URSS
Frontul extern şi intern
Deşi, la prima vedere, se poate constata că numărul operaţiunilor organizate de serviciile de spionaj sovietice (NKVD/KGB, GRU) este inferior cantităţii de asemenea acţiuni desfăşurate de CIA, preferându-se folosirea unor agenţi de marcă sau a unor reţele eficiente, nu se poate afirma că aceste agenţii au pierdut pe această zonă a "frontului secret". De fapt in cadrul KGB, funcţiona Primul directorat principal, in atribuţiile căruia intra organizarea unor operaţiuni sub acoperire peste hotare, deci pe plan extern, care a fost deosebit e activ, dar, spre deosebire de agenţiile vestice, rezultatele acestora au rămas in cea mai mare parte secrete.
Era normal ca şi URSS să acţioneze, asemenea Puterilor vestice, pentru transferul de aparatură şi specialişti germani din zona de ocupaţie sovietică, ceea ce s-a realizat prin "Operaţiunea Osoaviakhim". A fost o operaţiune strict secretă pentru a se evita protestele celorlalţi Aliaţi, condusă de însuşi unul din directorii NKVD, generalul Serov. De dimensiunile acestei operaţiuni ne putem da seama din unele cifre: până la un moment dat, 92 de garnituri de tren au transportat 10.000-15.000 de specialişti germani împreună cu familiile lor în URSS. Aceştia erau atraşi cu promisiunea unor bune condiţii de lucru şi a unui câştig substanţial care nu a fost respectată întotdeauna.
Un alt exemplu care demonstrează amploarea acestei operaţiuni şi impactul său pentru dezvoltarea tehnologiilor militare şi nu numai: întreaga bază de cercetare şi producere a rachetelor V-3 de la Nordhausen a fost transportată în URSS.
Dar domeniul în care spionajul sovietic s-a distins a fost acela al operaţiunilor de dezinformare, influenţare. Una dintre acestea a fost "Operaţiunea Infektion" destinată să răpândească zvonul după care CIA ar fi fost vinovată de răspândirea virusului HIV/AIDS în lume, mai ales în SUA.Abia în 1992, Primul Ministru Evgheni Primakov a admis că în spetele acestei campanii s-a aflat KGB.
Papalitatea a fost considerată drept unul dintre principalii adversari ai URSS datorită poziţiei sale anticomuniste. În scopul compromiterii sale a fost declanşată în 1960 "Operaţiunea Seat 12" din dispoziţia lui Nikita Hrusciov care îl viza pe papa Pius XII despre care se încerca acreditarea ideii după care Pius XII fusese un simpatizant nazist. Şi mai intensă a fost o asemenea campanie de dezinformare împotriva papei Ioan Paul II, un declarat anticomunist.
Domeniul ideologic, cultural a fost un "front" căruia serviciile de informaţii sovietice i-au acordat o deosebită atenţie şi ca ripostă la asemenea acţiuni organizate, cum s-a văzut, de CIA. Astfel, în cadrul "Operaţiunii Ecole"("Şcoala") s-a apelat la metoda unor "publicaţii acoperite", cum a fost "La Tribune des Nations" la Paris. Promotorul acestei operaţiuni a fost Andre Ulman, membru al Partidului Comunist Francez, recrutat sub numele de cod "Durant", mai târziu decorat de KGB. În această publicaţie se făcea o propagandă prosovietică, anticapitalistă, antiamericană destul de bine "mascată", încât au putut înşela chiar pe unii reputaţi sovietologi. Membrii ai guvernului, diplomaţi, scriitori erau abonaţi la această publicaţie editată cu banii KGB. Ea a avut un rol important în atragerea unor personalităţi culturale, mai ales din Franţa, la idealurile de stânga, comuniste. "Trezirea" acestor "inocenţi", deveniţi "agenţi de influenţare", cu sau fără voie, a fost destul de anevoioasă şi târzie.
Dar, uneori chiar operaţiunile desfăşurate în domeniul ideologic aveau un caracter destul de dur. Astfel, în 1972, KGB a lansat "Operaţiunea Taifun" menită să combată şi chiar să terorizeze pe autorii unor lucrări, care demascau acţiunile întreprinse de spionajul sovietic.
Un alt "front" pe care serviciile de informaţii sovietice au organizat o serie de operaţiuni a fost cel "intern", deci în interiorul lagărului socialist. Acţiunea pare paradoxală, dar, de fapt, era justificată din punctul de vedere sovietic, mai ales în perioada anilor 1980 când unele ţări socialiste manifestau tendinţe centrifuge, de independenţă.
În acest scop a fost înfiinţată în cadrul KGB Direcţiunea 11, având drept principală sarcină organizarea de operaţiuni speciale în Europa de est.
O asemenea acţiune a fost îndreptată împotriva "Primăverii de la Praga": "Operaţiunea Progress", iniţiată de Brejnev în 1968, menită să contracareze unele măsuri de liberalizare întreprinse de guvernul cehoslovac. Scopurile acestei operaţiuni erau mai largi, vizând influenţarea opiniei publice, compromiterea şi a altor guverne din statele socialiste în cazul în care manifestau tendinţe de independenţă.
Asemenea acţiuni au fost organizate şi în Polonia, unde, cu ajutorul serviciului de informaţii din această ţară, a fost lansată "Opreraţiunea X" care avea drept scop de a infiltra biserica catolică şi sindicatul "Solidaritatea".
O altă acţiune concertată, mai amplă şi, am spune, mai perversă, a fost aşa-numitul "Plan Baikal" conform căruia agenţii KGB urmau să racoleze şi să infiltreze în ţările socialiste "agenţi sub steag străin", provenind din Vest, care urmau să spioneze şi să raporteze orice măsuri ale unor state socialiste considerate neconforme intereselor sovietice.
ROMANIA
Prebabil cea mai vastă acţiune acoperită a fost "Operaţiunea Orizont", declanşată în 1972, care avea drept scop desfăşurarea a diferite activităţi de influenţare care să inducă in opinia publică internaţională impresia că RS România avea o poziţie independentă, in scopul obţinerii, in primul rând, de avantaje politice şi economice. În acest scop, au fost desfăşurate diferite acţiuni, între care transformarea unor lideri din Lumea a Treia, a unor cetăţeni străini şi a emigranţilor români in agenţi de influenţare, "intoxicarea" presei internaţionale cu informaţii pozitive despre România. După ce, o vreme, asemenea acţiuni au avut un anumit efect, la sfârşitul anilor 1970, dar, mai ales în anii 1980, datorită înrăutăţirii situaţiei din ţară, "mitul" pe care se străduise să îl creeze "Operaţiunea Orizont" s-a destrămat lamentabil.
"Fereşte-mă, Doamne, de prieteni"…
…"Războiul clandestin al Blocului sovietic cu România", este titlul unui volum al istoricului american Larry Watts în care sunt abordate acţiunile desfăşurate în principal de serviciile de spionaj sovietice şi din unele ţări socialiste din momentul în care Nicolae Ceauşescu îşi afirmase "desprinderea" sa, desigur relativă, de politica Moscovei. La concluzii similare au ajuns şi cercetători români. Astfel, Cristian Trancotă arată că
din anii 1970, KGB desfăşura în România aceleaşi categorii de acţiuni ca în Europa de vest.
Am menţionat operaţiunile pe care conducerea URSS le declanşase pentru a controla şi reprima eventualele tentativele de independenţă ale unor ţări socialiste.
În ceea ce priveşte necesitatea declanşării unor asemenea acţiuni împotriva României, se pare că ea a reieşit după vizita în România, în octombrie 1964, a şeful KGB, Semiciastnâi şi a generalului Saharovski , cel care jucase un rol important în organizarea spionajului românesc. Scopul principal al spionajului sovietic va fi de a se infiltra în conducerea partidelor comuniste şi de a pregăti terenul pentru intervenţii. Astfel, cum am văzut,
"Operaţiunea Progress" a avut drept scop reprimarea "Primăverii de la Praga", dar au fost prevăzute şi măsuri împotriva României, între care organizarea unei invazii, de care a fost informat şi contraspionajul românesc prin intermediul unui ofiţer polonez. La aflarea acestor date Ceauşescu ar fi remarcat: "Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun!", trecând totuşi la contramăsurile cunoscute. Nu a fost vorba de simple zvonuri, căci existenţa unui plan al invaziei României în 1968 a fost confirmată şi de documente din arhivele secrete britanice declasificate în anul 2000.
Acţiuni directe împotriva Românei au fost prevăzute şi în "Operaţiunea Dnestr", care avea ca scopuri de bază: determinarea lui Ceauşescu de a face greşeli care să provoace nemulţumiri în ţară; provocarea unor stări de spirit potrivnice în rândul minorităţilor naţionale care să ducă la acţiuni represive din partea armatei şi Securităţii; preluarea conducerii Armatei si Securitatii de către ofiţeri recrutaţi de organele sovietice; solicitarea intervenţiei militare a URSS în cazul când succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Potrivit unor analişti, aceste prevederi prezintă similitudini cu o serie din acţiunile care au avut loc din decembrie 1989.
Printre persoanele din conducerea armatei şi a altor organe de stat care, în cadrul diferitelor operaţiuni iniţiate de sovietici, în special serviciul militar de spionaj sovietic (GRU) urmau să participe la acţiuni urmărind "demolarea" regimului Ceauşescu s-au aflat, de-a lungul timpului, generalii Ion Şerb, Arhip Floca, adjunct al ministrului Apărării, Grigore Naum, şeful contrainformaţiilor militare, demascaţi la sfârşitul anilor 1960. Ulterior, "vârful de lance" al spionajului sovietic în România în cadrul "Operaţiunii Dnestr" a devenit generalul Nicolae Militaru, despre care, încă din 1978, DIE aflase că are legături cu serviciul de informaţii militare sovietic GRU (dosarele "Corbu"). Se pare că generalii filosovietici au încercat să aducă arme de peste hotare în vederea unui atentat împotriva lui Ceauşescu care era planificat să aibă loc la 23 august 1988.
Contraspionajul românesc a atras atenţia asupra unor asemenea acţiuni: încă din august 1968, a fost întocmită sinteza "privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România". Ca urmare, a fost înfiinţată Unitatea 920/A de contraspionaj împotriva Europei de est, de fapt, a serviciilor de informaţii sovietice. A fost întocmit "Planul M" privind măsuri de rezistenţă în cazul unei invazii care însă a fost cunoscut de sovietici.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
