MAREA BRITANIE
Fără a desfăşura operaţiuni de amploarea celor organizate în timpul celui de al Doilea Război Mondial, serviciile de informaţii ale Marii Britanii au rămas active pe "frontul secret", organizând acţiuni care urmau să lichideze urmările conflagraţiei, adaptate la poziţia politică a ţării în perioada Războiului Rece.
Ca şi CIA, MI5 şi MI6 au organizat, spre exemplu operaţiuni care vizau păstrarea unei poziţii active în cursa înarmărilor. Astfel, acestea au desfăşurat după război un program de identificare a specialiştilor germani în special în domeniul aeronauticii, "Operaţiunea Surgeon"("Chirurgul"). Se avea în vedere evitarea ca aceştia să fie capturaţi de KGB, în vederea desfăşurării de programe ştiinţifice de producere a armei atomice, şi determinarea lor de a activa în cadrul industriei de armament din Marea Britanie. S-a reuşit ("Indiferent dacă ne plăcea sau nu", cum s-au exprimat o serie de factori de răspunde în acest domeniu) ca 150 de specialişti germani, unii dintre ei cu trecut nazist, să fie transferaţi în Marea Britanie.
Pe plan informativ, Marea Britanie a desfăşurat şi un program propriu de accesare a cablurilor care asigurat comunicările armatei sovietice staţionate la Viena "Operaţiunea Silver"("Argint),în perioada 1949-1955. Nici acest program nu a avut un succes deplin, căci el a trebuit să fie întrerupt atunci când Austria şi-a dobândit suveranitatea deplină.
Alte programe au fost în legătură cu gestionarea crizelor politice şi militare din perioada anilor 1950-1960. Astfel, în timpul Crizei Suezului (1956), serviciul MI5 a pus la punct "Operaţiunea Engulf" ("Înghiţirea"),în cadrul căreia s-a realizat "spargerea" codurilor secrete ale Egiptului, dar şi ale unui aliat (de fapt, concurent), Franţa.
FRANŢA
"Necesitatea creează legea"
Cele mai multe din operaţiunile organizate de "Direction générale de la sécurité extérieure" (DGSE), ulterior "Service de Documentation Extérieure et de Contre-Espionnage" (SDECE) s-au condus după principiul cinic "Partout où nécessité fait loi", sub pretextul imperativului "raţiunii de stat".
Deosebit de activ a fost acest serviciu în timpul Războiului din Indochina, mai ales în cadrul "Operaţiunii Condor", bătălia de la Dien Bien Phu (1954), la care au participat grupe de comando aeropurtate ale DGSE.
În timpul Războiului din Algeria (1954-1962), DGSE a desfăşurat operaţiuni care să împiedice aprovizionarea trupelor rebele cu armament.
Alte operaţiuni au avut drept scop să păstreze controlul asupra unor teritorii care făcuseră parte din imperiul colonial francez, cum a fost "Operaţiunea Barracuda", vizând doborârea împăratului Jean-Bedel Bokassa din Republica Central-Africană şi instaurarea unui guvern pro-francez. Se avea, de asemenea, in vedere, păstrarea influenţei asupra unor zone locuite de populaţie francofonă. Astfel, "Operaţiunea Ascot" a vizat sprijinirea mişcării separatiste din regiunea canadiană Québéc. În perioada 1977-1980, în cadrul "Operaţiuniin Ascot".
Şi URSS a fost ţinta spionajului francez: reţeaua "Nicobar" a reuşit să obţină informaţii reeferitoare la blindajul tancului sovietic T-73.
Un adevărat scandal internaţional a stârnit operaţiunea "Satanic" (1985) care s-a concretizat in scufundarea vasului "Rainbow Warrior" al mişcării ecologiste "Greenpeace" care intenţiona să desfăşoare cercetări in preajma atolului Mururioa, unde Franţa desfăşura experimente cu armamaent nuclear.
Nici aliaţii occidentali nu au fost scutiţi de operaţiunile spionajului francez, mai ales după ce Franţa a ieşit din NATO. In anii 1980, DGSE a lansat o vastă operaţiune de spionaj economic prin infiltrarea unor companii economice americane (IBM), care a fost demascată abia în 1989.
ISRAEL
"Mânia" Israelului
Operaţiunile organizate de Mossad, serviciul de informaţii externe al Israelului, noua Mare Putere pătrunsă pe "frontul secret", s-au distins printr-o deosebită incisivitate şi temeritate, îndreptate fiind nu numai împotriva duşmanilor tradiţionali, statele arabe şi palestinienii, ci şi a unor ţări de sprijinul cărora care Israelul se bucura, când aceasta permitea rezolvarea unor probleme, conflicte considerate prioritare, vitale sau constituiau acţiuni de pedepsire împotriva unor organizaţii teroriste care produseseră victime în rândul evreilor în timpul războiului, dar şi în perioada următoare. Aceste operaţiuni au sfidat uneori o serie de alianţe, dar şi prevederi ale legislaţiei internaţionale, fapt pentru care au fost, în cel mai bun caz, prezentate explicaţiile şi scuzele de rigoare, desigur "post factum". Victoriile repurtate în toate conflictele din Orientul apropiat în care Israelul s-a angajat au fost înlesnite în mod hotărâtor de operaţiunile sale secrete, astfel încât se poate afirma că, de cele mai multe ori, această ţară a câştigat nu numai confruntările de pe fronturile "războiului fierbinte", ci şi pe acelea ale Războiului Rece.
"Operaţiunea Eichmann"a fost una din cele mai bine organizate acţiuni de răpire (ilegală, dat fiind că sfida legislaţia internă şi internaţională) şi pedepsire (legală, dat fiind că s-a încheiat în faţa unui complet de judecată) din istorie, justificată, în concepţia autorităţilor israeliene şi, în bună măsură, a opiniei publice, de crimele împotriva populaţiei evreieşti, a umanităţii de care se făcuse vinovat Eichmann.
Într-adevăr, Adolf Eichmann, ofiţer în cadrul "Biroului Principal de Securitate al Reichului German" (RSHA), fusese principalul "specialist" in "rezolvarea" problemei evreieşti, făcându-se vinovat de internarea în lagăre şi exterminarea a milioane de evrei.
După ce, în mai 1945, este arestat de autorităţile militare americane, Eichmann reuşeşte să evadeze şi să-şi procure acte de identitate false care îl ajută să ducă o existenţă secretă chiar în Germania. Ulterior, se refugiază în Italia, iar, în iulie 1950, reuşeşte, cu ajutorul organizaţiei ODESSA, care asigura protecţia foştilor ofiţeri nazişti, să se refugieze în Argentina. În 1952, este urmat de familia sa. Desfăşoară diferite activităţi economice (în 1959, face parte din reprezentanţă Mercedes Benz în Argentina) care îi asigură o existenţă liniştită. Are relaţii cu alţi ofiţeri germani superiori, de asemenea refugiaţi în Argentina, între care Otto Skorzeny.
Una din priorităţile serviciului de spionaj israelian imediat după înfiinţarea sa a fost capturarea lui Eichmann, astfel încât Isser Harel, şeful acestuia, constituie o grupă de 30 de agenţi în vederea identificării şi aducerii acestuia în Israel. Se ajunge la concluzia că o cerere de extrădare a lui Eichmann nu are sorţi de izbândă, astfel încât se hotărăşte răpirea sa, soluţie cu care este de acord şi preşedintele Ben Gurion. În identificarea lui Eichmann un rol important l-a avut organizaţia condusă de Wiesenthal, care avea drept scop pedepsirea celor vinovaţi de holocaustul populaţiei evreieşti. În 1960, este trimis în Argentina agentul Zvi Aharoni care nu numai că reuşeşte să îl găsească, ci chiar să stea de vorbă cu el. Ca urmare, se constituie o echipă de agenţi sub conducerea lui Rafi Eitan, care, la 11 mai 1960, îl capturează şi îl urcă cu forţa într-o maşină pe Eichmann, care se "zbate ca un animal". Este dus într-o casă conspirativă, examinat pentru a nu avea otravă asupra sa. În cele din urmă îşi confirmă identitatea şi este de acord să fie judecat în Israel, afirmând: "Îmi accept soarta". Nici nu avea altă soluţie, căci, la 20 mai, este drogat şi transportat în ascuns la o cursă a companiei israeliene El-Al care îl aduce în Israel, unde, chiar la 22 mai, apare în faţa unui complet de judecată. Ulterior, guvernul argentinian protestează pentru violarea spaţiului ţării, iar cel israelian prezintă scuze…
Mai dură (încheiată cu suprimări) şi mai îndelungată (20 de ani !) a fost o altă acţiune similară desfăşurată de Mossad: "Operaţiunea Wrath of God"("Mânia lui Dumnezeu")"sau "Bayonet" care a avut drept scop pedepsirea membrilor grupului palestinian "Septembrie negru" şi ai "Organizaţiei de eliberare palestiniene" (PLO) care participaseră la asasinarea unor sportivi israelieni la Olimpida de la München (1972). Operaţiunea a fost autorizată de Primul Ministru Golada Meir în toamna aceluiaşi an, iar aria sa a cuprins nu numai Orientul apropiat (în special Libanul), ci şi alte zone din Europa şi America, unde agenţi ai Mossadului au urmărit şi suprimat persoane participante la asasinarea sportivilor din Israel. Nu toate detaliile operaţiunii sunt cunoscute, dar este sigur că, în ciuda dezminţirilor ulteriore, ea s-a bucurat de ajutorul informativ al unor servicii de spionaj vestice. În tot cazul, guvernul israelian a negat implicarea sa în asasinate (au fost ucise circa 20-35 de persoane). Conducătorul grupului de executanţi ai operaţiunii (aşa-numitil "Kidon"), în număr de circa 80, a fost Michael Harari. Prima victimă a fost liderul palestinian Abdel Wael Zwaiter, ucis chiar în octombrie 1972, la Roma. A urmat, Dr. Mahmoud Hamshari, reprezentantul PLO la Paris, mort în urma unui atentat cu bombă. În 1973, a fost asasinat Dr. Basil al-Kubaissi, profesor la Universitatea americană din Liban, cel care procurase armele grupului de asasini de la München. Unele din persoanele suprimate erau suspectate de legături cu KGB. La una din operaţiunile incluse în "Wrath of God", numită"Spring of Youth", a participat viitorul Prim Ministru, Ehud Barak. Un obiectiv principal era Ali Hassan Salameh ("Prinţul Roşu"), despre care se credea că fusese unul din organizatorii principali ai atentatului de la München. La un moment dat, s-a crezut că el s-ar găsi în Norvegia, în localitatea Lillehammer, dar aici, în iulie 1973, a fost asasinată o persoană inocentă. Autorităţile norvegiene au arestat grupul de agenţi israelieni, printre care Mike Harari. Au fost eliberaţi în 1975. În urma protestelor, Golda Meir a fost obligată să ordone suspendarea operaţiunii Wrath of God", dar, de fapt, ea a continuat cu mai multă…discreţie. Astfel, Ali Hassan Salameh a fost totuşi asasinat în 1973, la Beirut.
În ceea ce priveşte scopurile şi urmările "Operaţiunii Wrath of God", părerile sunt împărţite. Potrivit unor analişti, operaţiunea a avut şi un scop politic, acela de a-i face pe palestinieni "să tremure", ceea ce, să recunoaştem, s-a reuşit doar parţial, căci acţiunile teroriste ale membrilor organizaţiei "Septembrie negru" şi ai altor organizaţii teroriste nu au încetat. Se impută Mossadului că au existat şi victime ale operaţiunii care nu fuseseră implicate în masacrul de la München şi că această operaţiune nu a dus decât la escaladarea terorismului. Întrebările persistă, ba chiar se înmulţesc, atunci când se au în vedere numeroasele lucrări ştiinţifice şi literare, filmele despre aceste evenimente, între care titlul volumului de VictorOstrovsky, ofiţer Mossad, participant la operaţiune, By Way of Deception (1990), este semnificativ…
Au existat şi alte operaţiuni desfăşurate de Mossad care au "depăşit" (citeşte violat) prevederi legale. Astfel, "OperaţiuneaPlumbat", care avea drept scop obţinerea de combustibil nuclear pentru centrala atomică de la Dimona pe căi "lăturalnice" (1968), a violat provederile organizaţiei Euratom privind controlul materialelor nucleare. De altfel, şi rezultatele "Operaţiunii Samson", realizarea unul arsenal nuclear propriu, se află în aceeaşi situaţie, căci Israelul nu a recunoscut niciodată că deţine arme atomice, dar nici nu a negat acest lucru şi nu a semnat Tratatul de neproliferare a armelor atomice, care ar fi obligat această ţară să permită inspecţii din partea Agentiei internationale pentru energia atomica.
Tantativa de "demonizare" a Mossadului, a operaţiunilor organizate de această agenţie este totuşi contraproductivă. Israelul a acţionat, în zona Orientului apropiat, încă de la întemeierea sa, ca un stat "singur printre duşmani" (deşi s-a văzut că s-a bucurat de sprijinul unor Mari puteri, a serviciilor lor de informaţii), ceea ce putea periclita însăşi existenţa sa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
