• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Ziarul de Duminică

Dupa acest Oedip ar trebui sa se faca un film



Nascut la Bucuresti si absolvent al Institutului de Teatru, Petrica Ionescu a plecat din tara in tinerete, stabilindu-se la Paris. Intre 1973 si 1989, a montat numeroase piese in intreaga Europa, regizand-si propriile creatii dramaturgice. Din 1976, a inceput o fructuoasa colaborare cu Caroline Carlson la Opera din Paris, experienta sa dezvoltandu-se ulterior si in domeniul operei (Scala din Milano, Opera Bastille de la Paris). A creat decorurile pentru productii de balet si a realizat filme cu propriile creatii si cu spectacolele Carolinei Carlson. Este semnatarul unor proiecte de anvergura pentru Disneyland, dar si al unor spectacole de opera in aer liber, cu 83.000 de spectatori pe seara.





- Ce v-a determinat sa acceptati montarea lui Oedip la Bucuresti, pentru Festivalul "Enescu"?



- Cred ca personajul Oedip este el insusi o provocare adusa umanitatii: Oedip este ucigasul tatalui sau si are o legatura incestuoasa cu mama sa, dar dobandeste pana la urma o desfasurare spirituala extraordinara, infruntandu-se cu destinul intr-o lupta corp la corp si invingandu-l. Prin soarta sa, de om si de artist, Enescu s-a identificat cu Oedip. Este si acesta un fapt de la care am pornit.



- Impune Oedip, in conceptia dvs., o desfasurare cinematografica? Exista acest mod de perceptie cinematografic in montarea dumneavoastra?



- De fapt, imi dati o buna idee: dupa acest Oedip ar trebui sa se faca un film. Nu vorbesc despre spectacolul de fata, ci ma gandesc mai ales la muzica, pentru ca ea are virtuti cinematografice extraordinare. S-ar putea face un film formidabil. In ce ma priveste, eu apelez adesea la enchainée-uri, la travelling, simt nevoia zoom-ului, departez, apropii, uneori sunt chiar prea multe miscari pentru care unii ma critica, dar aceste miscari sunt esentiale. Sunt ca si acelea ale unei camere de luat vederi. Din pacate, scena are doar trei dimensiuni, iar fixitatea ei ne apropie de esteticul ilustratei. Regia trebuie sa creeze miscarile in asa fel incat ele sa produca aceasta a patra dimensiune, de natura cinematografica - dimensiune cu care ne-am obisnuit atat de mult in ultimii 20 de ani, incat fara ea nu mai putem respira... Toate miscarile "de camera" trebuie sa se simta si pe scena, ca sa se realizeze acea unitate dinamica extrem de importanta pentru spectatorul de azi.



- Sunteti un "creator de evenimente speciale". Oedip-ul montat de dvs. a fost un astfel de eveniment, sau un "simplu" spectacol de opera?



- Este in sine un eveniment. A fost produs in cadrul Festivalului "George Enescu" si este o opera, opera lui Enescu, opera Romaniei. In sensul acesta, orice alta viitoare montare a lui Oedip va fi tot un mare eveniment. Cand se monteaza Traviata, ea devine un fel de paine zilnica, data mai mult sau mai putin cu unt si cu gem, cantata mai mult sau mai putin aproape de perfectiune, in contexte pe care le cunoastem foarte bine. Dar Oedip-ul lui Enescu nu poate fi decat un eveniment. In primul rand pentru muzica lui, care este senzationala: sunt pasaje intregi ce ating, fara nici un dubiu, culmile cele mai inalte de scriitura ale secolului XX. Eu, personal, as fi practicat niste taieturi (pe care, de altfel, nu le-am propus niciodata). Dar daca acest spectacol va avea o viata de turneu in strainatate, unde oamenii trebuie mai rapid socati si tinuti in alerta, de ce sa nu facem cateva taieturi, de ce sa nu renuntam la cateva repetitii care pot face sa scada concentrarea publicului? In epoca in care a fost scrisa, aceasta muzica reprezenta un soc. Un soc de sunete, organic, biologic. In zilele noastre, ea apartine deja unei traditii muzicale. Asa ca, daca s-ar putea... "pieptana" (cam cu 20 de minute) acest Oedip - in sensul bun -, cred ca ar reusi sa socheze. E formidabila dimensiunea lui metafizica, dimensiunea intelectuala si spirituala - mult mai intensa decat in alte opere si foarte proprie lui Enescu si Oedip-ului sau.



- Au aparut in urma acestei montari alte proiecte legate de Romania?



- Nu am nici un proiect. Ca student la regie la Institutul I.L. Caragiale, am montat si am mers in turneu cu Ultima lectie la Festivalul de la Nancy. Ne-am intors in tara si am montat Conu' Leonida fata cu reactiunea la Teatrul Nottara, cu Stefan Iordache si Stefan Radof in travesti. Acest spectacol a fost interzis de ceea ce se chema in epoca cenzura. In realitate, a fost vazut de mai multi spectatori decat daca n-ar fi fost interzis. Au fost fost peste 20 de sesiuni ale colectivului de cenzura pentru ca pana la urma sa anuleze reprezentatia. Tot cereau sa schimbam cate ceva, se renunta la tot felul de detalii... Asta e tot ce am facut in Romania ca regizor pana la acest Oedip. De mai multe ori, mi s-au propus spectacole in tara, dar numai doua propuneri m-au interesat cu adevarat. A fost O scrisoare pierduta la Teatrul National, acum vreo sapte ani. Atunci am avut o viziune... Daca se implinea, cred ca spectacolul s-ar fi jucat in Romania 20 de ani. Eram atat de pasionat... Eu sunt mort dupa Caragiale... De fapt, eu sunt un comic... Pacat ca limba lui Caragiale, unul dintre cei mai mari dramaturgi ai omenirii, este atat de organic legata de "hormonul" national. Dar nici nu a incercat nimeni in mod deosebit sa-i gaseasca o formula extraordinara de traducere... Am venit atunci, exista o distributie... Dem Radulescu, Maia Morgenstern, Stefan Iordache, Horatiu Malaele, Gheorghe Dinica, cine nu era... O distributie de-ti statea mintea-n loc. Din pacate, decorurile nu erau facute. Iar in contract asa scria, ca decorurile trebuie sa fie gata din prima zi, pentru ca eu repet foarte rapid si ma leg foarte mult, dupa cum v-ati dat seama, de decoruri. Pana la urma, montarea s-a intrerupt si, dupa o saptamana de repetitii extraordinare cu aceasta distributie fantastica, ne-am spus la revedere. Pentru moment, nu am alte proiecte. Chiar acest Oedip are o istorie interesanta. Spectacolul mi s-a propus cu mai multi ani in urma, atunci cand, in final, a fost montat de Andrei Serban. Dar eram atat de deceptionat dupa Scrisoarea mea pierduta.... Ganditi-va! Eu am plecat din tara tanar, la 23 de ani, facand primul spectacol Conu' Leonida..., in care era concentrata toata energia mea, era o nebunie totala... In mod normal, spectacolul dureaza maximum 50 de minute; la mine, dura vreo patru ore, era ceva... Iar Iordache era halucinant in cuplu cu Radof. Va dati deci seama ce ar fi insemnat pentru mine sa revin tot cu un Caragiale!



- Dar acum ati facut acest Oedip.



- Finalitatea acestui spectacol este buna. Eu sunt multumit de cum a mers la premiera, pacat ca se joaca doar de patru ori, iar in viitor, probabil, va avea o alta distributie, cu altii care nu au repetat cu mine si nu stiu cu cine vor repeta. Eu lucrez ca la haute couture... Creez personajul pe individul respectiv. Interpretii sunt diversi. Sigur ca datele esentiale ale personajului nu se schimba, dar eu urmaresc ca actorul sa ajunga sa reprezinte personajul. Acum, vom trai si vom vedea.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007