Ziarul de Duminică

Două romane/ de Daniel Cristea-Enache

Două romane/ de Daniel Cristea-Enache

Autor: Daniel Cristea Enache

09.12.2010, 23:44 99


A apărut în sfîrşit romanul luiDinu Pillat, Aşteptînd ceasul de apoi*, încheiat în toamnalui 1948 şi devenit, în 1959-1960, cap de acuzare împotrivaautorului său, "vinovat" de "crima de trădare de patrie şi pentrucrima de uneltire contra ordinei sociale". Povestea manuscrisului,a avatarurilor lui de tăinuire, circulaţie în cerc restrîns,percheziţionare, sechestrare şi manipulare, este dramatică. Dar cenu a fost dramatic în destinul postbelic al acestui intelectualrafinat, om de structură morală tare şi, în acelaşi timp, de o maredelicateţe sufletească?

Citindu-i corespondenţa, m-aimpresionat felul neechivoc în care Dinu Pillat a rezistat marilorpresiuni sociale şi compromisurilor mici, de zi cu zi. Cu oeleganţă a atitudinii ce nu se afişează, dar se imprimă, el atrecut prin experienţa şomajului, apoi a închisorii, apoi areinserţiei în societatea "eticii şi echităţii socialiste",încercînd să facă, pe cît posibil, bine celor din jur şi să ierterăul ce i se făcuse lui.

Intelectualul ultrareflexiv şisceptic, saturat de cultură, căpătase o smerenie creştină dupăgratiile care ar fi trebuit să-l reeduce şi să-l transforme într-un"om nou". O experienţă-limită a vieţii înjosite cu program şimetodă l-a făcut pe Dinu Pillat (ca şi pe N. Steinhardt) sădescopere tocmai în închisoare adevărurile esenţiale după caretinereţea lui bîjbîise înainte de al doilea război.

Se poate spune că această tinereţeezitantă, tatonantă, chinuită de impulsuri contrarii, este chiarvîrsta ficţiunilor semnate Dinu Pillat şi îndepărtate, tot maimult, de studiile şi cărţile vîrstei reale. Aşteptînd ceasul deapoi, romanul considerat pierdut şi redescoperit în arhiveleSecurităţii după şaizeci de ani, face drumul înapoi, către faza dereflecţie şi creaţie prinsă în Tinereţe ciudată (1943) şi înMoartea cotidiană (1946).

Deschizînd romanul, intri imediatîn atmosferă. Două generaţii, a părinţilor şi a copiilor, ceidintîi realizaţi social şi cufundaţi letargic în propriul confort,cei din urmă exaltaţi, cu pumnii ridicaţi către o amorţităsocietate burgheză. În prima linie, aproape numai figuri oficiale:un actual şi un viitor premier, un colonel proaspăt şef la Cenzură,un director de liceu care ştie să distingă, între junii revoltaţi,pe băieţii de familie bună... În linia a doua, o paletăcaracterologică mult mai bogată: tînărul uscat-intelectualizat,hiperanalitic, cam fricos (Lucian), tînărul calculat şi decis,doritor de disciplină din partea camarazilor (Rotaru), licheauadelatoare, fără altă justificare interioară decît cea a parvenirii(Lică), anarhistul semidement, care vrea să arunce în aerParlamentul săpînd, pentru asta, un tunel subteran (Gheorghiu),tînărul care îşi provoacă gidian experienţele, pînă cînd se dizolvăcu totul în cea mistică (Stanian), basarabeanul sărac, curat şiinflexibil, care execută ceea ce majoritatea camarazilor discută lanesfîrşit: asasinarea primului ministru (Vasia); şi, într-uncontrast pe care a mizat romancierul însuşi, adolescentul plin deîntrebări şi incertitudini, solidar biologic cu ceilalţi,diferenţiat însă moral-intelectual de ei, printr-o întrebaresimplă: cum poţi să omori în numele lui Iisus?(Ştefănucă).

Acuzaţia că Dinu Pillat ar fiscris un roman de propagandă legionară este absurdă, deşi foarte înspiritul anilor '50. Dincolo de convingerile liberale alescriitorului, e de observat în ficţiunea sa anume reţinerea în a şile impune narativ. Naratorul este foarte discret aici, reduspractic la rolul unui dispecer. Fiecare personaj îşi poate jucarolul de la începutul şi pînă la capătul dramei, fără ca vocea să-ifie blocată şi opiniile, răstălmăcite. Nu altfel procedase Rebreanuîn Gorila, pentru a primi aceleaşi învinuiri aberante că arfi prezentat într-o lumină favorabilă mişcarea legionară.Obiectivitatea epică, fundată de Rebreanu şi fisurată de nouapoetică a autenticităţii pe care jură generaţia lui Mircea Eliade,e menţinută la Dinu Pillat în pofida specializării tînăruluiprozator. Expert în notaţia, fără analiză, a unei conştiinţedestrămate, în inventarul neadîncit al unor gesturi golite desemnificaţie şi al unor cuvinte ce nu mai aderă la nimic, autorulîşi desface totuşi romanul în mai multe perspective care seîntretaie şi se confruntă. Speculez că, fiind conştient de risculimplicat de tratarea temei alese, Dinu Pillat a devenit ceva mairealist şi mai obiectivat decît i-ar fi cerut-o natura şistructura sa de prozator.

Tabloul romanului său are astfel,pe de o parte, culorile şterse şi combinaţiile tulburi din prozaanterioară; iar pe de alta, culorile vii şi formulele tipologic maisimple ale unor indivizi distincţi, puşi democratic în acelaşiconflict. Pentru a da fiecărui personaj culoarea lui proprie şi a-llăsa să-şi facă rolul, autorul a ezitat să mai configurezecomplexităţi interioare. Eroii, cu şi fără ghilimele, sînt de dataaceasta necomplicaţi, foarte siguri şi vocali în partitura lor, cecompletează fără a deturna orchestra dizarmonică a romanului. Prinurmare, singurul personaj realmente complex şi interesant dinAşteptînd ceasul de apoi este Raluca Holban, mama băieţilorînfierbîntaţi şi a unei fete aflate la vîrsta primei relaţii.Aproape de fiecare dată, indiferent de contextul epic şi de regimulcasnic al vieţii ei, autorul o introduce şi o menţine în prim-planarticulîndu-i integral, cvasi-oficial, numele. Raluca Holban aparemereu ca Raluca Holban, fără vreun apelativ ("mamă", "dragă") caresă dea un coeficient de familiaritate scenelor domestice. Speculez,din nou, că acesta este personajul preferat al lui Dinu Pillat dinromanul de faţă: unul care înregistrează acut şi ceea ce seîntîmplă în afară, şi ceea ce reverberează lăuntric. Faţă dedemagogii establishment-ului României Mari şi deînflăcăraţii oratori ce vor să schimbe cu revolverul "România luiMitică", Raluca Holban alunecă uşor dintr-o realitate prea simplupercepută şi vehiculată într-o zonă intermediară, mai obscură, dardensă, în care poate respira mai profund. Dacă Vestitorii"renaşterii" neamului românesc, îndopaţi cu lecturi şi teoriispengleriene, sînt în fond nişte tineri netrăiţi, Raluca Holban,mamă cu copii deja mari şi soţie a unui soţ mereu absent (tipulsavantului ridicol, refugiat în cercetarea lui), ajunge în acelpunct autoscopic extrem de important, la Dinu Pillat. Toţi sîntobsedaţi de prezent şi de imperativul lui acum. Numai eafuge de realitatea care bate la uşă, ascunzîndu-se printre amintirivechi şi încercînd să le dea formă pe hîrtie; ori traversîndirealităţile atît de vii ale visului, coşmarului, halucinaţiei.Bunica internată cu forţa la azil reapare, dinaintea primuluirăzboi, în memoria tensionată a fostei fetiţe, femeia care ţine săscrie ceva ce nu mai interesează pe nimeni: "Granmama se înălţă dinadîncul patului, uitîndu-se cu ochii holbaţi la cupeul oprit aieveala uşă. Începu să strige ca şi în alte rînduri, fără să-şi deaseama că se află la azil: - Raluca!... Raluca!... Vino să măîmbraci!... Rochia de catifea... Mă aşteaptă cupeul... Simţind cănimeni nu mişcă de nicăieri, încercă să se scoale de una singură.Picioarele i se zbătură în cearşafuri, în timp ce mîna i seîntinsese înfrigurată după bastonul din preajmă. Cînd ajunse,într-un tîrziu, pe marginea patului, răsufla greu. Se gîndi săaprindă lumînarea şi pipăi suprafaţa mesei de noapte, în căutareacutiei de chibrituri, fără s-o nimerească însă la locul ştiut. Înprima încercare de a se ţine pe picioare, bine sprijnită în baston,i se păru că parchetul nu mai are nici o stabilitate: se mişca subea ca o apă învălurată. În urechi stăruiau sunetele de citerălovită ale pendulului, vestind o oră necunoscută, cu bătăi fărăsfîrşit. Atunci, prin întunericul subţiat pînă la transparenţă,Îngerul coborît din cupeu se apropie să o scape de împleticirea îngol." (p. 126). Ceasul de apoi...

O formulă ce revine în cîtevarînduri în cuprinsul romanului (şi care pare mai degrabă unconstruct literaturizant decît un fapt de viaţă) este "unitateaatmosferei". Dar această unitate a atmosferei prozastice e spartăde Dinu Pillat prin scrierea a două romane, nu a unuia singur. Unroman alert şi corect în datele lui, al unei generaţii "bombastice"doritoare de puţină acţiune socială şi de ceva sînge vărsat înnumele Cauzei. Şi un roman al eului, în care, de pildă, huruitulunui tramvai sau o uşă izbită, toate "nimicurile decoruluicotidian", vor fi procesate interior, fărîmiţate la nesfîrşit saudilatate. O ironie în plus a istoriei literare. Acest al doilearoman, mai realizat artistic şi mai modern, se va impune, dupăşaizeci de ani, în faţa celui "citit" şi condamnat de anchetatoriişi judecătorii lui Dinu Pillat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO