvine să fie altul. Prin recunoaşterea independenţei sale de către Federaţia Rusă, cu stabilirea relaţiilor diplomatice şi semnarea acordului de prietenie şi colaborare de către preşedintele României, Ion Iliescu, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ca moştenitoare de drept a Uniunii Sovietice în problema Basarabiei, Moscova a înţeles greşelile istoriei şi ne-a dat un semn clar pentru a ne crea singuri viitorul. Vor înţelege oare politicienii de la Chişinău şi de la Bucureşti acest lucru? Şi când?

Vasile Sturza, licenţiat în drept al Universităţii de Stat din Chişinău, a fost ministru al justiţiei, ambasador la Moscova, Belgrad, Sofia, Skopje şi Tirana şi reprezentant al Chişinăului la negocierile privind statutul Transnistriei. Între 1990–2016 i-a consiliat pe toţi preşedinţii Republicii Moldova în problema transnistreană şi în relaţiile Republicii Moldova cu Federaţia Rusă.

Volumul „Basarabia şi destinul ei secret” prezintă, în premieră, foarte multe  documente inedite privind chestiunea Basarabiei în perioada interbelică. Multe dintre documentele germane şi sovietice publicate aici au fost clasificate mai bine de cinci decenii şi au fost puse la dispoziţia cercetătorilor abia după prăbuşirea URSS. Laolaltă cu alte memorandumuri, rapoarte diplomatice şi memorii din epocă privind problema basarabeană, mai ales cele din anii 1939-1941, aceste documente contribuie la o mai bună înţelegere a modului în care a fost decis, prin forţă, destinul Basarabiei.

Iată un fragment, paginile 126-137, despre votul privind alipirea la Regatul României:

 

Propunerea însăşi de unire a fost pusă pe ordinea de zi de la  25 martie, a fost discutată timp de trei zile în secţiunile Adunării  şi a fost votată în faţa unui public imens după dezbateri foarte largi. Acest vot reprezintă voinţa liberă  a marii majorităţi a „Sfatului Ţării”. În fapt, nu au fost decât 30 de abţineri şi 3 voturi s-au pronunţat împotriva unirii. Un număr de 87 de membri au votat pentru unificarea cu România.
Votul a  avut loc într-un moment în care calmul revenise în provincie ca urmare a acţiunii eficiente a autorităţilor basarabene. Membrii adunării care s-au abţinut de la vot, ca şi aceia care au votat împotriva unirii nu au avut nimic de suferit de pe urma atitudinii lor.
În aceste condiţii, nu se poate susţine imparţial că votul adunării ar fi fost dat sub o presiune oarecare. Delegaţia română declară în plus formal ca fiind inexact faptul că trupele române au pătruns în adunare.
„Sfatul Ţării” este un organism constituit pe aceleaşi baze ca şi dietele care s-au format în Ucraina, în Estonia, în Letonia, în Lituania, în Rusia Albă [Bielorusia], unde în aceleaşi circumstanţe  şi prin urmare cu aceleaşi drepturi s-au constituit state întâi autonome  şi apoi independente, care au fost recunoscute de guvernele sovietice, şi de toate guvernele Europei.
Este prin urmare complet fals să se afirme că „Sfatul Ţării” nu avea dreptul să dispună, aşa cum a făcut, de soarta provinciei pe care o reprezenta. Dacă guvernul sovietic făcea aluzie la necesitatea unei Constituante  în acest scop, ni se pare că i s-ar putea opune atitudinea sa faţă de Constituanta din propria ţară.
După unirea liberă a Basarabiei cu Romînia, la 27 martie 1918, tot ceea ce a urmat, ca şi deciziile memorabile de la 27 noiembrie 1918, când „Sfatul Ţării” a votat reforma agrară şi a confirmat unirea necondiţionată, sunt chestiuni care privesc afacerile interne ale Romîniei.
Delegaţia română nu poate totuşi să se împiedice să evidenţieze că alegerile reiterate din 1919, 1920, 1922 pentru Parlamentul român, care au fost făcute în Basarabia ca în tot restul ţării pe baza sufragiului universal, egal, direct, secret, proporţional şi obligatoriu, au trimis în parlament sute de reprezentanţi ai Basarabiei; între aceştia se găseau reprezentanţii minorităţilor şi circa 60% erau din opoziţie. Chiar dacă aceste alegeri s-au făcut în mijlocul unor lupte politice  foarte pasionale, nu s-a regăsit nici unul dintre cei care  au fost aleşi pentru a susţine întoarcerea Basarabiei la Rusia; dimpotrivă, toţi, fără excepţie, s-au manifestat categoric pentru unirea cu România. Dacă unii reprezentanţi ai Basarabiei au făcut critici politice acerbe, nu au avut niciodată intenţia de a combate unirea însăşi a Basarabiei.
Autoritatea deciziilor luate de „Sfatul Ţării” nu poate, deci, să fie pusă la îndoială de guvernul sovietic. Acest organism a fost constituit  ca urmare a revoluţiei ruse prin procedee analoage  cu cele folosite de Partidul Bolşevic Rus în orice ocazie şi de asemenea pentru a-şi institui propria guvernare în Rusia. A înţeles şi şi-a exercitat drepturile de aceeaşi manieră precum celelalte organe revoluţionare ruse. Deciziile sale reprezintă nu doar consecinţa comandată de o fatalitate ineluctabilă, a  unei întregi evoluţii istorice, ci satisfac şi principiile democratice ale constituţiilor europene şi în plus sunt în întregime conforme cu principiile guvernelor sovietice. Acestea din urmă nu au procedat niciodată altfel şi nu au pus niciodată condiţii de principiu pentru autodeterminarea popoarelor.
Deciziile luate de „Sfatul Ţării” ca autoritate supremă a Republicii Moldoveneşti a Basarabiei, ca şi evenimentele care au precedat şi cele care au urmat acestor decizii reprezintă deci din plin  pentru sovietici şi pentru toată lumea manifestarea voinţei clare şi hotărâte a populaţiei basarabene de a se uni cu România. Astfel, nu este decât un act calificat net drept de autodeterminare şi prin dreptul său incontestabil că Basarabia, răpită cu foră din naţiunea română, a revenit liberă la România.

Anghel Andreescu, Dan Bardaş

Acţiunile separatiste care vizează România

Editura RAO

Lucrarea tratează una dintre tendinţele apărute la finalul celui de-al Doilea Război Mondial şi anume politica de secesiune din Europa Centrală şi de Est, luând ca exemplu spaţiul românesc şi politica revizionistă a populaţiei maghiară. După o serie de consideraţii de ordin general cu privire la termeni precum dreptul minorităţilor, secesiune, autodeterminare sau autonomie, se face o trecere în revistă a tuturor acţiunilor revizioniste întreprinse pe teritoriul României de către reprezentanţii populaţiei minoritare maghiare cu sprijinul altor state, în principal al Ungariei.

Autorii dedică un amplu capitol acţiunilor de prevenire şi combatere a acţiunilor  separatiste violente, propunând o serie de măsuri în acest sens.

Un alt capitol se ocupă de „revizionismul maghiar după 1989”.

„Pentru ca să înţelegeţi cât de mare este dorinţa noastră pentru a obţine libertatea şi independenţa vă asigurăm, domnule preşedinte, că suntem gata în orice clipă să ne dăm viaţa luptând ca să avem o Transilvanie Liberă şi ca urmaşii urmaşilor noştri să nu mai trăiască niciodată sub administraţia României” – acesta este un fragment dintr-o scrisoare trimisă de către maghiarii care trăiesc în afara Ungariei, inclusiv preşedintelui Ion Iliescu, dupa revoluţia din 1989. Capitolul care tratează evenimentele petrecute în zona Ardealului după Revoluţie poate schimba cu uşurinţă percepţia asupra evenimentelor care au avut loc din 1989 şi pană acum. Autorii propun şi o serie de măsuri pentru prevenirea şi combaterea mişcărilor separatiste violente.

Anghel Andreescu este chestor român de poliţie în rezervă şi a îndeplinit funcţia de secretar de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor (când i s-a acordat gradul profesional de chestor general de poliţie – cel mai înalt grad din ierarhia Poliţiei Române, echivalent cu cel militar de general cu 4 stele) şi director al Serviciului de Protecţie şi Pază şi pe cea de comandant al Jandarmeriei Române.

AFACERI DE LA ZERO