Ziarul de Duminică

Don Quijote merge înainte/ de Virgil Oprina

Don Quijote merge înainte/ de Virgil Oprina

Autor: Virgil Oprina

26.10.2012, 00:01 157

Nu ştiu cum s-a făcut, dar nu mai văzusem de mult un spectacol de balet la Opera Naţională din Bucureşti. Rămăsesem, influenţat nu-i vorbă şi de aerul nihilist al ultimului an, cu o imagine oarecum tulbure a unui colectiv artistic aflat în dificultate, cu fotograme destul de şterse din evoluţii de ansamblu care sufereau printr-o evidentă desincronizare....

Am aşteptat, de aceea, cu nerăbdare sosirea acelei zile de miercuri - căci într-o miercuri a fost - când era programat spectacolul la care am asistat împreună cu cele două fiice, de 5 şi respectiv de 8 ani.

Deşi a concurat cu două evenimente deloc neglijabile din zona politicului, sau poate tocmai de aceea, la ora începerii sala era destul de plină. Dirijorul Ciprian Teodoraşcu a marcat deschiderea, iar atmosfera de basm s-a instalat aproape imediat datorită scenografiei, care a folosit în mod ingenios, chiar dacă nu e nimic nou sub soare, un sistem de cortine transparente. Regia, light design-ul şi scenografia semnate de o echipă din Cehia, respectiv de Jaroslav Slavický şi Josef Jelinek alături de care s-a aflat şi Katerina Slavicka - Elšlégrovà ca asistent coregraf, au impresionat din primele momente prin eficienţă, simplitate şi concizie a soluţiilor scenice, o cromatică armonioasă cu o tăietură a desenului care trasa cu o mână sigură graniţa dintre ilustraţia de carte tradiţională a romanului lui Cervantes şi stilizarea elementelor de arhitectură scenică şi a costumelor cu note specific iberice.

Oricum, copiii erau câştigaţi de poveste şi alături de ei eram şi noi, cei mari. Nu ne mai păsa nici că în aceeaşi zi de miercuri Arena Naţională şi Palatul Parlamentului erau pline de conaţionali şi alţi importanţi, chiar foarte importanţi cetăţeni europeni. Eram în schimb încântaţi de virtuozitatea coregrafică şi mai ales de jocul dramatic al protagoniştilor, în rândul cărora desluşeam cu oarece mirare şi câteva, destul de multe figuri de balerini şi balerine din Asia.

Până la devoalarea misterului, însă, trebuie menţionată în binemeritate aplauze distribuţia, incepând cu cuplul de îndrăgostiţi, nu doar foarte în formă şi bine pregătiţi tehnic, dar şi foarte expresivi, respectiv Cristina Dijmaru - Kitri (debutantă pe rol) şi Mihai Mezei, alături de Adina Tudor - Mercedes şi Gigel Ungureanu - Espado (ambii debutanţi pe rol), dar ale căror execuţii ample nu lăsau să se bănuiască acest lucru, Virgil Ciocoiu - un Camachoplin de virtuozitate şi umor, Mariya Lozanova - Amoraşul în carne şi oase, duetul... japonez Rin Okuno şi Sena Hikada - Juanita şi Paquilla pline de temperament şi totuşi perfect sincronizate, Marina Minoiu- Zâna Pădurii şi soliştii dansului ţigănesc Camelia Soare şi Ionuţ Arteni, aplauzele continuând şi pentru rolurile de caracter în care Cătălin Caracaş - Lorenzo, Antonel Oprescu - Don Quijote, Răzvan Marinescu - Sancho Panza, Cârciumăreasa - Cristina Mitu au întregit farmecul poveştii.

Toate momentele de ansamblu excepţional executate, cu acurateţe, sincronizare şi participare până în ultimul rând, sunt iată, doar o parte din elementele care au făcut ca acest spectacol preluat de la teatrul liric din Karlsruhe (Germania) să fie copios aplaudat pe tot parcursul său.

Chiar dacă a fost condusă cu supleţe şi un foarte bun dozaj agogic, indispensabil pentru sincronizarea cu inerţia inevitabilă a actului coregrafic de către dirijorul Ciprian Teodoraşcu, orchestra - chiar şi când şi-a dorit acest lucru, cum a fost în cazul de faţă - nu a sunat "în pachet" mai ales la corzi.

Cât priveşte întrebarea "dar ce căuta neamţu`n Bulgaria ?" , respectiv de unde artişti japonezi în corpul de balet al ONB? Răspunsul este frust. Pentru că învăţământul liceal de specialitate nu mai produce absolvenţi care să facă faţă exigenţelor de corp de balet - nu discutăm de prim balerini sau solişti - management-ul operei a găsit soluţia deschiderii porţilor prin concurs pentru colaborare (pentru că posturile, ştiţi, sunt blocate) pentru... restul lumii.

Aşa se face că în corpul de balet există artişti din Franţa, Elveţia, Japonia şi Anglia... pentru moment. Unde nu s-ar întâmpla, dar se va întâmpla, aşa ceva şi pentru instrumentiştii din cele două orchestre mai de vază ale Bucureştiului! Va fi un fenomen interesant, pentru că o serie întreagă de instrumentişti urcaţi deja pe soclul recunoaşterii unanime la nici 40 de ani, vor privi altfel mediul în care evoluează.

Oricum, pentru corpul de balet al Operei Naţionale din Bucureşti infuzia internaţională s-a văzut a fi de bun augur pe scenă, chiar dacă la bază stau cauze deloc onorante pentru societatea noastră.

Fotografii de Virgil Oprina

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO