Ziarul de Duminică

„Doi pe o bancă” la Metropolis/ de Ziarul de duminică

„Doi pe o bancă” la Metropolis/ de Ziarul de duminică

„Doi pe o bancă” la Metropolis/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

21.10.2011, 00:00 137

Teatrul Metropolis a avut săptămâna trecută premiera spectacolului "Doi pe o bancă" de Aleksandr Ghelman, sub îndrumurarea regizorului Emanuel Pârvu. "Doi pe o bancă" este un spectacol care uneşte, pe scena Teatrului Metropolis, doi tineri actori talentaţi. Adela Popescu şi Mihai Bendeac trăiesc o emoţionantă poveste , în care adevărurile se dezvăluie greu, dureros, cu intensitate şi umor.

"Este vorba despre două destine ciudate, frânte, două destine tragi-comice. Întâlnirea acestor destine începe cu machiaje puternice, cu minciuni mari şi treptat se ajunge la adevăr, la concret. Actorii pornesc de la haine multe şi ajung la haine puţine, sumare, până când sunt ei în adevăr",a declarat Emanuel Pârvu, regizorul spectacolului.

"Este un spectacol de o oră şi jumătate, susţinut exclusiv de două persoanje. Ajutaţi de scenariul excepţional scris şi de regia ofertantă, atât eu cât şi Mihai Bendeac trecem printr-o paletă completă de stări, de trăiri. Este un spectacol pe muchie de cuţit, care face trecerea de la râs la plâns ân doar o clipă",mărturiseşte Adela Popescu.

Mihai Bendeac declară că: "Este un spectacol al redescoperirii de sine. Nu este o comedie, aşa cum poate s-ar fi aşteptat mulţi, este un spectacol care invită la meditaţie şi redescoperire de sine. În special doamnele vor fi cele care se vor regăsi în piesă şi cărora, probabil, acest spectacol le va da un prilej de introspecţie. "

Piesa este un love story original, despre doi oameni ale căror destine se intersectează într-un parc, pe o bancă, aparent din întâmplare. Este piesa unor tensiuni ascunse, aparent echilibrate. Confruntările dintre EL şi EA sunt mai puţin dure decât cele din alte piese ale lui Ghelman. Urmărim un joc al măştilor, o succesiune de confesiuni, care echivalează cu încercarea celor două personaje de a crea porţi durabile care să-i lege, de a comunica efectiv. Piesele lui Aleksandr Ghelman au văzut lumina rampei pe multe scene din Europa, din Cuba şi Statele Unite ale Americii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO