Ziarul de Duminică

Dulcea, marea randuiala

Dulcea, marea randuiala
02.12.2008, 17:07 63

Sunt amandoi* foarte pamanteni. Stapani peste un popor voios de fiare. N-au nicio legatura cu divinitatea. Deci n-au niciun Dumnezeu. Nu sunt loviti de epifanii cu sfestanie. Refuza sa contribuie la marile concepte cosmogonice. Ei au randuiala lor. Nu-si exhiba ca la piata damnarile sau frustrarile de care sufera clar. Nu iau in piept sisteme filosofice atinse de anxietate (desi ar fi legitimati!). N-au cadru de nadejde in care sa fie varati cu anasana. Nu-si duc rufele la spalat in public. Sunt timizi, in ciuda orgoliului senin, discreti, cu toate ca le place sa fie strigati, imateriali, ba ea este chiar transparenta (te si intrebi de unde atata putere a pastei strivite pe panza!). Si, cu toate acestea, fiecare dintre ei are in parte o forta ce sperie. Diavoleasca. Strivitoare. Dictatoriala. Iar, cand sunt adusi unul langa altul, intr-o aluzie androgina si complementara, ca acum, la Curtea Veche, cei doi sunt devastatori. Sunt in stare sa strice vremea. Si timpurile.
Pe masa de disectie a logicului, Ecaterina Vrana pune mesaje simple. Retorica lor insa este arie si recitativ din "simt enorm si vaz monstruos" (de unde si o ironie crunta a discursului sau!). De pilda, Drum spre farmacie. Cum de au loc tot felul de bizarerii acolo, de unde vulvoanele negre de nori apocaliptici, de ce puisorii aduna de pe jos seminte invizibile si o pisica neagra inmulteste doua numere cu patru cifre; sau e bine ca un iepure sa se impreuneze cu un prezervativ ori ca autorul sa faca tot felul de calcule aritmetice si sa conchida "Am gresit total" (atentie, "total", nu "totalul"!)? Se poate. Daca acestea sunt intelese ca o terapie la disproportia tragica a lumii in care traim. O lume ce spanzura normalul de craca visului. Sau pantoful galben uitat sub o masa La Muzeu, in care s-a cuibarit un pui. Sau spitalul a carui singura imagine este floarea din glastra, aflata in camera de garda (un semnificant greu ca o poveste!). Sau propozitia aceea aiuritoare, Pasarile calatoare in fiecare toamna pleaca la nunta, scrisa de Dimitrie probabil, pe un caiet de clasa intai, iar in banca stau doi copii, unul alb si celalalt negru si privesc la mireasa in galben ce se zbate in marea de un rosu sangeriu. Totul e posibil. In admirabilul catalog al expozitiei, artista vorbeste cu har despre bestiarul sau. Daca ar fi scris in loc sa picteze, ar fi plasmuit un epic poate la fel de savuros ca si modelul pe care si l-a luat din randul scriitorilor. Tot de pe terasa Muzeului Literaturii.
Complinind dimensiunea nevrotica de pe simeze, sculpturile lui Marius Leonte reprezinta componenta erectila a imaginarului androginoptic pe care-l propune expozitia. Pe piedestaluri savant realizate (compuse de fiecare data din trei placi patrate, nu patru!, iata deci cum apare seductia numerologica la un om serios!), coloane metalice, polisate pana la perfectiunea geometriei. Care se termina deasupra, vai, in dezordine. Cu cate o himera. Un vertical, nota bene, accesibil, fiindca structurile si instalatiile, desi semete, nu sunt mai inalte decat un stat de om. Capul din varf este al tau. Al celui care se priveste singur, ca intr-o oglinda. Un cocon ce ascunde, de fapt, crisalida inconsistenta a chipului nostru. Insa, nicio grija! De zburat, nu zburam nicaieri. Si niciodata, sa fie clar!
Marea randuiala anuntata de cei doi artisti este valabila doar la proiectia secunda. Unde dulceamarul are contract. Unul parafat in sectia de vis si abnorm a destinului.
*) Dulceamar, Ecaterina Vrana - pictura, Marius Leonte - sculptura, Galeria Curtea Veche
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO