Raul facut de turci a avut si o parte buna. Dacaacestia nu ardeau orasul, familia Gojdu nu ar fi ajuns la Miskolc,unii dintre membrii sai stabilindu-se apoi in Bihor. Ana siAtanasie Popovici Gojdu au avut 6 copii, Emanoil Gojdu fiind aldoilea nascut, la Oradea (9 februarie 1802).
Emanoil a copilarit in acest oras, impreuna cu cei cinci fratiai sai, invatând la Scoala Primara Ortodoxa Româna si, ulterior, laGimnaziul Superior Premontori. Dupa studii la Academia de Drept dinOradea (1820-1821) si la cea de Drept din Pojon (1821-1822), si-acontinuat pregatirea in Drept la Pesta, devenind avocat in anul1824.
Stagiatura a efectuat-o la biroul unui anume Vitkovis,deschizându-si apoi un cabinet de avocat si de notar in Budapesta.In scurt timp s-a remarcat pledând in cauzele criminale.Publicistul si scriitorul Iosif Vulcan (1841-1907) mentioneaza inrevista "Familia" din 1866: "Gosdu era cunoscut de toti caautoritate avocatiala si, mai ales in cauze criminale, deveniaparatoriul cel mai vestit in toata patria, incât profesori de launiversitate de multe ori il aminteau ca model, iar pledoariilesale se publicau nu numai in foile din patrie, dar si in celeexterne". Banii din procese i-a investit in terenuri intra- siextravilane ale Budapestei, in actiuni, hârtii de valoare si douamori cu aburi.
La 30 iunie 1832, Gojdu s-a casatorit cu Anastasia Pometa,vaduva negustorului Alexandru Vulpe, care avea o zestre de 32.000de florini. Dupa decesul Anastasiei, la 2 ianuarie 1863, avocatuls-a recasatorit cu Melania Dumcia, fata lui Ignatiu Dumcia,director de banca.
La 4 noiembrie 1869, Gojdu si-a redactattestamentul, creând fundatia care avea sa-i poarte numele. Gojdu amurit la 3 februarie 1870, fiind inmormântat in cimitirulbudapestan Kerepesi. Din pacate, statul ungar a nationalizat, in1952, bunurile si imobilele Fundatiei Gojdu - trei cladiri incentrul Budapestei, importante sume de bani, actiuni, titluri deimprumuturi publice. Demersul Ministerului de Externe in problemaGojdu, in 2005, soldat cu infiintarea Fundatie Gojdu"Ungaro-Romana", nu a fost agreat de catre inaltii ierarhiortodocsi români si, dupa auspicii, la mai bine 100 de ani de lamoartea sa, daca Gojdu s-ar fi putut ridica din mormânt, asa cum aglumit, ar fi constatat ca testamentul sau nu s-a aplicat intotalitate. De asemenea, cladirile lasate Fundatiei Gojdu incentrul Budapestei, evaluate la aproape 9 miliarde de dolari, aufost transformate, in 2007, de catre o companie de dezvoltareimobiliara maghiara, in sedii de birouri, complex comercial siparcare subterana.
CATALIN PETRUT FUDULU (n. 15.09.1973). Doctor in istorieal Universitatii din Bucuresti (2006). A colaborat sau colaboreazala revistele Angvustia, Acta Moldaviae Meridionalis, Document,Magazin Istoric, Historia (redactor in perioada 2002-2004),Dosarele Historia (redactor-sef in perioada 2002-2004),Dosarele Istoriei, Monumentul, Sangidava si Valahica,Ziarul de Duminica, insumand peste 250 de articole,publicate in periodice si volume colective, si peste 20 decomunicari la sesiuni de comunicari stiintifice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels